Acest păcurar
Domnului Doamne !
Mînă-al său frunzar.
Zice-n laudă mare,
Cum că-n turmă are
Oi atît de multe,
Cîte flori pe munte,
Atîtea miorele,
Cîte viorele,
Neşte berbecei,
Ca şi vulturei !
Păcurarul meu,
Nicicînd da de rău.
El în primăvară
Le păştea la ţară,
Vara le văra
Şi sus le mîna,
Pe vîrful de munte,
Împrejur de curte,
Toamna le-aduna,
Şi-aci le tomna.
Iarna le mîna
De a le ierna
Pe ţărmuri de mare,
Colo-n depărtare !
Marea-i grăia :
-Oacheş păcurar !
Du-ţi al tău frunzar,
De la vînturi multe,
Pe picior de munte,
Că de rău vei da
De eu m-oi minia.
Că m-oi tulbura,
Şi m-oi învolba,
Turma-oi apuca
Şi-o voi îneca !
Păcurarul meu
Drese graiul său :
- Vină, vină, mare!
Nu-mi eşti spre stricare,
Că eu nu-s de an,
Şi poţi şti că am
Nouă cîni bătrîni,
Ca neşte păgîni,
Nouă căţelei,
Ca şi nouă zmei,
Nouă lănţurele,
Ca şi stenurele 1,
Tu, de vei bui 2,
Tu vei ujui,
Cîinii te-or simţi,
Te vor blehoţi :i
Şi eu voi sari,
Lanţu voi zdrăncăni.
Şi voi apuca
De a zdrumica
Cel fluier de soc,
Cu răstoc de foc,
Şi voi fulgera,
Şi voi detuna.
Şi cind voi holi,
Oile-or porni
Pe picior de munte,
Sau-mprejur de curte !
Marea s-a învolbat,
Tare a vărsat,
Dar el a pornit.
Turma şi-a suit
Sus pe munte-n sus,
Şi marea n-a-ajuns !
Domnule ! fii sănătos,
0-nchinăm pre bucuros !
(A. M. Marienescu)
Transilvania, Banat
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.