Dalbuţ păcurariu
Mirelui tânărelu!
Mi s-o lăudat
Că el că mi-şi-dare
Câte flori pă munte
Atâţia oi dă frunte,
Câţi luceferei,
Atâţia berbecei,
Câte steluşele
Atâţia mieurele.
D-inde li-o iernat?
'N curtea lui Pilat.
D-inde li-o-nvărat?
Din d-ostrov di mare,
D-inde iarba-mi creşte,
În patru să-mpleteşte,
Nime n-o cosăşte;
D-inde lemnu creşte,
Jos îmi putrezăşte,
Nime nu-l ciopleşte.
Marea-şi grăi iară:
- Dalbuș păcurari,
Scoate-ţi oile
Din d-ostrov di-al meu.
Că di nu li scoate
Eu m-oi mânia
Şi m-oi tulbura,
Oi ţi-oi d-îneca.
Dalbuţ păcurari
Din gură-i grăia :
- Ce mi di-acolea
Că ţi-oi mânia
Şi te-i tulbura,
Că eu că mi-şi d-am
Doi berfieci d-oceş
În coarne s-or trosni,
Mi ţ-or zdrâncăni,
În fluiere li-oi zice
Şi oile s-or strânge.
Şi eu li-oi purcede
P-un picior de munte,
La stâna bătrână,
D-inde iarba-mi creşte.
Jos îmi putrezeşte.
Şi ti-oi veseleşte!Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.
