Țucu-te, tătucă dragă,
De la noi să nu te duci,
Da sunt două drumurele:
Unu-i drumul dorului,
Ș-unu-i drumul somnului;
Nu mere pe-a somnului,
Că ti-i scăpa și-i durmi
Ș-napoi nu-i mai vini;
Da te du pe-a dorului,
Când ți-a vini dor de noi
Întoarce iară-napoi.
Nu mere pe drum de piatră,
Că nu-i vini niciodată;
Dar te du pe drum cu flori,
Când ți-a vini dor de noi
I-ntoarce iară-napoi.
Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., 1967.
Se afișează postările cu eticheta cântec de petrecut. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cântec de petrecut. Afișați toate postările
joi, 25 aprilie 2013
Cântec de petrecut
Rămâi casă, sănătoasă,
Că maicuța mea te lasă.
Cântați-vă, măi pereți,
Că de maica rămâneți.
Cântă-te, casă și masă,
Că măicuța mea te lasă.
Cântă-te și tu ocol,
Că de maica rămâi gol.
Cântă-te și tu, grădină,
Că de maica rămâi striină.
Trageți, voi, boi, trageți dragi,
Că nu trageți lemn din dos,
Că trageți stăpânul vost.
Trageți, voi, boi, cât de lin,
C-ajungem la țintirim,
Ș-atuncea ne despărțim.
Maica mea și draga mea,
O ție nu ți-a plăcut
În casa ce o-ai avut:
Casă cu patru pereți,
Mei într-alte, nu te vezi.
Casă cu patru obloace,
Mei într-alta-ntunecoasă
Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., 1967.
Că maicuța mea te lasă.
Cântați-vă, măi pereți,
Că de maica rămâneți.
Cântă-te, casă și masă,
Că măicuța mea te lasă.
Cântă-te și tu ocol,
Că de maica rămâi gol.
Cântă-te și tu, grădină,
Că de maica rămâi striină.
Trageți, voi, boi, trageți dragi,
Că nu trageți lemn din dos,
Că trageți stăpânul vost.
Trageți, voi, boi, cât de lin,
C-ajungem la țintirim,
Ș-atuncea ne despărțim.
Maica mea și draga mea,
O ție nu ți-a plăcut
În casa ce o-ai avut:
Casă cu patru pereți,
Mei într-alte, nu te vezi.
Casă cu patru obloace,
Mei într-alta-ntunecoasă
Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., 1967.
Etichete:
cântec de petrecut,
flori alese,
înmormântare,
mamă
miercuri, 10 aprilie 2013
Cântec de petrecut
Trandafire, fire,
Rău mai eşti la fire.
Ce te-ai zăbovit
De n-ai înflorit
De ieri demineaţă
Pân-azi demineaţă?
Lasă ciudă c-am privit
Până ce s-a despărţit
Suflet de la oasă
Din lume frumoasă,
Din lume cu soare,
Din vânt cu răcoare
Şi-ape curgătoare.
Trandafire, fire,
Rău mai eşti la fire.
Ce mi te-ai grăbit
De mi-ai înflorit?
- M-am grăbit
De-am înflorit,
Căci vremea mi-a venit
Ca şi ţie la pornit
De pornit către apus,
Unde soarele-i ascuns,
Unde-s toate florile
Ca toate surorile
Şi-unde floarea-soarelui
Şade-n poarta raiului
Să judice florile
Unde li-s miroasele.
De cu seară a plouat
De cu noapte-a-nseninat
În zori brumă a căzut,
Miroasele s-or pierdut.
Suflet despărţit
De multe mâhnit
Pleacă şi se duce
Marea o ajunge
Vine marea mare
Vine-o tulburare
Greu urlând
Şi arducând
Toată lumea spăimântând
Unda se aduce
Tot mălini, călini,
Brazi din rădăcini.
Iar din râpa mărilor,
Unde-i bradul zânelor,
Trecătoarea apelor,
Sufletul stătea
Şi mi se ruga:
- Brade, brade!
Să-mi fii frate
Întinde-ţi, întinde,
Eu să le pot prinde,
Vârfurile tele
Să trec peste ele
Marea în cea parte
Ce lumea-mi desparte.
- Eu nu pot întinde,
Tu să le poţi prinde,
Vârfurile mele
Să treci peste ele,
Că-n mine-a puiat
Din inimă spurcat
Roşu şoimuleţ
Cu ochiul sumeţ;
Când nici vei gândi
Puii te-or simţi
Şi-ei or şuiera
De te-i spăria,
În mare-i cădea
Şi te-i îneca.
- Las' să fie şi-aşa!
Vine marea mare,
Vine-n tulburare,
Greu umblând
Şi adurcând
Toată lumea spăimântând.
Unda se aduce
Lumea s-o îmbuce,
Tot mălini, călini,
Brazi din rădăcini,
Iar în râpa mărilor
Unde-i bradul zânelor,
Trecătoarea apelor,
Sufletul stătea
Şi mi se ruga:
- Brade, brade!
Să-mi fii frate,
Întinde-mi întinde
Ca să le pot cuprinde
Trupinele mele
Să treci peste ele,
Că-n mine-a puiat
Vidră lătrătoare,
Oameni pânditoare
Nici nu oi gândi,
Puii te-or simţi,
Ei mi te-or lătra
În mare-i cădea
Şi te-i îneca.
- Las' să fie şi-aşa!
Vine marea mare,
Vine-n tulburare,
Greu umblând
Şi adurcând
Toată lumea spăimântând.
Unda se aduce
Lumea s-o îmbuce,
Tot mălini, călini,
Brazi din rădăcini,
Iar în râpa mărilor
Unde-i bradul zânelor,
Trecătoarea apelor,
Sufletul stătea
Şi mi se ruga:
- Brade, brade!
Să-mi fii frate,
Întinde-mi întinde
Ca să le pot prinde
Rădăcini a tele
Să trec peste ele
Marea în cea parte
Ce lumea-mi desparte.
- Eu nu pot întinde,
Să le poţi tu prinde,
Rădăcini a mele
Să treci peste ele,
Că-n mine-a-ncuibat
Şi-apoi a puiat
Galbenă şerpoane,
Ce piere de foame,
Nici nu vei gândi,
Puii te-or simţi
Şi or şuiera
Tu te-i spăimânta,
În mare-i cădea
Şi te-i îneca.
- Las' să fie şi-aşa!
Hai, brade, hai,
Mult mă mai rugai,
O rugare mare
Cu multă răbdare.
Brade, brade,
Am şi eu un frate,
Un frumos păcurel
Şi are un toporel
Şi are verişori
Doi voinici feciori,
Ei te vor tăia
Şi te-or răsturna
Maistări vor veni
Şi te vor ciopli
Şi din tine-or face,
Ca să fie pace,
Punte peste mare
S-aibă trecătoare
Suflete-ostenite
Cătră rai pornite!
Bradu-atuncea se gândea
Şi trupinele-ntindea,
Iar mortul îmi trecea
Unde dorul îl ducea
Marea fără nume
L-ailaltă lume,
Pas, suflete, pas,
Du-te făr' necaz
Pân'vei trece tu cu dare
Cele grele şapte vame.
Ţine, dragă suflete,
Drumul înainte,
Până vei ajunge
Unde se înfrânge
Drumul jumătate
Ce locuri desparte,
Acolo să stai
Şi sama să iai,
Că-i vedea o salcă
Mare şi înaltă
Salcă abruiată
Şi cu frunza lată,
Sam-aici iară să iai,
Şi spre stânga să nu-mi dai,
Căci în partea stângă
E calea cea strâmbă,
Strâmbă şi-astupată,
Cu lacrimi udată.
Apoi tot în aia parte
Sunt câmpuri urât arate
Şi cu spini răi semanate,
Acolo-i zâna bătrână
Şi-ţi ia paloşul din mână.
Ci să dai în mâna dreaptă,
Precum firea îţi arată,
C-acolo tu vei afla
Spre îndestularea ta
Câmpuri frumoase
Cu flori alese,
Câmpuri d-ale arate
Cu flori semănate.
Flori tu vei culege
Şi doru-ţi va trece.
Şi apoi iar să stai
Şi sama să iai,
Că-n două răzoare
Va fi câte-o floare,
Floare în pământ
Neajunsă de vânt,
Floare la răcoare
Neajunsă de soare,
Tu să mi le iai
Că sunt flori din rai.
Apoi iar să mi te duci
Până când vei să ajungi
L-al măr mare de Sân-Petru
Cu-ajutorul lui Sân-Medru
Măru-i mare şi rotat
Şi pe poale aplecat
Cu vârful ajunge-n ceri
Cu poalele pân'la mări
Şi pe vârf e înflorit
Iar pe poale împupit,
Jos la rădăcină
E lină fântână,
Acolo-i Sânta Marie,
Cu voi mila ei să fie.
Călători câţi mai trecea
Ea spre toţi se îndura
Ea pe toţi îi adăpa,
Drumurile le-arăta:
Sufletul din apă bea
Şi el lumea o uita.
Iarăşi acelea să-ţi apuci
Până când vei să ajungi
La mândra răchită
Răchită-mpupită.
Nu-i mândră răchită,
Răchită-mpupită,
Ci milă să-I fie
Tot Sânta Mărie.
În haină aleasă
Haină la mătasă
La masă chitită,
Masă înflorită,
Şade şi scrie
Maica Marie
Pe cei vii şi pe cei morţi
Şi-şi înseamnă a lor sorţi.
Roagă-mi-te tu de ea
Coala viilor s-o ia,
Doară că s-a îndura
Şi-ntre vii te-o însemna.
Dar ea nu se va-ndura
Între vii a te scria,
Căci coala i s-a împlut,
Condeiul şi l-a pierdut,
Dar tu roagă-mi-te bine
Să te ia în rai cu sine,
Dacă nu mi te-ai rugat
Când a intrat
Scrisoarea-n sat,
Apoi iară tu du-mi-te, du-te,
Pe cărări bătute
Până vei ajunge
Tocma-n poarta raiului
Unde-i floarea soarelui.
Acolo să te opreşti
Acolo s-adăposteşti
Şi aşteaptă cu răbdare
Ceasul de reînturnare,
Că el va sosi
Şi tu vei veni:
Dacă cerbii vor ara,
Ciutele vor semăna…
Pământe, pământe!
De azi înainte
Ian să-mi fii părinte
Să nu te grăbeşti
Să mă putrezeşti,
C-acuma-ţi dau
Şi nu le mai iau
Spatele mele
În braţele tale
Şi faţa d-a mea
Sub pajiştea ta.
Flori alese din poezia populară, EPL, 1967, p. 247-255.
Rău mai eşti la fire.
Ce te-ai zăbovit
De n-ai înflorit
De ieri demineaţă
Pân-azi demineaţă?
Lasă ciudă c-am privit
Până ce s-a despărţit
Suflet de la oasă
Din lume frumoasă,
Din lume cu soare,
Din vânt cu răcoare
Şi-ape curgătoare.
Trandafire, fire,
Rău mai eşti la fire.
Ce mi te-ai grăbit
De mi-ai înflorit?
- M-am grăbit
De-am înflorit,
Căci vremea mi-a venit
Ca şi ţie la pornit
De pornit către apus,
Unde soarele-i ascuns,
Unde-s toate florile
Ca toate surorile
Şi-unde floarea-soarelui
Şade-n poarta raiului
Să judice florile
Unde li-s miroasele.
De cu seară a plouat
De cu noapte-a-nseninat
În zori brumă a căzut,
Miroasele s-or pierdut.
Suflet despărţit
De multe mâhnit
Pleacă şi se duce
Marea o ajunge
Vine marea mare
Vine-o tulburare
Greu urlând
Şi arducând
Toată lumea spăimântând
Unda se aduce
Tot mălini, călini,
Brazi din rădăcini.
Iar din râpa mărilor,
Unde-i bradul zânelor,
Trecătoarea apelor,
Sufletul stătea
Şi mi se ruga:
- Brade, brade!
Să-mi fii frate
Întinde-ţi, întinde,
Eu să le pot prinde,
Vârfurile tele
Să trec peste ele
Marea în cea parte
Ce lumea-mi desparte.
- Eu nu pot întinde,
Tu să le poţi prinde,
Vârfurile mele
Să treci peste ele,
Că-n mine-a puiat
Din inimă spurcat
Roşu şoimuleţ
Cu ochiul sumeţ;
Când nici vei gândi
Puii te-or simţi
Şi-ei or şuiera
De te-i spăria,
În mare-i cădea
Şi te-i îneca.
- Las' să fie şi-aşa!
Vine marea mare,
Vine-n tulburare,
Greu umblând
Şi adurcând
Toată lumea spăimântând.
Unda se aduce
Lumea s-o îmbuce,
Tot mălini, călini,
Brazi din rădăcini,
Iar în râpa mărilor
Unde-i bradul zânelor,
Trecătoarea apelor,
Sufletul stătea
Şi mi se ruga:
- Brade, brade!
Să-mi fii frate,
Întinde-mi întinde
Ca să le pot cuprinde
Trupinele mele
Să treci peste ele,
Că-n mine-a puiat
Vidră lătrătoare,
Oameni pânditoare
Nici nu oi gândi,
Puii te-or simţi,
Ei mi te-or lătra
În mare-i cădea
Şi te-i îneca.
- Las' să fie şi-aşa!
Vine marea mare,
Vine-n tulburare,
Greu umblând
Şi adurcând
Toată lumea spăimântând.
Unda se aduce
Lumea s-o îmbuce,
Tot mălini, călini,
Brazi din rădăcini,
Iar în râpa mărilor
Unde-i bradul zânelor,
Trecătoarea apelor,
Sufletul stătea
Şi mi se ruga:
- Brade, brade!
Să-mi fii frate,
Întinde-mi întinde
Ca să le pot prinde
Rădăcini a tele
Să trec peste ele
Marea în cea parte
Ce lumea-mi desparte.
- Eu nu pot întinde,
Să le poţi tu prinde,
Rădăcini a mele
Să treci peste ele,
Că-n mine-a-ncuibat
Şi-apoi a puiat
Galbenă şerpoane,
Ce piere de foame,
Nici nu vei gândi,
Puii te-or simţi
Şi or şuiera
Tu te-i spăimânta,
În mare-i cădea
Şi te-i îneca.
- Las' să fie şi-aşa!
Hai, brade, hai,
Mult mă mai rugai,
O rugare mare
Cu multă răbdare.
Brade, brade,
Am şi eu un frate,
Un frumos păcurel
Şi are un toporel
Şi are verişori
Doi voinici feciori,
Ei te vor tăia
Şi te-or răsturna
Maistări vor veni
Şi te vor ciopli
Şi din tine-or face,
Ca să fie pace,
Punte peste mare
S-aibă trecătoare
Suflete-ostenite
Cătră rai pornite!
Bradu-atuncea se gândea
Şi trupinele-ntindea,
Iar mortul îmi trecea
Unde dorul îl ducea
Marea fără nume
L-ailaltă lume,
Pas, suflete, pas,
Du-te făr' necaz
Pân'vei trece tu cu dare
Cele grele şapte vame.
Ţine, dragă suflete,
Drumul înainte,
Până vei ajunge
Unde se înfrânge
Drumul jumătate
Ce locuri desparte,
Acolo să stai
Şi sama să iai,
Că-i vedea o salcă
Mare şi înaltă
Salcă abruiată
Şi cu frunza lată,
Sam-aici iară să iai,
Şi spre stânga să nu-mi dai,
Căci în partea stângă
E calea cea strâmbă,
Strâmbă şi-astupată,
Cu lacrimi udată.
Apoi tot în aia parte
Sunt câmpuri urât arate
Şi cu spini răi semanate,
Acolo-i zâna bătrână
Şi-ţi ia paloşul din mână.
Ci să dai în mâna dreaptă,
Precum firea îţi arată,
C-acolo tu vei afla
Spre îndestularea ta
Câmpuri frumoase
Cu flori alese,
Câmpuri d-ale arate
Cu flori semănate.
Flori tu vei culege
Şi doru-ţi va trece.
Şi apoi iar să stai
Şi sama să iai,
Că-n două răzoare
Va fi câte-o floare,
Floare în pământ
Neajunsă de vânt,
Floare la răcoare
Neajunsă de soare,
Tu să mi le iai
Că sunt flori din rai.
Apoi iar să mi te duci
Până când vei să ajungi
L-al măr mare de Sân-Petru
Cu-ajutorul lui Sân-Medru
Măru-i mare şi rotat
Şi pe poale aplecat
Cu vârful ajunge-n ceri
Cu poalele pân'la mări
Şi pe vârf e înflorit
Iar pe poale împupit,
Jos la rădăcină
E lină fântână,
Acolo-i Sânta Marie,
Cu voi mila ei să fie.
Călători câţi mai trecea
Ea spre toţi se îndura
Ea pe toţi îi adăpa,
Drumurile le-arăta:
Sufletul din apă bea
Şi el lumea o uita.
Iarăşi acelea să-ţi apuci
Până când vei să ajungi
La mândra răchită
Răchită-mpupită.
Nu-i mândră răchită,
Răchită-mpupită,
Ci milă să-I fie
Tot Sânta Mărie.
În haină aleasă
Haină la mătasă
La masă chitită,
Masă înflorită,
Şade şi scrie
Maica Marie
Pe cei vii şi pe cei morţi
Şi-şi înseamnă a lor sorţi.
Roagă-mi-te tu de ea
Coala viilor s-o ia,
Doară că s-a îndura
Şi-ntre vii te-o însemna.
Dar ea nu se va-ndura
Între vii a te scria,
Căci coala i s-a împlut,
Condeiul şi l-a pierdut,
Dar tu roagă-mi-te bine
Să te ia în rai cu sine,
Dacă nu mi te-ai rugat
Când a intrat
Scrisoarea-n sat,
Apoi iară tu du-mi-te, du-te,
Pe cărări bătute
Până vei ajunge
Tocma-n poarta raiului
Unde-i floarea soarelui.
Acolo să te opreşti
Acolo s-adăposteşti
Şi aşteaptă cu răbdare
Ceasul de reînturnare,
Că el va sosi
Şi tu vei veni:
Dacă cerbii vor ara,
Ciutele vor semăna…
Pământe, pământe!
De azi înainte
Ian să-mi fii părinte
Să nu te grăbeşti
Să mă putrezeşti,
C-acuma-ţi dau
Şi nu le mai iau
Spatele mele
În braţele tale
Şi faţa d-a mea
Sub pajiştea ta.
Flori alese din poezia populară, EPL, 1967, p. 247-255.
Etichete:
cântec de petrecut,
înmormântare
Abonați-vă la:
Postări (Atom)