Cântecul mare

- Scoală, Ioane, scoală,
Cu ochii priveşte,
Cu mâna primeşte,
Că noi am venit,
Că am auzit
Că eşti călător,
Cu roua-n picioare,
Cu ceaţa-n spinare,
Pe cea cale lungă,
Lungă, fără umbră.
Şi noi te rugăm
Cu rugare mare,
Cu strigare tare:
Seama tu să-ţi iei,
Seama drumului.
Şi să nu apuci
Către mâna stângă,
Că-i calea nătângă,
Cu bivoli arată,
Cu spini semănată,
Şi-s tot mese strânse
Şi cu făclii stinse.
Dar tu să-mi apuci
Către mâna dreaptă,
Că-i calea curată,
Cu boi albi arată,
Cu grâu semănată,
Şi-s tot mese-ntinse,
Cu făclii aprinse.
*
'Nainte-i mergea
Şi mi s-o făcea,
Tot un băciuleţ.
Şi să te opreşti,
Ca să-mi târguieşti
Cu banul din mână
Trei mahrame negre,
Trei sovoane noi
Şi trei chiţi de flori.
Şi ţi-or mai ieşi
Tot trei vonicei.
Mâna-n sân să bagi,
Mahrame să tragi;
Să le dăruieşti,
Vama să plăteşti.
Şi ţi-or mai ieşi
Tot trei nevestele.
Mâna-n sân să bagi,
Sovoane să tragi;
Să le dăruieşti,
Vama să plăteşti.
Şi ţi-or mai ieşi
Tot trei fete mari.
Mâna-n sân să bagi,
Chiţi de flori să tragi;
Să le dăruieşti,
Vama să plăteşti.
*
Seara va-nsera,
Gazdă n-ai avea
Şi-ţi va mai ieşi
Vidra înainte,
Ca să te-nspăimânte.
Să nu te spăimânţi,
De soră s-o prinzi,
Că vidra mai ştie
Seama apelor
Şi a vadurilor.
Şi ea mi te-a trece
Ca să nu te-nece;
Şi mi te-a purta
La izvoare reci,
Să te răcoreşti
Pe mâini până-n coate
De fiori de moarte.
Şi-ţi va mai ieşi
Lupul înainte,
Ca să te-nspăimânte.
Să nu te spăimânţi,
De frate să-l prinzi,
Că lupul mai ştie
Seama codrilor
Şi-a potecilor.
Şi el te va scoate
La drumul de plai,
La-un fecior de crai,
Să te ducă-n rai,
C-acolo-i de trai;
În dealul cu jocul,
C-acolo ţi-e locul;
'N câmpul cu bujorul,
C-acolo ţi-e dorul.
*
Şi-acolo la vale,
Este-o casă mare,
Cu fereşti la soare,
Uşa-n drumul mare,
Straşina rotată,
Strânge lumea toată.
Acolo că este
Mahalaua noastră.
Şi-ţi vor mai ieşi
Tineri şi bătrâni,
Tot cete de fete,
Pâlcuri de neveste.
Să te uiţi prin ei,
c-or fi şi de-ai mei.
Ei când te-or vedea,
Bine le-o părea
Şi te-or întreba:
Datu-le-am ceva?
Bine să le spui
Că noi le-am trimis
Lumini din stupini
Şi flori din grădini.
Şi iar să le spui,
Anume la toţi,
Că noi i-aşteptăm
Tot la zile mari,
Ziua de Joimari;
Cu ulcele noi,
Cu strachini cu lapte
Şi cu turte calde;
Cu pahare pline,
Cum le pare bine;
Cu haine spălate,
La soare uscate,
Cu lacrimi udate.
Roagă-mi-te, roagă,
De copii tăi,
Să aibă răbdare,
Să nu plăngă tare,
C-acum nu-i pe dare,
Ci e pe răbdare.
Că de-ar fi pe dare,
Soţul tău ar da
Plug cu patru boi,
Cu plugar cu tot,
Doară mi te-ar scoate
De la neagra moarte.
Dar nu e pe dare.
Ci e pe răbdare.
Că de-ar fi pe dare,
Soţul tău ar da
Ciopărel de miei,
Cu cioban cu tot
Şi oile toate,
Doară mi te-ar scoate
De la neagra moarte.

Flori alese din poezia populară, EPL, 1967, p. 243-247.