Lua-mi-aş Lina vadra-n cap
Leroi Doamne
Şi la apă a plecat.
La fântână prin grădină,
Unde curge apa lină;
La fântână din lucet,
Unde curge apa-ncet;
Curge-ncet pe lespejoară,
Mult e dulce şi uşoară.
Pân’ vedriţa se umpleară,
Ochi negri că-şi aruncară
Pă izvorul fântânii în sus:
Mulţi cai văzu priponiţi,
Priponiţi şi-mpăivăniţi,
Cu păivanuri de bumbac,
Împletite tot din patru;
Cu păivanuri de arnici,
Împletite tot din cinci;
Cu păivanuri de mătase,
Împletite tot din şase,
Şase-n şase,-n douăsprece.
Ea mai rău se-nspăimântară,
Vedriţa-n cap şi-o puneară,
Şi-ndărăt se-nvârtejară,
De la poartă că-mi strigară :
— De-ai şti, taică, şi tu maică,
Ce-am văzut eu la fântână,
La fântână prin grădină.
La fântâna din lucet,
Unde curge apa-ncet,
Încet-încet pe lespejoară.
Mult e dulce şi uşoară:
Mulţi cai văzui priponiţi,
Priponiţi şi-mpăivăniţi,
Cu păivanuri de bumbac,
Împletite tot din patru;
Cu păivanuri de arnici,
Împletite tot din cinci;
Cu păivanuri de mătase,
Împletite tot din şase,
Şase-n şase,-n douăsprece.
Taică-so că mi-ş grăiară:
- Nu te, fiico, spăimânta,
C-ăia nu-s cai priponiţi.
Priponiţi şi-mpăivăniţi,
Şi sunt peţitorii tăi,
Vin la min' te cer pe tin',
Şi mai cer pe lângă tin':
Cere plug negru de boi,
Şi stavă mare de cai,
Şi turmă dalbă de oi.
Ea din gură-aşa-i grăiară:
- Nu te, taică, spăimânta,
În celărel că mi-oi intra,
Celărel de stejărel,
Mai frumos m-oi podobi:
Lua-o-i ie dintr-o mie.
Rochiţă din coftoriţă,
Şi brâu lat din Ţaligrad,
Şi-oi pune năsprii pe cap,
Şi la horă mi-oi ieşi.
Nu m-oi prinde lângă el.
Şi m-oi prinde dirept el.
El pă min' când m-o vedea
Toate-acelea le-o uita:
Uită plug negru de boi,
Şi stavă mare de cai,
Şi turmă dalbă de oi;
Numai, taică, ca să-mi dai
Tot pe murgul cel din grajd,
De-nșelat şi de-nfrânat,
Cum e bun de-ncălicat,
Naşu când m-a botezat,
Cu-acesta m-a dăruit.
Unde-i Lenuţa cea frumoasă?
Ea să-mi fie sănătoasă!
Ea să-şi facă voia bună
Cu alesu-şi dimpreună!
Flori alese din poezia
populară, II, E.P.L., București, 1967.
