Colind [Grele oşti pornitu-s-au/Leroi Doamne]

Grele oşti pornitu-s-au
Leroi Doamne
Dar de mers pe unde-au mers?
Pe la poarta lui Ion
Iară mama lui Ion,
Înainte le ieşară
Şi din gură-aşa-mi grăiară:
- Lino-lin, ostile mele!
Mai aşteptaţi puţintel
Să-mi gătesc şi eu pe Ion.
Frumos veșmânt i-am croit,
Croit croitor cu milă,
Zugrav zugrăvit cu milă,
Cam din brâu până-n pământ
E veșmânt dalb de argint,
Din brâu până-n umerel
E veșmânt 'dalb de-aurel;
Cam din braţe, cam din spate
Locu-i luna cu lumina;
Cam din spate, cam din braţe
Locu-i soar'le cu căldura;
Dinprejurul poalelor
Locu-i stele mărunţele,
Mai presus şi mai marele
Într-umereii amândoi
Locu-i doi luceferei,
Luceferei ziornicei,
Ziornicei, ziori de ziuă;
Din cornurile câteşipatru
Scrisă-i marea turburoasă;
Cam la nouă văduleţe
Stau boieri cu steguleţe,
Şi-mi aşteaptă pe Ion
Sub dar mare ca să-l puie,
Sub dar mare oştilor,
Bun credincios domnilor,
Învăţător boierilor!
Unde-i Ion cel frumos
El să-mi fie sănătos!


Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.

Colind [Ferice Doamne şi de Ionu]

Ferice Doamne şi de Ionu,
Hoi Lerum, dai Lerum Doamnele
Bun căluşel d-arăneşte,
D-arăneşte, nu-l vesteşte.
Fusei joi d-o sărbătoare
Mi-l scoase fa jucătoare;
La jucat ca la vânat
Să vâneze lei dormindu
Şi ciutele d-aplecând.
Nu găsiră lei dormindu,
Niş' ciutele d-aplecând.
Gând ochi negrî-şi d-aruncară
Cam sub zări, soare răsare.
Vede sora soarelui
To' strigând şi băsătând,
Păr galben dărăpănând,
Din gură priorocind :
- Părul, perişorul meu
Vedea-te-aş di-o colilie,
Colilie cea câmpie,
Să te pască d-oi cu boi,
Ciobănaş cu dalbe oi.
El făcea cum îşi putea,
Cam pitiş
cam iscodiş,
Cu dânsa s-alătura,
Mâna-n brâu că i-o-nfigea
Şi pe cal mi-o arunca
Cărăruie-şi apuca.
Cărăruia drept acasă.
Acasă cum îmi ajunse,
În mâna maică-sii mi-o dase.
Maică-sa mi-o ascunsese
Prin sălaş
de păunaş.
Prinse soarele de veste
Puse zori
încercători,
Luceferi ispititori
Să-ncerce, să-mi ispitească
Pe soru-sa s-o găsească.
Maică-sa voie le dase:
- Prin tot locul să-mi cătaţi
Numa-ntr-un loc să nu cătaţi,
Că-i păuni-nspăimântaţi
Şi di-o scăpa vriun păun,
Di-un păun cât un cal bun,
De pana păunului
Vă iau sora soarelui.
Vă iau că v-am şi luat!
Nu v-o iau roabă să fie,
Şi v-o iau doamnă să fie
Doamnă lui şi curţilor,
Stăpâna argaţilor,
Chelăriţa banilor.
Dar şi Ion tânăr călare
El să fie sănătos!


Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.

Colind [Nu te duc roabă la turci,/ Ci te duc doamnă să-mi fii]

Din vad în vadul Brăilii
Mărului cu florile dalbe!
Şade Ion tânăr călare
Pe-un cal negru bidiviu.
Şi nu-mi şade cum se şade:
Şade-n apă
Până-n sapă,
Şi-n noroi
Până-n ţurloi,
Şade-n scară d-alintat
Şi-n suliţă rezimat
Şi se ceartă şi cu turcii
Ni cu turcii, ni cu frângii,
La turci să ia vadurile,
Şi la frângi corăbiile.
Se certară,
Le luară,
Să le treacă-n d-aia parte,
În d-aia parte-n Dălbinaşi,
Că sunt oamenii mai graşi,
Să robească de trei zile,
De trei zile,
Trei pleanuri.
Plean dintâi ce mi-a robit?
Neveste de câte-un prunc.
Plean d-al doilea ce-a robit?
Fete mari cu bani pe cap.
Plean d-al treilea ce-a robit?
Tot junei,
D-ăi tinerei.
Vin juneii şuierând,
Fete mari tot hori făcând,
Nevestele prunci săltând.
Mai pe urma tuturor,
Tare vine d-o carâtă,
D-o carâtă zugrăvită,
Cu postav verde-nvelită.
Da-n carâtă cine-şi vine?
D-o cocoană smedioară
Cu cosiţa gălbioară;
Şi nu-mi vine cum se vine,
Şi vine seamă-şi făcând.
Faţa dalbă zgâriind,
Cosiţa dărăpănând.
Dar şi Ion mi-o vedea
Şi din gură aşa grăia :
— Taci cocoană nu mai plânge,
Nu te duc roabă la turci,
Ci te duc doamnă să-mi fii,
Doamnă mie, curţilor,
Nor' bună părinţilor,
Cumnăţică fraţilor,
Stăpână d-argaţilor.
Dar şi Ion făt-frumos
El să fie sănătos,
Dat în ştirea lui Cristos.

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.