Miorița colind

 MIORITA 

Colo sus la munte, 

Ncaua-i d-un genunche. 

Stau trei păcurari 

Şi trei lotri mari. 

Lotrii se vorbiră 

Pe străini s-omoare. 

Străini-auziră : 

Către ei grăiră : 

- Daţi, de-omorîţi-ne 

Şi-ngrop:iti-ne 

ln uşa străinilor, 

ln pragul vecinilor 

Să ne puneţi voi 

D-o crucită mică 

Şi d-o fluierică. 

Vîntul cînd a bate, . 

Prin oi va răzbate. 

Fluieru-a doini, 

Oile-or grăi, 

Pe min' m-or boci. 

- Sărac gazda nost' 

Ne-a dat adăpost, 

Şi ne-a hărănit 

Cu iarbă frumoasă, 

Pe la umbră groasă. 

Şi ne.-a adăpat 

La izvor curat. 

(T. Pamfile II) 

Transilvania, Banat

Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985

Colind [Pre munţii cei mari/Sunt trei păcurari]

Pre munţii cei mari

Sunt trei păcurari.

Doi îs veri premari,

Unu-i mai strinuţ

Ce-l cheamă Pătruţ,

Păcurari micuţ.

Veri se voroviră,

Mi se sfătuiră

Pe strin să-l d-omoare

— Moarte de topoare.

Strinu-şi d-auzea.

Din grai le grăia.

Duios cuvânta:

— Voi, ortacii mei.

Păcurari la miei

Şi la mândre oi,

Care din voi doi

Doriţi a rămâne,

De azi ori de mâne,

Şi pe al meu ţol,

Şi-n al meu ocol.

Care vă gândiţi

Să mă d-omorâţi,

Groapa să mi-o sape

Şi să mă îngroape

În târlă de oi,

Să dorm printre voi,

Coperit cu ploi;

În ţărcuţ de miei,

Nicicând să nu piei

De dintre ai mei.

Groapa să mi-o sape

Şi să mă îngroape

Colo din sus de cale,

Sub fagul cel mare.

Şi-n loc de cruciță

Puneţi fluieriţă;

În loc de scrisoare,

Lancea la picioare.

Când soare-o luci

Lancea o desclipi;

Când vântu s-o trage

Fluiera va zice,

Oile s-or strânge,

Pe mormânt or plânge

Cu lacrimi de sânge.

Voi, ortacii mei,

Păcurari la miei,

Şi la mândre oi,

Rogu-vă pe voi,

De cumva veţi mere

Pe la târgurele,

Cu pi de-ale mele,

Şi vi-ţi d-întâlni

O mamă bătrână,

Cu cârpă de lână,

Lacrimi lăcrămând,

Păru-şi despletind,

Noroc blestemând,

De fiu întrebând,

Aceea-i maica

Şi ea v-o-ntreba:

- N-aţi văzut, văzut,

Nu mi-aţi întâlnit

Pe al meu Pătruţ,

Păcurari micuţ,

Cu păr galbănuţ,

Floare de spicuţ;

Cu ochi - viorele

Ce scapăr ca stele.

Cu dor şi cu jele.

Pe zilele mele;

Cu cătare blândă

Şi o faţă mândră;

Dulce la privire

Şi frumos la fire?

- Ba noi l-am văzut,

Mergând spre trecut.

Aci mai napoi,

Tot vânzând la oi,

La târguţ la Beci,

Vânzând la berbeci;

Şi l-am mai văzut

Numărând la bani

Pe aripa şubii,

La lumina lunii,

La marginea lumii.

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.

Colind [Colo-i dealu, după deal]

Colo-i dealu, după deal,

Este-o turmă de oi multe

Domnului şi-a nost Domn!

Da la ele cine-şi îmbla?

D-îmblă-ş doi păcuraroni,

Di-unu mare, di-unu mic.

Cel mai mari pe cel mic

Tăt-ăl mână

şi-l de-adună

După oi să le d-întoarne.

Oile când le-nturnare

Legea lui era gătare:

Ca dân puște să d-împuşte

Şi din sabie să-l d-arunce.

- Pe mine nu mă puşcaţi,

Dân sabie nu m-aruncaţi

Ce mai bine mă-ngropaţi

Înaintea strungilor,

În locul găleţilor.

Botecuţa mea ce dulce

De mi-o-s pune de cruce;

Fluieru după gură,

Trâmbiţa alăturea.

Numa un vânt a sufla

Şi-a vini primăvara,

Trâmbiţa mea a cânta.

Ştiu că m-a-ntreba mama

Unde-a rămas Griguţa?

- Rămas-o cu două stioape,

Până-n lume să nu-ntoarne.

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.