Dacă sicriul e mai lung decât mortul, locul rămas gol cheamă şi pe alte rude.
Poporul
dă, după ce s-a scos mortul din casă în ogradă, peste sicriu, hainele
mortului sau din vitele sale de pomană, sau de suflet, şi crede că prin
aceasta i se vor ierta celui mort păcatele şi sufletul îşi va afla pacea
eternă.
Pe podul care duce la drum, se pune o pânză
peste care se trece cu mortul şi peste care merg cei ce au venit la
mort, care apoi se dă unuia cu un colac şi lumânare de pomană, şi
această pânză, ca şi aceea care pe unele locuri se pune pe sicriu, este
puntea pe care va putea trece sufletul mortului la rai.
Aşchiile de la tronul mortului să se lapede pe apă.
Artur Gorovei, Credințe și superstiții ale poporului român, editura Grai și suflet, București, 2003.