Zîdari zîdu zîduie
Zidu să tăt înhîie
Da zîdariu cel măi mare
Iesă-afară-n preumblare
Şi din gură cuvîntare :
- Care nevastă-a vini,
Demineaţă cu prînzu
Tătu-n zid uo-m zîdui,
Că da de nu s-a-nhîi.
Nevasta zîdariului
Demineaţă s-o sculat,
Şi pă cap s-o keptînat,
Şi hiu şi l-o dăicat
Şi prînzu şi l-o gătat,
Şi la soţ de-o alergat.
Da zîdariu cel măi mare
Iesă-afară-n preumblare,
Să uită spre răsărit,
Vede-şi nevasta viind.
Iel di:1 gură cuvînta :
- Crească rugu cît casa,
Doară ea s-ant'ebd'eca,
Şi prînzu şi l-a vărsa,
Şi napoi de s-a-nturna.
Nevasta zîdariului
Acolo dac-o sosit,
Prînzu jos de i l-o pus.
Iel în braţă u-o luat,
Şi-n gură u-o sărutat,
Sus pă zîd u-o rădicat.
Şi-o zîdiră pînă-n gle;me,
Şi-o văzut că-i lucru lezne ;
Şi-o zîdi pînă-n jerunte,
Şi-o zîndi zîdariu-a rîde ;
Şi nevasta-o prins a plînje ;
U-ă zîdiră pînă-n brău,
Şi văzu că-i lucru greu ;
- Drajilor zîdarilor,
Io-arn ginit că-i numa şagă,
Pîntu ce v-am fost de dragă,
Lăsaţi-mi ţîţăle-afară,
C-am un hiuţ mititel,
Cine mni-a cota de iel,
Şi cine mni l-a dăica,
Maica Sfînta Vergura ;
Cine pă cap mni l-a unje,
Ia omutu cînd a ninje ;
Cine pă cap mni l-a la,
Ploile cînd a ploua ;
Şi cine l-a legîna
Vîntuţu cînd a sufla.
Suflă vîntu di pă deal,
Şi-l leagănă-ncet şi rar,
Suflă vîntu di pă şes,
Şi-l le::1gănă-ncet şi des.
(I. Taloş) Transilvania, Banat
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.