Domnului Doamne,
La măr roşu şi'înfloritu
Greu îi Domnu d-adormitu.
Florile l-au năpăditu,
Mai pe față mai pe brațe,
Mai pe dalba-i de peliță.
Nu se putea pomeni,
Până Doamne, cine-mi vine?
Doi puicuți de turturele,
Cu glasul de feciorele,
Cum veniră se luară,
Jos pe mare se lăsară,
Apă'n aripi de-și luară,
Sus la cer se înălțară,
Pe pomet de se lăsară,
Rana-i sfânt'o rurară,
Nu-l putură pomeni,
Până Doamne ce-mi veni?
Doi puicuți de golumbei,
Cu glasul de feciorei,
Jos la ca de se lăsară,
Rana'i sfânt-o vânturară.
Nu-l putură pomeni,
Pănă Doamne ce-mi veni?
Vine o d-albă fecioriță,
Trăgănând din flueriță.
Fluerița trăgâna,
Domn din somn se pomenia,
Și din graiu așa grăia:
-Fire-ai fică d-alduită,
De Mine, de Maica sfântă,
Și te-ai fică mărita,
Mai departe prin cetate,
Cu Domnu'n vecinătate.
Și te fică veselește,
Că colinda nu mai este.
Lejnic, Hunedoara