Colind [Ferice Doamne şi de Ionu]

Ferice Doamne şi de Ionu,
Hoi Lerum, dai Lerum Doamnele
Bun căluşel d-arăneşte,
D-arăneşte, nu-l vesteşte.
Fusei joi d-o sărbătoare
Mi-l scoase fa jucătoare;
La jucat ca la vânat
Să vâneze lei dormindu
Şi ciutele d-aplecând.
Nu găsiră lei dormindu,
Niş' ciutele d-aplecând.
Gând ochi negrî-şi d-aruncară
Cam sub zări, soare răsare.
Vede sora soarelui
To' strigând şi băsătând,
Păr galben dărăpănând,
Din gură priorocind :
- Părul, perişorul meu
Vedea-te-aş di-o colilie,
Colilie cea câmpie,
Să te pască d-oi cu boi,
Ciobănaş cu dalbe oi.
El făcea cum îşi putea,
Cam pitiş
cam iscodiş,
Cu dânsa s-alătura,
Mâna-n brâu că i-o-nfigea
Şi pe cal mi-o arunca
Cărăruie-şi apuca.
Cărăruia drept acasă.
Acasă cum îmi ajunse,
În mâna maică-sii mi-o dase.
Maică-sa mi-o ascunsese
Prin sălaş
de păunaş.
Prinse soarele de veste
Puse zori
încercători,
Luceferi ispititori
Să-ncerce, să-mi ispitească
Pe soru-sa s-o găsească.
Maică-sa voie le dase:
- Prin tot locul să-mi cătaţi
Numa-ntr-un loc să nu cătaţi,
Că-i păuni-nspăimântaţi
Şi di-o scăpa vriun păun,
Di-un păun cât un cal bun,
De pana păunului
Vă iau sora soarelui.
Vă iau că v-am şi luat!
Nu v-o iau roabă să fie,
Şi v-o iau doamnă să fie
Doamnă lui şi curţilor,
Stăpâna argaţilor,
Chelăriţa banilor.
Dar şi Ion tânăr călare
El să fie sănătos!


Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.

Colind [D-o proptea de grajd/ Stă Negru legat]

D-o proptea de grajd

Stă Negru legat,

Legat veregat.

Fin cine-i presară?

Fânuleţ cu flori

Strâns în sărbători

Dă două surori.

Stăpân ce-mi grăia?

- Rozi, Negrule, rozi,

Rozi de mi te-ngraşă,

Dă-ţi fă spata lată

Şi corniţa-nvoaltă,

Învoaltă răsucită

Că io mi te vânz

Pe care dă fân,

Pe butii dă vin,

Ş-oleu dă bumbac,

Teancuri dă postav.

Curtea să mi-o-mbrac

Curtea şi curtaşii

Şi toţi pogonaşii.

- Stăpâne, stăpâne,

Tu mă vinzi pă mine,

Dar adu-ţi aminte

Colo-n bătălie,

Noi când ne băteam

Cu turcii cu frângii:

Frângii ne-au înfrânt,

Turcii ne-au tăiat,

În mare ne-au băgat,

Io am înotat

Marea-n lung şi-n lat,

Lungiş,

curmeziş.

La mijloc dă mare

Am fost vinovat,

M-am împiedicat

D-o gură de mreană

Şi sunt vinovat;

Ţie ţi-am udat

Fund dă buzunar,

Vârf dă iatagan;

La mal d-am iţit.

Din nări-am suflat.

Nimic n-am stricat

Vasile-n grăia:

- Rozi, Negrule, rozi,

Rozi dă mi te-ngrași,

Că io nu te vând

Şi te ispitesc.

Negru ce-mi grăia?

- Mai m-ai ispitit.

An la Bobotează

Când preoţi botează.

Cu cincizeci dă cai,

Tot cai lăudaţi,

Tot cai potcoviţi,

Io nelăudat.

Şi nepotcovit.

Silă mi-am făcut

Dă i-am întrecut;

Fală ţi-am făcut

Şi ţie şi mie,

Ţie dă stăpân,

Mie dă cal bun!

La anu şi la mulţi ani!

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967. 

Colind [Dalbuţ păcurariu]

Dalbuţ păcurariu

Mirelui tânărelu!

Mi s-o lăudat

Că el că mi-şi-dare

Câte flori pă munte

Atâţia oi dă frunte,

Câţi luceferei,

Atâţia berbecei,

Câte steluşele

Atâţia mieurele.

D-inde li-o iernat?

'N curtea lui Pilat.

D-inde li-o-nvărat?

Din d-ostrov di mare,

D-inde iarba-mi creşte,

În patru să-mpleteşte,

Nime n-o cosăşte;

D-inde lemnu creşte,

Jos îmi putrezăşte,

Nime nu-l ciopleşte.

Marea-şi grăi iară:

- Dalbuș păcurari,

Scoate-ţi oile

Din d-ostrov di-al meu.

Că di nu li scoate

Eu m-oi mânia

Şi m-oi tulbura,

Oi ţi-oi d-îneca.

Dalbuţ păcurari

Din gură-i grăia :

- Ce mi di-acolea

Că ţi-oi mânia

Şi te-i tulbura,

Că eu că mi-şi d-am

Doi berfieci d-oceş

În coarne s-or trosni,

Mi ţ-or zdrâncăni,

În fluiere li-oi zice

Şi oile s-or strânge.

Şi eu li-oi purcede

P-un picior de munte,

La stâna bătrână,

D-inde iarba-mi creşte.

Jos îmi putrezeşte.

Şi ti-oi veseleşte!

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.

Colind [Pre munţii cei mari/Sunt trei păcurari]

Pre munţii cei mari

Sunt trei păcurari.

Doi îs veri premari,

Unu-i mai strinuţ

Ce-l cheamă Pătruţ,

Păcurari micuţ.

Veri se voroviră,

Mi se sfătuiră

Pe strin să-l d-omoare

— Moarte de topoare.

Strinu-şi d-auzea.

Din grai le grăia.

Duios cuvânta:

— Voi, ortacii mei.

Păcurari la miei

Şi la mândre oi,

Care din voi doi

Doriţi a rămâne,

De azi ori de mâne,

Şi pe al meu ţol,

Şi-n al meu ocol.

Care vă gândiţi

Să mă d-omorâţi,

Groapa să mi-o sape

Şi să mă îngroape

În târlă de oi,

Să dorm printre voi,

Coperit cu ploi;

În ţărcuţ de miei,

Nicicând să nu piei

De dintre ai mei.

Groapa să mi-o sape

Şi să mă îngroape

Colo din sus de cale,

Sub fagul cel mare.

Şi-n loc de cruciță

Puneţi fluieriţă;

În loc de scrisoare,

Lancea la picioare.

Când soare-o luci

Lancea o desclipi;

Când vântu s-o trage

Fluiera va zice,

Oile s-or strânge,

Pe mormânt or plânge

Cu lacrimi de sânge.

Voi, ortacii mei,

Păcurari la miei,

Şi la mândre oi,

Rogu-vă pe voi,

De cumva veţi mere

Pe la târgurele,

Cu pi de-ale mele,

Şi vi-ţi d-întâlni

O mamă bătrână,

Cu cârpă de lână,

Lacrimi lăcrămând,

Păru-şi despletind,

Noroc blestemând,

De fiu întrebând,

Aceea-i maica

Şi ea v-o-ntreba:

- N-aţi văzut, văzut,

Nu mi-aţi întâlnit

Pe al meu Pătruţ,

Păcurari micuţ,

Cu păr galbănuţ,

Floare de spicuţ;

Cu ochi - viorele

Ce scapăr ca stele.

Cu dor şi cu jele.

Pe zilele mele;

Cu cătare blândă

Şi o faţă mândră;

Dulce la privire

Şi frumos la fire?

- Ba noi l-am văzut,

Mergând spre trecut.

Aci mai napoi,

Tot vânzând la oi,

La târguţ la Beci,

Vânzând la berbeci;

Şi l-am mai văzut

Numărând la bani

Pe aripa şubii,

La lumina lunii,

La marginea lumii.

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.

Colind [Colo-i dealu, după deal]

Colo-i dealu, după deal,

Este-o turmă de oi multe

Domnului şi-a nost Domn!

Da la ele cine-şi îmbla?

D-îmblă-ş doi păcuraroni,

Di-unu mare, di-unu mic.

Cel mai mari pe cel mic

Tăt-ăl mână

şi-l de-adună

După oi să le d-întoarne.

Oile când le-nturnare

Legea lui era gătare:

Ca dân puște să d-împuşte

Şi din sabie să-l d-arunce.

- Pe mine nu mă puşcaţi,

Dân sabie nu m-aruncaţi

Ce mai bine mă-ngropaţi

Înaintea strungilor,

În locul găleţilor.

Botecuţa mea ce dulce

De mi-o-s pune de cruce;

Fluieru după gură,

Trâmbiţa alăturea.

Numa un vânt a sufla

Şi-a vini primăvara,

Trâmbiţa mea a cânta.

Ştiu că m-a-ntreba mama

Unde-a rămas Griguţa?

- Rămas-o cu două stioape,

Până-n lume să nu-ntoarne.

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.

Colind [Pe picior de munte/Dai Domnului Doamne!]

Pe picior de munte

Dai Domnului Doamne!

Mierg oile-n frunte.

De multe nu-s multe,

Numa nouă sute.

Denaintea lor.

Cine mi-ş erare?

Doi păcurărei,

Doi frăţiorei.

Grăi cel mai mare

Cătră cel mai mic;

- Rămâi frati-aici,

Că eu mă mai duc,

Că eu mi-am iubit

Sora soarelui

Ş-a pămîntului.

Grăi cel mai mic:

- Rămâi frati-aici

To' naintea tea,

De nu-i rămânea

Noi ni-om d-omorî.

- De mi-i d-omorî,

Pe min' să mă-ngropi

În târla oilor,

În jocu mneilor

Şi la cap să-mi pui

O cruce de brad,

În vârvu cruciei,

Dalba-i fluierice;

Vântu-mi d-aburare,

Oile-mi pornere,

Cele lăi

pe văi,

Cele mai cornute

Pe vârvuri de munte.

Cele ocheşele

Pe cel mărginiele,

Cântându-să jale

Pe urmele mele.

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.

Colind [Din forma ineluluiu,/Junelui, junelui bunu]

Din forma ineluluiu,

Junelui, junelui bunu,

Luai urma leuluiu

Şi o luai şi o aflaiu,

Colea-ncoaci colea-ncoleare,

Colea-n vârful munţiloru.

Sub poalele braziloru.

Găsii leul adormitu,

Adormit, nepomenitu.

Leul din somn se trezeare

Şi către june-mi ziceare:

- Ce-ai cătat junei pe-aici?

Doar călile le-ai zmintitu

Ori murgu ţi-o bolânzitu?

June din grai îi grăiare:

- Călile nu le-am zmintitu

Murgu nu mi-a bolânzitu,

Ci-am venit să ne luptămu,

Să ne-alegem de viteji.

Se luară,

se luptară,

Zi de vară

până-n seară.

Când fu aicea-n cap de seară,

Pusă leu pe june josu.

June cum se meşterere

De sub leu iară iesere.

Se luară

a doua oară,

Zi de vară

până-n seară

Când fu aicea-n cap de seară,

Pusă june pe leu josu,

Cum mi-l pusă zgardă-i pusă,

Şi mi-l leagă-n curea neagră,

Şi-l scoborî jos la ţară,

Jos la ţară

-n târg de mară,

Pe uliţa greciloru,

Tot în faţa feteloru,

Şi-n cinstea părinţiloru.

Câţi pe june mi-l vedeau

Toată lumea-l fericeau:

Ferică de maica-sa-re,

Ce băiat o-nfăşiatu

De-mi aduce leu legatu,

Leu legat nevătămatu,

Nici în puşti că nu-i puşcatu,

Nici în săbii nu-i tăiatu,

Numa-n lupte că-i luptatu,

Numa-n lupte că sunt drepte,

De la Dumnezeu înţelepte.

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.

Colindul cu leul [De când leul plaiu-şi ţine]

De când leul plaiu-şi ţine

Hoi ler hoi da leroi Doamne

Rău plaiul s-a părăsit

De baci şi de păcurari

Şi de dalbii cârciumari.

Cine mări să d-aflare

Leul de mi-l săgetară

Gheorghe vânător vestit

Şi la el ce-şi mai luară

O torbiţă pestricioară

Plină cu săgeţi uşoare,

Cu săgete mărmurate,

Parc-ar fi din cer picate

Şi pe plai că-mi apucară

Şi-mi ieşea, nu-mi hodineară

Prin făgete iederete,

Prin brădete negurete

Pân' la lacul iezărat.

Şi-acolo dac-a ieşit

Găsiră leul adormit.

Să-l săgete de-adormit

Nu ştie din ce-a pierit.

Scoase atunci de-un şuierat

Leul că s-a deşteptat.

Leul atunci îi grăiară:

- Stai Gheorghe nu săgetară

Că ţi-oi da pe soru-meară,

Turtureaua câmpului,

Iubeaţă voinicului.

El acestea n-ascultară,

Leul că mi-l săgetară

Şi lui ca să-i fie fală

Frumos cap îi retezară

Şi-n suliţă îl puneară

Şi-napoi că se-ntorceară

Prin brădete negurete,

Prin făgete iederete,

Pe la baci, la păcurari,

Pe la dalbii cârciumari.

Frumos dar că îi găteară

De-un cal galben ca şi-un graur,

Frâu-i galben fluturat,

Cum nu s-a mai de-aflat;

Şeaua-i albă poleită

Cum nu s-a mai pomenită;

Chinga-i albă de mătase

Cum nu se mai de aflase;

Scăricele-nturnurele

Cum nu mai sunt ca şi ele.

Unde-i Gheorghe cel frumos

El să fie sănătos.

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.

Colindul cu dulful de mare [Crescutu-mi-au/Florile dalbe/Născutu-mi-au/Fir de măr aurel]

Crescutu-mi-au,

Florile dalbe!

Născutu-mi-au,

Fir de măr aurel,

Mândru şi frumuşel;

Face merele

'N toate verele,

Frumoase,

Arătoase.

Ce folos că le face,

Daca nu se coace?

Duf de mare neagră

Când vine-n desară,

Din vânt,

Pe pământ

Sare-n merişor,

Mâncă binişor.

- Nu mânca,

Nu le strica,

Frunza nu o dărăpăna!

Prinsă măru-a se văita

Cu glas mare a striga :

- Cine-n lume s-a afla

Duf de mare-a săgeta?

Niţă-n vad se prileja,

Pe măr de mi-l auzea,

Cum striga,

Se văita.

Iute-acasă alerga,

Şi în grabă ajungea;

Lua arcul încordat,

Cel ce-i bun de săgetat,

Şi-o sicreată

De săgeată.

Toate-n braţă le lua,

Cărăruia apuca,

Cărăruia cam sub soare,

Ca să meargă-n vad la mare ;

Acolo când el sosi,

Toată zioa că păzi,

Zi de vară,

Pănă-n sară.

Vine zioa-nturnătoare,

Sare-afară Duf de mare

Din vânt,

Pe pământ,

Sare-n vârf de merişor.

Prins-a mânca binişor,

- Nu mânca,

Nu le strica,

Frunza nu o dărăpăna!

Prinsă măru-a se văita

Niţă mărul auzea,

Tare-acolo alerga,

De genunchi îngenunchea

Şi arcul îşi întindea

Şi săgeata mi-o punea.

Duf de veste că prindea

Şi din gură-aşa-i grăia:

- Niţă nu mă săgeta,

Că degeaba te sileşti,

Pe noi să ne prăpădeşti;

Căci suntem vro nouă fraţi,

Ce au fost toţi săgetaţi,

Dar nici unul n-am murit,

Căci în mare ne-am dosit.

Rămâi dară sănătos

Cam în vestea lui Hristos!

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.

*Colindul cu șarpele [Din staroştea şarpelui]

Din staroştea şarpelui

Oi leroi da leroi Doamne

Stă un şarpe stârnoţat

Stârnoţat şi mâniat

Drumuri trei a continat,

Mulţi coconi a sărăcit,

Coconiţe-a văduvit,

Coconițe smedişoare

Cu cosiţe gălbioare.

Dară Niculaie mai bun bărbat

Bun cal are a fi hrănit,

Grajdi de piatră-a descuiat

Şi la murgul mi-a intrat

Şi pe murgul mi-l trăgea

De mâncare ce-i mai da

Tot din flori din sărbători,

Adunat de trei surori;

De greunţe ce i-a dat

Tot grâu roşu vânturat,

Cu feldira-i măsurat;

Da de bere ce i-a dat

Tot vin roşu strecurat,

Cu vedriţa măsurat.

Şi-l înşală şi-l ţesală

Şi-l trage din grajdi afară

Şi-l înşală-n două șăi

Şi-l închingă-n două chingi

Şi-l înfrînă-n două frâne

Buzduganul la ciorchine,

Cu suliţa-n ceea mână

Cruce-n piept că mi-şi făcea,

Picioru-n scară-l punea,

Sus pe murgu-ncălica

Pe cel drum că-mi apuca,

Pă cel drum cam părăsit

Cu troscot verde-nvelit,

Cu năgară năgărit.

Merge drumu jumătate,

Jumătate-al treilea parte,

Şarpe de veste mi-şi prindea

Sta-mi-şi şarpe întârnoţat,

Târnoţat şi mâniat,

Drumuri trei a continat,

Mulţi coconi a sărăcit,

Coconiţe-a văduvit,

Coconițe smedişoare,

Cu cosiţe gălbioare.

Dar Niculaie mai bun viteaz

Înapoi se-nvârteja

Îndată-n scări se opintea

Buzduganu repezea

Drept în gură-l sprijinea

Cu suliţa-l potrivea

Tocma-n furca pieptului

Unde-i greu voinicului.

Cu paloşu mi-l trăgea

Trei dărabi că mi-şi făcea

Capu-n suliţă îl lua

Şi-napoi se-nvârteja

Pă su meri şi pă su peri

Pe la mese de boieri,

De boieri ca dumneavoastră.

Câţi pe el că mi-l vedea

Toţi pe el mi-l fericea:

Ferice Niculaie de tine

Şi de cel ce-a fapt pe tine,

Mai fapt altul decât tine

Şi mai frumos decât tine

Şi mai viteaz decât tine.

Unde-i Niculaie cel frumos

El să fie sănătos!

Şi-o-nchinăm cu sănătate!

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.