Se afișează postările cu eticheta Bohor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bohor. Afișați toate postările

miercuri, 14 decembrie 2022

Colind [Jiul mic, mare-a venit]

Jiul mic, mare-a venit, 
Şi amarnic s-a lăţit; 
Căci de mare 
Margini n-are, 
Şi plăvie a-mi aduce 
Şi la vale că mi-o duce, 
Tot brazi nalţi, 
Minunaţi, 
Molifţi verzi 
Cum nu-i vezi; 
Printre brazi 
Printre molifţi, 
Bohor negru înoată, 
Şi pe coarne îmi poartă, 
Leagăn mândru şi frumos, 
Lucrat cu sedif şi os; 
Coperit cu taftă verde, 
Dar în el cine îmi şede 
Ileana cu ochi căprii, 
Cu obrazii rumenii, 
Ea tot coasă şi-nchindeşte, 
Şi frumos mai potriveşte, 
Într-un guler şi-o basma, 
Albă, dalbă ca zioa, 
Guleru-i-a fraţilor, 
Basmaoa-a surorilor. 
Ea la Bohor se uită, 
Şi din gură îi grăia: 
-Lin, mai lin, cu-notătura, 
Să nu sminteşti cusutura. 
Fraţii mei de te-or vedea, 
După tine-or alerga, 
Ţie vadul ţi-or închide 
Şi pe tine că te-or prinde, 
Frumos capul ţi-or tăia; 
Şi-apoi din cărniţa ta, 
Nunta a nunti cu ea, 
Şi-apoi din pelcica ta, 
Covor face-or cu ea, 
Şi-apoi din coarnele tale, 
Face-vor ei lingurele, 
Lingurele păhărele, 
De-or lumi boieri cu ele, 
Rămâi dară sănătos, 
Cam în vestea lui Hristos!

(T. Burada) 
Oltenia, Muntenia, Dobrogea
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.