Verș la tată

Tot ce răsare și crește
În pământ se putrezește,
Toate se-ntor' în pământ
De unde au fost și sunt.

O jalnică întâmplare,
O iubită adunare,
Toți cu luare aminte
La cele ce plâng fierbinte,

O necredincioasă moarte,
Gramnică, cumplită foarte,
Căci de acum înainte
Nu voi mai grăi cuvinte.

Of, lume amăgitoare,
Cât ai fost de-nșelătoare,
Tu ai zis că ai putere
Și dai toate spre plăcere.

Tuturor să fie-n gându,
Că eu de pildă va sîntu,
Că soarele mi-au apus
Și eu din lume sunt dus. 

Vino, draga mea soție
Cari din sfânta cununie
Mi-ai fost dăruită mie
Pân la casu de vecie,

Veniți și voi, cei rămași,
Dragii taichii copilași,
Să vă sărut pe obraz
Că de mine ați rămas.

Cu toți mâna s-o dăm
Și frumos să ne iertăm,
Că eu, gata, de acum,
Mă duc și vă las plângând,

Eu pe voi vă părăsesc
Și de voi mă despărțesc
Căci soarele mi-a apus
Și eu din lume sunt dus.

Opere, V, Constantin Brăiloiu, editura Muzicală, 1981.

Pe drum la mamă

Mamă dragă și mai dragă,
Ți-ai făcut o casă nouă,
De ce n-ai făcut, macă, două?
Și de-ai fi făcut una și pentru mine,
Că eu bine ma găteam
Și la mama mă băgam.

Opere, V, Constantin Brăiloiu, editura Muzicală, 1981.

Bocet la mamă

Măicuța mea, draga mea,
Măicuță nu ți-e păcat,
De te du' și ne-ai lăsat?
De cinci copii ne-ai lăsat?
Că copilul ăl sărac
Nu e nimănuia drag;
Copilu' fără măicuță
Să cunoaște pe hăinuță,
Că se joacă prin țărână,
Și nu-l ia nimeni de mână.

Opere, V, Constantin Brăiloiu, editura Muzicală, 1981.

Bocet la tată

Moarte, moarte,
Hoț de noapte,
Cât îi satul mi-ai umblat,
Nime sălaș nu ți-o dat,
Da pe noi ne-ai înșelat
Și la noi dac-ai intrat,
Să fi luat ce-o fost de luat,
Pe taica să-l fi lăsat,
C-o fost taica stâlp de fier,
S-o răzmat copiii-n el.
Ș-ai vint moarte prin grădină
Ș-ai luat pomi de la tulpină,
De ne doare la inimă.
Da ieu d-ăștia de știam,
Ușile le zăvoram,
Porțile le încuiam
Și-n casă nu te lăsam.
Hai, tată, să facem schimbare,
Că nu-i nici o supărare
De mine, că-s fată mare.
Lasă-te, tată, de cale,
Ca să ne lăsăm de jale,
C-asta-i cale-ndelungată,
Nu se gată niciodată.
Bradule, smolitule,
Să fi putrezit în munte,
Să nu vii la noi în curte,
Să te tai în fierăstrău
Și să te faci copârșeu,
Să nu bag pe taică-meu.
Lutule,
pământule,
Mulți oameni ai mai mâncat
Și tot nu te-ai săturat,
Că pe taica mi l-ai luat.
Pământule,
urâtule,
Lacăt ai și cheie n-ai,
Că ce-apuci nu ne mai dai.

Opere, V, Constantin Brăiloiu, editura Muzicală, 1981.

Cântecul zorilor

- Zorilor, surorilor,

Mândrelor, voi zânelor!

Ian grăbiţi voi de ziliţi

Şi pre Ion îl întâlniţi,

Şi-l întoarceţi înapoi,

Să vină el iar cu voi

L-astă lume luminată,

De Dumnezeu bun lăsată,

La vânt, ploaie şi la soare

Şi la apă curgătoare.

- Noi acum vezi că grăbim,

Iacă de loc că zilim

Dar nu-ntoarcem înapoi,

Pe Ion a veni cu noi,

Ci că vremea ne-a venit

De pornit la răsărit,

Unde-un măr mândru-nflorit

De tot că s-a vestejit.

- Zorilor, surorilor,

Mândrelor, voi zânelor!

Ce grăbiţi voi de ziliţi

Şi pe Ion îl despărţiţi

De jocuri nejucate,

De lucruri nejucate,

De flori mirositoare,

Dalbe şi rumenioare?

- Noi grăbim, vezi de zilim

Nu pe Ion de despărţim

De jocuri nejucate,

De lucruri nejucate,

De flori mirositoare,

Dalbe şi rumenioare,

Ci că vremea ne-a venit

Acum iară de pornit,

Căci câte flori împupesc

Toate pe una jălesc;

Şi câte în lume înflor

Toate lui se-nchin cu dor

Şi câte din lume trec

Toate pe el mi-l petrec.

- Zorilor, surorilor,

Mândrelor, voi zânelor!

Ian grăbiţi voi de ziliţi.

Apoi bine dar să faceţi

Pe el înapoi să-ntoarceţi

L-astă lume luminată,

De Dumnezeu lăsată,

La vânt, ploaie şi la soare

Şi la apă curgătoare;

La fraţi, la surori, la mamă,

Cari pe ea cu dor o cheamă.

- Bine, că noi vom grăbi,

Şi deloc nu vom zili,

Dar cine-n lume că poate

Să-mplinescă doruri toate?

Ce ursita a urzit,

Şi-n lume s-a împlinit,

Rămâne nestrămutat

Chiar şi pentru împărat.

A plânge putem şi noi,

Dimpreună şi cu voi,

Plângeţi şi voi, codrilor,

Mândrelor pădurelor,

Plângeţi şi voi, munţilor,

Şi voi, mândre văilor,

Plângeţi şi voi, apelor,

Dimpreună pietrelor,

Plângeţi, dobitoacelor,

Dimpreună lemnelor,

Plângi tu, lună, şi tu, soare,

Când omul din lume moare,

Plângeţi şi voi, patru vânturi,

Din toate patru pământuri,

Plângi, o, lume, şi alină

Clipa cu suspinuri plină,

Că o stea iar a căzut

Şi din lume a trecut.

Flori alese din poezia populară, EPL, 1967, p. 232-234.