Crescutu-mi-au Născutu-mi-au, Fir de măr aurel

Crescutu-mi-au, 
Florile dalbe! 
Născutu-mi-au, 
Fir de măr aurel, 
Mândru şi frumuşel; 
Face merele 
'N toate verele 
Frumoase 
Arătoase. 
Ce folos că le face, 
Dacă nu se coace; 
Duf de mare neagră 
Când vine-n desară 
Din vânt 
Pe pământ, 
Sare-n merişor 
Mâncă binişor. 
-Nu mânca, 
Nu le strica, 
Frunza nu o dărăpăna; 
Prinsă măru-a se văita 
Cu glas mare a striga: 
-Cine-n lume s-a afla 
Duf de mare-a săgeta? 
Niţă-n vad se prileja 
Pe măr de mi-l auzea, 
Cum striga 
Se văita. 
Iute-acasă alerga, 
Şi în grabă ajungea  
Lua arcul încordat, 
Cel ce-i bun de săgetat, 
Şi-o sicreată 
De săgeată, 
Toate-n braţă le lua, 
Cărăruia apuca, 
Cărăruia cam sub soare, 
Ca să meargă-o vad la mare ; 
Acolo când el sosi, 
Toată zioa că păzi, 
Zi de vară 
Până-n sară; 
Vine zioa-nturnătoare 
Sare-afară duf de mare, 
Din vânt 
Pe pământ, 
Sare-n vârf de merişor, 
Prins-a mânca binişor. 
-Nu mînca 
Nu le strica, 
Frunza n-o dărăpăna, 
Prinsă măru-a se văita. 
Niţă mărul auzea, 
Tare-acolo alerga, 
De genunchi îngenunchea 
Şi arcul îşi întindea, 
Şi săgeata mi-o punea; 
Duf de veste că prindea 
Şi din gur-aşa-i grăia: 
-Niţă nu mă săgeta, 
Că degeaba te sileşti, 
Pe noi să ne prăpădeşti, 
Căci suntem vr-o nouă fraţi, 
Ce au fost toţi săgetaţi, 
Dar nici unul n-am murit, 
Căci în mare ne-am dosit. 
Rămâi dară sănătos, 
Cam în vestea lui Hristos! 

(T. Burada) 
Oltenia, Muntenia, Dobrogea
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.