Pre munţii cei mari
Sînt trei păcurari.
Doi îs veri premari,
Unu-i mai strinuţ
Ce-l cheamă Pătruţ,
Păcurari micuţ.
Veri se voroviră,
Mi se sfătuiră
Pe strin să-l d-omoare
- Moarte de topoare.
Strinu-şi d-auzea,
Din grai le grăia,
Duios cuvînta :
- V oi, ortacii mei,
Păcurari la miei
Şi la mîndre oi,
Care din voi doi
Doriţi a rămîne,
De azi ori de mîne,
Şi pe al meu ţol,
Şi-n al meu ocol,
Care vă gîndiţi
Să mă d-omorîţi,
Groapa să mi-o sape
Şi să mă îngroape
!n tîrlă de oi,
Să dorm printre voi,
Coperi t cu ploi :
In ţărcuţ de miei,
Nicicînd să nu piei
De dintre ai mei.
Groapa să mi-o sape
Şi să mă îngroape
Clo din sus de calc.
Sub fagul cel mare,
Şi-n loc de crucită
Puneţi fluieriţă ;
ln loc de scrisoare,
Lancea la picioare.
Cînd soare-o luci
Lancea o clesclipi ;
Cînd vîntu s-o trage
:nuiera va zice,
Oile s-ar strhge,
Pe mormînt or plînge
Cu lacrimi de SÎ!1ge.
Voi, ortacii mei,
Păcurari la miei,
Şi la mîndre oi,
Rogu-vă pe voi,
De cumva veţi mere
Pe la tîrgurele,
Cu oi de-ale mele,
Şi vi-ţi d-întîlni
O mama bătrînă,
Cu cîrpă de lînă,
Lacrimi lăcrămînd,
Păru-şi despletind,
Noroc blestemînd,
De fiu întrebind,
Aceea-i maica
Şi ea v-o-ntreba :
- N-aţi vait, vait,
Nu mi-aţi întîlnit
Pe al meu Pătruţ,
Păcurari micuţ,
Cu păr gălbănuţ,
Floare de spicuţ ;
Cu ochii - viorele
Ce scapăr ca stele,
Cu dor şi cu jele,
Pe zilele mele ;
Cu cătare blîndă
Şi o faţ[t mîndră ;
Dulce la privire
Şi frumos la fire ?
- Ba noi l-am văzut,
Mergînd spre trecut,
Aci mai napoi,
Tot vînzînd la oi,
La tîrgu ţ la Beci,
Vînzînd la berbeci ;
Şi l-am mai văzut
Numărînd la bani
Pe aripa şubii,
La lumina lunii,
La marginea lumii.
(I. Şerb, D. Ccsercanu)
Transilvania, Banat
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.
