Se afișează postările cu eticheta colindat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta colindat. Afișați toate postările

joi, 22 decembrie 2022

Pițărăii

Bună ziua lui Ajun, 
Că-i mai bună a lui Crăciun, 
Într-un ceas bun! 
Ce e pe casă - să trăiască 
Ce e afară - să izvorască!
Porcii unturoşi, 
Oameni sănătoşi, 
Vacile lăptoase, 
Oile lânoase, 
Caprile păroase! 
Câte cuie sunt pe casă -
Atâţia galbini pe masă! 
Pita - cât masa, 
Stogu - cât casa 
La anu şi la mulţi ani cu sănătate!

Transilvania, Banat
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.

Pițărăii

Bună ziua lui Ajun, 
Că e mai bună a lui Crăciun 
(Stăpînul casei îi mulţumeşte, apoi copilul rosteşte:) 
Stogu - cât casa, 
Pâinea - cât masa, 
Stupii - mieroşi, 
Caii - bănoşi, 
Porcii - unturoşi, 
Oamenii - sănătoşi 
Oile - lânoase, 
Caprele - ţâţoase, 
Vacile - lăptoase, 
Cânepa - până în straşina casei, 
Mănuşele -
Cât mătuşele, 
Fuioarele -
Cât răşchitoarele, 
Ce e în casă -
Să trăiască, 
Ce e afară -
Să izvorască! 
La anul cu pace şi cu sănătate 
Est timp cu o parte 
Şi la anul cu o mie.

Transilvania, Banat
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.

Urarea pițărăilor

Bună ziua lui Ajun, 
Că-i mai bună a lui Crăciun, 
Că-i cu miei şi cu purcei, 
Cu păstorii după ei. 
Scoală, gazdă, nu durmi, 
Că nu-i vremea de durmit, 
Trebe calul potcovit 
Cu potcoava de colac, 
Şi cu cuie de cârnaţ; 
Dă-ne poame. 
Că ni-i foame, 
Dă-ne nuci, 
Că-s mai dulci, 
Dă-ne alune, 
Că-s mai bune.

(A. Viciu)
Transilvania, Banat
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.

Pițărăii

Bună ziua lui Ajun 
Că-i mai bun-a lui Crăciun, 
Că-i cu miei, 
Cu purcei, 
Cu copiii după ei. 
Unde-i ajung, 
Îi împung, 
Dă-ne alune, 
Că-s mai bune! 
Dă-ne nuci, 
Că-s mai dulci! 
Dă-ne poame, 
Că n-i foame! 
Dă-ne criţari, 
Că-s mai tari! 

(Nic. Densusianu)
Transilvania, Banat
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.

miercuri, 21 decembrie 2022

Colind [(...)Şi Ion voinicu/El s-o lăudatu/(...)Căci are oi multe]

Leroleo! 
Şi Ion voinicu, 
El s-o lăudatu 
Şi s-o răurat 
Căci are oi multe, 
Multe şi mărunte, 
Cât îs pietre multe. 
Dar şi mieluşăle, 
Câtu-s brânduşăle. 
Dar şi un'le paşte? 
Pă cer, pă pămîntu. 
Dar şi un'le-adapă? 
'N cel noreţ de ploaie. 
Dar şi un'le-nchide? 
În cel cearcăn de lună. 
La uşă ce-mi pune? 
Di-un berbece lai, 
Lai 
şi bucălai. 
Berbeciu-mi grăia: 
- Duhul Mării Negre, 
Rău ti-ai învăţat; 
Cum seara-nserezi, 
La obor te tragi, 
Peste ger ţi-arunci, 
Tot oi mari mănânci, 
Mieluşele-mi strici.
Berbeciu-mi grăia: 
- De m-oi mânia 
Şi m-oi scutura 
Oi dalbe-oi scula, 
Cloapete-or suna, 
Sunetul s-or duce 
Pe cer, pe senin, 
Pân' la dragi stăpâni. 
Stăpîni di-o auzea 
Şi ei c-or venea, 
Cu cinzeci de câini, 
Tot câini căţelandri, 
Cam pe urma lor, 
Mama javrelor. 
În goană ți-or luară, 
Şi mi ți-or goniră, 
Pân' la Marea Neagră 
Şi-napoi ți-o-ntoarce 
Şi ți-or mai goni 
Prin satele rare 
Cu fetele mari, 
Prin satele dese 
Cu fete mirese. 
Şi-napoi ți-o-ntoarce 
Şi ți-ar mai goniră 
Prin şârai de sate, 
Prin satele rare 
Cu fetile mari. 
Nimenea nu-l vede, 
Numai Ioana-l vede, 
Îl vede-l fericeşte: 
- Fericean de el 
Şi de maica lui, 
Zile ce-a născut, 
Parte ce-a avut 
De taică, 
de maică, 
De oiţe multe, 
Multe şi-s mărunte,
Câtu-s petre-n munte. 
Şi Gheorghe-ăl voinic 
Fie sănătos!
 
(M. Brătulescu)
Oltenia, Muntenia, Dobrogea
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.

marți, 20 decembrie 2022

Cântec de stea (Vitleem, Vertep)

Veniţi toate neamurile să-i cântăm, să-i cântăm,
Pe Christos Mântuitorul să-l lăudăm, să-l lăudăm,
Că el astăzi În Vitleem s'a născut, s'a născut,
Precum l-au vestit prorocii de demult, de demult.
În iesla dobitocească stă culcat, stă culcat,
Ca un prunc micuţ, cu toate înfăşat, înfăşat.
Îngerul în vis lui Iosif vesteşte, vesteşte,
Cum că Irod oaste mare găteşte, găteşte.
Scoală Iosif şi fugi în Egipet, în Egipet,
Scapă pruncul şi mama lui din prăpăd, din prăpăd.
Ca să scape şi acolo de mânie, de mânie,
Că sunt toti amestecaţi cu diavolii, cu diavolii.

Se deosebește de colindă prin absența refrenului.

Dobra, Hunedoara
303 colinde cu text și melodie, culese și notate de Sabin Drăgoi, 2010, https://biblioteca-digitala.ro.

Cântec de stea (Vitleem, Vertep)

Să cântăm versuri de jale
Pentru-alui Adam greşală
Pentr' a lui păcătuire,
Şi din raiu izgonire.
Sapă Adam pământul,
Sapă Eva cu dânsul,
Satana la ei venia,
Şi din gur'aşa zicea:
- Du-te Adame nu săpa,
Nu-i aici moșia ta!
Du-te Adame sapă'raiu,
C'acolo moșie ai!
Adam începu a plânge,
Și cu glas de jale a zice:
-O, vai, Evo ce-mi făcuși,
Unde vom merge acuși?
Când tu m'ai înceluit,
Când despre pom m'ai vorbit,
Și cu rău m-ai amăgit,
Când pe sub pom m'am găsit.
Eva începu a plânge,
Și cu glas de jale-a zice:
-Șarpele m'a înșelat,
Când eu sub pom m'am aflat.
El la mine a venit
Și chiar astfel mi-a grăit:
-Mănâncă Evo mere bune,
Ca să n'ai seamăn pe lume.
Adam începu a plânge
Și cu glas de jale-a zice:
-Dacă din raiu sunt țipat,
Barem aici să fiu lăsat.
Satana iară zicea:
-Eu aicea te-oi lăsa,
Dacă tu mie-mi vei da,
Ce va fi pe voia mea.
Câți fii s' or naşte din tine,
Toți să mi-i dăruieşti mie.
Adam începu a plânge,
Şi cu glas de jale a zice:
- Fie-ți voia cum îţi place,
Numai mie să-mi dai pace.
Raiule grădină dulce,
Dela tine nu m'aş mai duce,
De mirosul tău cel dulce.
De frumuseţi-ti nu m' aş mai duce,
De mirosul florilor,
De arsul făcliilor.
Şi de acum până' n vecie,
Mila Domnului să fie,
Si la gazdă bucurie.
Spre mulţi ani de veselie.

Se deosebeşte de colindă prin absența refrenului.

Gurasada, Hunedoara
303 colinde cu text și melodie, culese și notate de Sabin Drăgoi, 2010, https://biblioteca-digitala.ro.

Cântec de stea (Vitleem, Vertep) fără refren

Steaua sus răsare,
Ca o taină mare;
Steaua străluceşte,
Şi lumii vesteşte:
Că Maică curată,
Prea nevinovată,
Fecioara Maria,
Naşte pe Messia.
Magii cum auziră,
Steaua şi-o porniră.
Mergând după rază,
Pe Christos să-l vază.
Şi dacă veniră,
Îndată-l găsiră.
La dânsul intrară,
Şi se închinară.
Cu daruri gătite
Lui Christos menite,
Luând fiecare,
Bucurie mare.
Care bucurie,
De azi să ne fie,
De la tinereţe.
Pân'la bătrâneţe.

Dobra, Hunedoara
303 colinde cu text și melodie, culese și notate de Sabin Drăgoi, 2010, https://biblioteca-digitala.ro.

Cântec de stea fără refren

Din cer îngerii se pogorâră,
La noi păstori, (bis)
Că'n Vitleem de grab'să mergem,
Să-l vedem (bis)
Fiul lui Dumnezeu cel ce s'a născut,
Din fecioară (bis)
Cu adevărat el va fi nouă,
Mântuitor. (bis)
Dus-a unul un miel, dus-a al doilea
O oaie (bis)
A treia lapte, a patra lui i-a dat,
Lui un caş. (bis)
Aşa s' au întors la ale sale.
Cu adevărat (bis)
Taina' ceasta-i mare tuturor spunem,
Cu 'ndrăzneală. (bis)

Dobra, Hunedoara
303 colinde cu text și melodie, culese și notate de Sabin Drăgoi, 2010, https://biblioteca-digitala.ro.

Cântec de stea

D-auzit-am astea toate, (bis) 
Neamuri popoare şi gloate, 
Ci ni s'auzea cuvântul, (bis) 
Unde despre tot pământul,
Că·lumea ni se sfârşeşte, (bis)
Şi la judet se găteşte. 
Când la judeţ ne vom strânge (bis)
Păcătoşii toţi vor plânge,
Isus Christos le va zice, (bis)
Cu cuvintele va zice:
- Duce-vă-ti voi dela mine, (bis)
Cu diavolii împreună,
Unde's vermi neadormiţi (bis)
Şi focul cel ne astins;
Paturi de fier înfocate, (bis) 
Curvarilor sunt gătate; 
Sbiciuri de foc împletite, (bis) 
Curvelor le sunt gătite.
- De acum până'n vecie, (bis)
Fie Domnul lăudat.

Tătărești, Hunedoara
303 colinde cu text și melodie, culese și notate de Sabin Drăgoi, 2010, https://biblioteca-digitala.ro.

Crescutu-mi-au Născutu-mi-au, Fir de măr aurel

Crescutu-mi-au, 
Florile dalbe! 
Născutu-mi-au, 
Fir de măr aurel, 
Mândru şi frumuşel; 
Face merele 
'N toate verele 
Frumoase 
Arătoase. 
Ce folos că le face, 
Dacă nu se coace; 
Duf de mare neagră 
Când vine-n desară 
Din vânt 
Pe pământ, 
Sare-n merişor 
Mâncă binişor. 
-Nu mânca, 
Nu le strica, 
Frunza nu o dărăpăna; 
Prinsă măru-a se văita 
Cu glas mare a striga: 
-Cine-n lume s-a afla 
Duf de mare-a săgeta? 
Niţă-n vad se prileja 
Pe măr de mi-l auzea, 
Cum striga 
Se văita. 
Iute-acasă alerga, 
Şi în grabă ajungea  
Lua arcul încordat, 
Cel ce-i bun de săgetat, 
Şi-o sicreată 
De săgeată, 
Toate-n braţă le lua, 
Cărăruia apuca, 
Cărăruia cam sub soare, 
Ca să meargă-o vad la mare ; 
Acolo când el sosi, 
Toată zioa că păzi, 
Zi de vară 
Până-n sară; 
Vine zioa-nturnătoare 
Sare-afară duf de mare, 
Din vânt 
Pe pământ, 
Sare-n vârf de merişor, 
Prins-a mânca binişor. 
-Nu mînca 
Nu le strica, 
Frunza n-o dărăpăna, 
Prinsă măru-a se văita. 
Niţă mărul auzea, 
Tare-acolo alerga, 
De genunchi îngenunchea 
Şi arcul îşi întindea, 
Şi săgeata mi-o punea; 
Duf de veste că prindea 
Şi din gur-aşa-i grăia: 
-Niţă nu mă săgeta, 
Că degeaba te sileşti, 
Pe noi să ne prăpădeşti, 
Căci suntem vr-o nouă fraţi, 
Ce au fost toţi săgetaţi, 
Dar nici unul n-am murit, 
Căci în mare ne-am dosit. 
Rămâi dară sănătos, 
Cam în vestea lui Hristos! 

(T. Burada) 
Oltenia, Muntenia, Dobrogea
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.

Colindă de stea (Vitleem - Vertep)

Steaua lor li s'a ascuns. 
Lor le-a fost de întrebare, 
De naşterea de-un crai mare. 
Unde ştiţi că s'a născut, 
Un tânărel de curând. 
Irod crai mare'mpărat, 
Oastea lui a ridicat.
Patrusprece mii de prund, 
De doi ani în jos mai mici, 
Şi gândind făr' de-un folos, 
Va tăia şi pe Christos. 
Pe Chiristos nu l-a tăiat, 
Că nimica n 'a stricat, 
Tatăl sfânt l-a apărat.

Turdaș, Hunedoara
303 colinde cu text și melodie, culese și notate de Sabin Drăgoi, 2010, https://biblioteca-digitala.ro.

vineri, 16 decembrie 2022

Colind La tulpină l-aj' doi meri/M-este-un pat mare-ncheiat

La tulpină l-aj' doi meri 
M-este-un pat mare-ncheiat 
Cu scânduri albe de brad, 
Cu stâlpşori galbeni de fag 
Cu stinghii de tiparos, 
Tiparos miros frumos. 
Iar în pat ce mi-aşternut? 
Covor verde de mătase 
Împletit în fire şase, 
O pilotă ş-un cerceaf; 
Peste-acela, peste toate 
Neşte perne curăţele 
De-mi dorm mari boieri pă ele. 
Iar în pat cine mi-şi doarme? 
Doarme aicea cest domn bun, 
Cest domn bun 
Domnu Vasile 
Cu-a dumnealui dalbă soţie 
Şi cu mici de coconaşi. 
Şi-mi dormiră ce-mi dormiră. 
Doamna din somn s-a deşteptat 
Şi din gură-a cuvântat: 
-Scoală-te frate, ai fi dormit 
Căci neaua ne-a viscolit! 
Domnu din somn s-a deşteptat, 
Ochi negri şi-a aruncat 
Prin pometu raiului 
Şi din gur-a cuvântat: 
-Culcă-te, dragă, să dormi 
Până soare-a răsărit 
Feţili noastre au rumenit, 
Căci n-a nins, n-a viscolit; 
Vânt de vară au bătut, 
Au bătut, au adiat, 
Flori de măr s-a scuturat, 
Peste noi s-a revărsat, 
Peste noi peste-amîndoi, 
Peste mici de coconaşi. 
La mulţi ani! 

(M. Brătulescu) 
Oltenia, Muntenia, Dobrogea
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.

joi, 15 decembrie 2022

Colinda Linei (a fetelor)

Pleacă Lina la fântână 
Daliană fată d-albă, 
Şi cănuţa duce'n mână. 
Ea de noapte s'a sculatu, 
Şi pe cap s'a periatu. 
La fântân 'napoi pleca-re, 
La fântâna din Luncetu, 
Unde curge apa 'ncetu. 
Găsi apa tulburată, 
Şi fântâna 'nconjurată, 
De trei feciori tinerei,
Românaşi şi frumuşei .
De-ai fi Lină sănătoasă,
De colinda asta noastră.

Orăștie, Hunedoara
303 colinde cu text și melodie, culese și notate de Sabin Drăgoi, 2010, https://biblioteca-digitala.ro.

Colind de zori [Zîori de zîori!]

Zâori de zâori! 
Nu vă revărsaţi, 
Nu vă revărsaţi. 
Pe-o luncă frumoasă 
Doi curcani bătrâni, 
Din cioc înciocând, 
Din coarne-ncornând, 
Noi le-am întrebat 
Pentru ce să batu: 
Pentr-un bob de aur. 
Noi le-am alergatu, 
Bumbu i le-am luat, 
La gazda l-am datu. 
La picior de rai 
Vin ficiori de crai. 

(M. Brătulescu)
Transilvania, Banat
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.

Colinda gazdelor

Ferice de cest domn bun 
Hoileromi Domnu bunu 
De cest domn cu doamna sare 
De mici prunci iubitu-s-or 
Dacă mari crescutu s-or 
Amândoi luatu-s-or. 
Amândoi ca două flori 
Drag de dragostele lor 
Măr în curte le-o creştea 
Ş-un gutin la căpătâiu 
Ş-un molinu la picioare 
Dacă domn bun se-ntorceare 
Se-ntorcea pe bătrâneţe 
Cu-o cunună de musteţe 
Mestecate-ncărunţice 
Gândul bun ce îşi punea 
Şă-şi fac-o biserică 
Măr din curce mi-ş tăia 
Şi biserică făcea 
De altar nu s-ajungea 
Tăia lin, tăia puţin 
Şi biserica-o gătea 
Şi la ea mi-s mâneca 
Zile rari, la zile mari 
Mai vârtos duminicile 
Sărbători după Crăciun 
Ş-ai fi vesel, gazdă bun! 

Refren: Hoileromi Domnu bunu, după fiecare vers

variantă din Bata, Arad

Rodica Colta, Sărbători şi datini de peste an, 2004; https://biblioteca-digitala.ro/?volum=3620-obiceiuri-si-traditii-populare-interferente-culturale-transfrontaliere--2004.

Colinda gospodarilor

Bună sara boieri mari 
Nu vă supăraţi pe noi 
Nu-i începutul de la noi 
Dar este de la Adam 
Când el pe pămînt umbla 
El aceasta ne-nvăţa. 
Înaintea cestor curţi 
Sunt doi brazi şi doi fagi 
La tuplină-ntulpinaţi 
Şi la vârf învârfuraţi 
Vârfuraţi ca şi doi fraţi. 
La tulpina bradului 
Este un divan de-aşazat 
Cine naiba l-a lucrat? 
Şepte meşteri din Bârlad. 
Scânduri galbeni lemn de brad 
Poleit cu diamant. 
Şi cu ce l-au aşternut? 
Mohor verde şi-nfrunzit 
Păn în pămînt slobozit. 
Cine-ntr-însul hodineşte? 
Brancoveanu boier mare 
Şi cu draga-i gospodină. 
Şi cu ce s-au coperit? 
Prostirică de bumbac 
Bătută cu diamant. 
Doi porumbei au zburat 
Din somn dulce i-au deşteptat 
Nu vă fie de banat. 
Rămâeţi cu sănătate 
Că-i mai bună decât toate. 

(E. Niculiţă-Voronca) 
Moldova, Bucovina
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.


Colind [Iasă doamna curţilor]

Iasă doamna curţilor, 
Florile dalbe! 
La mijlocul codrilor, 
Pân' la dealul brazilor, 
Şi din gură le grăia: 
-Voi, brazi, de m-aţi asculta. 
Vă plecaţi din vârfurele, 
Să culeg eu floriicele, 
Să mă duc acas' cu ele!
-Ba noi nu le vom pleca, 
Că nu-i cine-a le purta, 
Ziua pe la sărbători, 
Seara pe la şăzători! 
-Vă plecaţi din vârfurele, 
Să culeg eu floricele. 
Iarna, neaua vi le ninge, 
Vara, soarele le frige, 
Şi le uscă, şi le seacă, 
Rădăcina vi le creapă! 
-Tu nu crezi pe cum ne vezi, 
Că suntem cu frunte verzi, 
Şi ne stau florile bine. 
Orice vreme ne mai vine! 
-Nu vă cer eu pentru mine, 
Ci vă cer eu pentru mire, 
Că el calul şi-a-nşelat, 
Şi stă gata de plecat, 
Cu inima în văpaie 
Şi cu cuget de bătaie! 
Brazii 'tuncea se clătiră, 
Vârfurile-şi umiliră, 
Şi din grai aşa grăiră: 
-Dacă-i, doamnă, lucru-aşa, 
Floricele poţ tăia, 
Şi le da la bunul mire, 
Că în luptă i-or sta bine! 
O-nchinăm spre sănătate! 

(A. M. Marienescu) 
Transilvania, Banat
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.

Colind [(...)Doamna noastră nu-i acasă]

Noi umblăm la colindat 
Dintr-o casă-ntr-altă casă, 
Doamna noastră nu-i acasă, 
Că-i în vârful muntelui, 
Să facă scară de ceară, 
Să se scoboare la ţară 
Cu secerea su-suoară, 
Să secere la săcară 
Şi grâu de primăvară, 
Să ne facă colăcei, 
Să colindăm pentru ei; 
Să ne facă prescurele, 
Să colindăm pentru ele. 

(A. Viciu)
Transilvania, Banat
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.

Colind [Jupânul gazdă/Bun gând îşi gândea]

Jupânul gazdă 
Bun gând îşi gândea ;
El de se ducea 
La codri de meri 
El de mi-ş tăia 
Juguri şi pluguri 
Resteie, mereie. 
Dacă isprăvea 
În ştreang le lega 
Pe umăr le-arunca 
Ş-acasă venea, 
Şi le alcuia 
Precum trebuia. 
Dar jupânul gazdă 
Bun gînd îşi gândea; 
El de poruncea, 
La slugile sale, 
Ca să-i aducă 
Doisprezece boi, 
Bouţi, bourei 
În trup făcăţei 
În coadă codălbei, 
În coarne suciței. 
Boii i-au adus 
La pluguţ i-au pus, 
Cu biciu-a pocnit 
Boii au pornit, 
Sus spre răsărit. 
La loc au sosit 
Şi dac-or sosit, 
Locul a-mbrăzdat 
Cruciş-curmeziş 
Mai mult pe lungiş; 
Şi dacă găta 
Gazda poruncea 
La slujnica sa: 
Ea grâu cernea 
Şi mi-l alegea, 
Şi mi-l prăvuia 
În saci îl punea 
În car îl încărca. 
Şi gazda poruncea 
La slugile sale: 
Ca doi boi s-aducă 
La căruţ să prinză, 
Poarta s-o deschiză. 
Şi-apoi să poruncească 
La loc să sosească. 
Şi dac-au sosit 
Apoi s-o gătit 
Şi au semănat 
Până ce-au gătat. 
Apoi au grăpat. 
Gazda s-a rugat: 
Dumnezeu a dat 
O ploaie caldă 
Ca holda să crească 
Şi să înverzească; 
Şi că tot creştea 
Şi se răscocea. 
Gazda se ducea 
Şi spice lua 
Pe masă punea. 
Şi iar poruncea 
La slujnica sa: 
Ca să-i aducă 
Dragi secerători 
Cu seceru-n brâu 
La holdă de grâu 
Şi au secerat 
Până au gătat. 
Şi dacă găta 
Şi snopii făcea 
Cruce îi punea. 
Dintr-un snop trăgea 
Cunună făcea; 
Pe cap o punea 
Acasă o ducea. 

(T. Frâncu, G. Candrea) 
Transilvania, Banat
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.