Cântec de petrecut

Țucu-te, tătucă dragă,
De la noi să nu te duci,
Da sunt două drumurele:
Unu-i drumul dorului,
Ș-unu-i drumul somnului;
Nu mere pe-a somnului,
Că ti-i scăpa și-i durmi
Ș-napoi nu-i mai vini;
Da te du pe-a dorului,
Când ți-a vini dor de noi
Întoarce iară-napoi.
Nu mere pe drum de piatră,
Că nu-i vini niciodată;
Dar te du pe drum cu flori,
Când ți-a vini dor de noi
I-ntoarce iară-napoi.

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., 1967.

Cântec de petrecut

Rămâi casă, sănătoasă,
Că maicuța mea te lasă.
Cântați-vă, măi pereți,
Că de maica rămâneți.
Cântă-te, casă și masă,
Că măicuța mea te lasă.
Cântă-te și tu ocol,
Că de maica rămâi gol.
Cântă-te și tu, grădină,
Că de maica rămâi striină.
Trageți, voi, boi, trageți dragi,
Că nu trageți lemn din dos,
Că trageți stăpânul vost.
Trageți, voi, boi, cât de lin,
C-ajungem la țintirim,
Ș-atuncea ne despărțim.
Maica mea și draga mea,
O ție nu ți-a plăcut
În casa ce o-ai avut:
Casă cu patru pereți,
Mei într-alte, nu te vezi.
Casă cu patru obloace,
Mei într-alta-ntunecoasă

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., 1967.

Colind [Pe fețele munților/Pasc oile domnilor]

Pe fețele munților
Pasc oile domnilor.
Printre flori și păducei,
Pasc oițe și cu miei.
Pasc oițe mititele,
Da păstor cine-i la ele?
Tăt Ionul Sântionul
Ce șade pe-un răzoraș
Și cântă din fluieraș.
Fluier zice,
turma-și strânge;
Fluier tace,
turma-ntoarce.
Sântion hodină n-are,
Câtu-i ziulica de mare.
Zis-a Ionu Sântionul:
- Lăsa-v-oi
la biata oi,
De când umblu după voi,
Am albit mai jâb ca voi!
Zis-a oaia,
pistrioaia,
- Măi Ioane,
Sântioane!
Mai vărează-ne o vară
Și ne mai iernează o iarnă,
Că și noi te-om dărui
La Sângeorz
C-un miel frumos,
La Ispas
C-un bulz de caș;
La Rusale
O lână mare.

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., 1967.

Colind [Dimineața de Crăciun]

Dimineața de Crăciun,
Florile-s flori dalbe de măr
Și te scoală cest domn bunu,
Că de când ai adormitu
Roșu soare-au răsăritu,
Roșu soare
Cu trei raze.
Dar o rază unde-mi rază?
Rază-n vârful muntiloru,
Sub poalele braziloru.
Dar o rază unde-mi rază?
Raza-n lunca grâneloru.
Dar o rază unde-mi rază?
Rază-n poarta cest domn bunu,
Cest domn bun afară iesă
Și din grai așa-mi grăiere:
- Hoi, juni buni colindători,
Nu-mi grăbireți de-am intrare,
De-am intra, de-am colindare,
Că fiii mici sunt adormiți,
Fete mari nempodobite,
Curtile-s nemăturate,
Ci săriți în cea grădină
Și vă luați flori în mână
Și veniți a doua oară
Rourând
și-mpresurându,
Că fii mici s-or pomenire,
Fete mari s-o-mpodobire,
Curțile le-or măturare
Cu vârfuțu cizmeloru,
Cu cornii cătrințeloru
Și fii, domn bun, sănătosu

Oltenia

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., 1967.

Colind [Fă-te vesel, domnu bun]

Fă-te vesel, domnu bun,
Domnului bun!
Că ne vin da junii buni,
Junii buni, colindători,
D-uspăciorii lui Crăciun,
Lui Crăciun alui bătrân,
În veștmântu mohorât,
Lungu-mi-i, largtu-n pământ.
Pe la poale-i polijit,
Pe de margini mărgărit,
Jur-prejur de mânecele
Lucesc stele
mărunțele;
Între doi umeri ai lui
Lucesc doi luceferui,
Dar din față și din dos,
Dar din față ce-a luceară?
Lucea soare cu căldură.
Dar din dos ce mai lucea?
Lucea luna
cu lumina.
Junii buni așa grăiară:
- Și-am venit noi junii buni,
Junii buni, colindători,
Noaptea pe la cântători,
Și-am venit noi câtilin,
Ca soarele pin senin!
Cești domni buni așa grăiară:
- Ia săriți în cea grădină,
Că-n grădină-i
și-o stupină,
În stupină
și-o fântână,
În fântână-i
Apă lină
Apă-n vedre veți lua,
Rupe-un fir de trandafir
Și-un străpșor de busuioc
Și veniți voi lin, mai lin,
Rând în rând să ploaie-n rând,
Ca vara mai greu plouând,
Că mi-s sfinții adurmiți
Și sfinții s-or deșteptare,
Sfinții porți ne vor deschide,
Jupâne mese-or întinde,
Fete mari făclii aprinde,
Gazda-n casă ne-a primi
Cu bun dar ne-a dărui
C-un colac de grâu curat,
C-o spată de godinat,
C-o ferie rasă-n masă
Și cu doi-tri d-arginței.
Rămâi, gazdă, sănătoasă
Cu colinda veseloasă!

Oltenia

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., 1967.

Tot cu ochii la oglindă

Tot cu ochii la oglindă,
Și gunoiul până-n grindă;
Pe sub masă, pe sub pat,
De trei luni n-ai măturat.

Istoria Literaturii Române, I, București, 1970.

Fată mare, fată mare,/ De nimica nu e-n stare

Fată mare, fată mare,
De nimica nu e-n stare.
Nici nu coase, nici cârpește,
Dar la măritat zorește!

Istoria Literaturii Române, I, București, 1970.

Trece mândra, trece lunca,/ Și-o ajunge-n urmă furca

Trece mândra, trece lunca,
Și-o ajunge-n urmă furca;
Și când mai să treacă șesu,
O ajunge-n urmă fusu.

Istoria Literaturii Române, I, București, 1970.

Gineri-m-aș, gineri,/ De cosit nu știu cosi

Gineri-m-aș, gineri,
De cosit nu știu cosi,
Numa-a strânge și-a ochi;
De săpat nu știu săpa,
Num-a strânge și-a țuca.

Istoria Literaturii Române, I, București, 1970.

La o casă, șapte fete

La o casă, șapte fete,
Cu fântâna sub perete,
Tatăl lor moare de sete!

Istoria Literaturii Române, I, București, 1970.

- Măi băiete, măi băiete,/ Mândra ta piere de sete

- Măi băiete, măi băiete,
Mândra ta piere de sete,
Cu izvorul sub perete!
- I-oi muta izvoru-n tindă,
Numai ușa s-o deschidă.

Istoria Literaturii Române, I, București, 1970.

Spune-mi mie adevărat,/ Câți băieți te-au sărutat?

- Foicică matostat,
Spune-mi mie adevărat,
Câți băieți te-au sărutat?
- Nu știu, nu i-am numărat,
Că n-au fost toți dintr-un sat!

Istoria Literaturii Române, I, București, 1970.

Unde șade urâtul

Unde șade urâtul,
Se-nnegrește pământu;
Unde șade dragostea,
Se-nverzește pajiștea.

Istoria Literaturii Române, I, București, 1970.

Colindul cu Vasilca

Sus sunt înalte mănăstiri,
Mănăstiri, nalte zidiri,
Iar în ele cine șede?
Șade Maica și cu Fiul
Și-mi judecă pe Siva
De ce este așa grasă,
Așa grasă și frumoasă,
Întrebând-o, ispitind-o:
Ce-a băut, ce a mâncat
De-are trup așa-ncălat?
Iară Siva răspundea
Și din gură cuvânta:
- Sus la munte m-am suit,
Jir și ghindă mi-am păscut;
Jos, mai jos m-am pogorât,
Appă rece mi-am băut,
Apă rece, sloi de gheață,
Priitoare la-ngrășeață.
În gădină c-am sărit,
Ceapă verde mi-am păscut,
Două-trei verzi am stricat,
Când românii m-au simțit:
Sar ei cu topoarele,
Ciubotari cu-ntinsorile,
Lăutari cu arcușele,
Țigani cu baroasele.
Mă bătură,
Mă-njunghiară,
Mă pârliră,
Mă-mpărțiră.
Luară românii slănina
Și țiganii căpățăna
Și frumos mi-o-mpodobiră
Cu cercei și cu mărgele,
Și-am adus-o la dumneavoastră
Cu bani mari s-o dăruiți:
Doi-trei galbeni înfloriți,
C-un colac de grâu curat,
Să-l avem pentru mâncat;
Sub colac vadra de vin,
C-așa-i legea din bătrâni,
Din bătrâni, din oameni buni.
La mulți ani cu sănătate,
Că-i mai bună decât toate,
La boieri ca dumneavoastră,
Că sunteți propteaua noastră.

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, editura Paideea, 2001.

Lazăra

Frunzuliță matostat,
Lazăra, Lazăra,
Lazăr ca s-a mâniat,
Lazăra, Lazăra,
Turtă, brânză, n-a mâncat,
Lazăra, Lazăra,
Cu oile a pornit,
Lazăra, Lazăra,
Oile nu le-a pierdut,
Lazăra, Lazăra,
Într-un copac s-a suit,
Lazăra, Lazăra,
Un vânt mare c-a bătut,
Lazăra, Lazăra,
Sângele l-a podidit,
Lazăra, Lazăra,
Precista l-a sprijinit,
Lazăra, Lazăra,
Sub copac că l-a culcat,
Lazăra, Lazăra,
Frunză pe el a picat.
Lazăra, Lazăra,
Frunza mi l-a-ncoperit,
Lazăra, Lazăra,
Nouă mierle l-a-ngrijit,
Lazăra, Lazăra,
N-au fost nouă mierlișoare,
Lazăra, Lazăra,
Și-au fost nouă surioare.
Lazăra, Lazăra,
Cine joacă Lazăra:
Lazăra, Lazăra, 
Ioana și cu Stoiana,
Lazăra, Lazăra,
Dar cu ce mi sunt gătite?
Lazăra, Lazăra,
Cu ce mi sunt primenite?
Lazăra, Lazăra,
Cu mărgele de surcele,
Lazăra, Lazăra,
Cu cercei de ghiocei,
Lazăra, Lazăra,
Cu pantofi de căprioară,
Lazăra, Lazăra,
Cu fuste de lânișoară,
Lazăra, Lazăra,
Cu ilicu pistricior,
Lazăra, Lazăra,
Cu cămașa de fuior,
Lazăra, Lazăra,
Bătută pe picior,
Lazăra, Lazăra,
Cu papuci lucrați de turci,
Lazăra, Lazăra,
Cum le place la haiduci.

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, editura Paideea, 2001.

Bocet la fată tânără

Draga mea și sărmănuță,
Scumpa mamii Maricuță,
Pe streini că i-ai slujit,
Multe camăși le-ai cusut,
Da' ei rău te-au miluit,
Borșu cald nu l-ai gasit,
Nici mămăliga pe blid.
Pe la străini te-ai hrănit,
Până ce te-ai bolnăvit,
Și de zile te-ai gătit.
Draga mea și Măriuță,
Când oi coase foi și-altiță?
Dragele mele mânuțe
De-amu n-or mai coase-altițe
Dragile mele degetele
N-or mai face găurele;
Dragile mele picioare
N-or mai face urmușoare,
Ci-oi rămâne oase goale.
Dragii mei de ochișori,
Crește-or mândri pomișori,
Înapoi de-i mai veni,
Numa pustiu vei găsi.

Istoria Literaturii Române, I, București, 1970.

Descântec de deochi

Fugi deochi,
Dintre ochi,
Din băierile inimii,
Din zgârciu nasului,
Din fața obrazului!
Fugi ca vântu,
Să doarmă [N.N.] ca pământu!
De-o fi de om că-i cadă boașele,
De-o fi de nevastă să-i cadă țâțele,
De-o fi de fată mare să-i cadă cosițele,
De-o fi de codru să-i cadă frunza,
De-o fi de vânt să se bage-n pământ.

Ernest Bernea, Sociologie și etnografie românească, Editura vremea, București, 2009.

Descantec de deochi

Vine ciuta de la munte
Lingându-și puii pe frunte.
Îi linge pe pestricei,
Și pe cei mai frumușei,
Și eu pe [N.N.] îl ling
Între ochi,
De deochi.
Cât o sta vântu în gard,
Atâta deochiu-n cap.
Să fugă din sat
Ca un câine turbat,
Cu coada îndoită,
Cu laba pitită,
Cu gura căscată,
Cu limba uscată;
Și unde o cădea,
Acolo o muri,
Pe [N.N.]să-l lase
Curat, luminat,
Cum Dumnezeu l-o lăsat.

Ernest Bernea, Sociologie și etnografie românească, Editura vremea, București, 2009.

Descântec de albeață

Albeață, albeață,
Cu cuțitul te rod,
Cu foarfecele te tai
Să se lumine ochiul lui [N.]
și să se facă curat, luminat,
Cum Dumnezeu l-a lăsat!

Ernest Bernea, Sociologie și etnografie românească, Editura vremea, București, 2009

Descântec de soare sec

Cum se trece spuma de mare,
Bruma de soare,
Așa să treacă durerea
Din capu lu [N.N.].
Eu am crezut că soarele
E în cap la mine,
Da soarele e în apă [sau pe cer],
Nu e în cap la mine.
Fugi, soare mare, soare mic,
Fugi din capul meu îți zic.

Ernest Bernea, Sociologie și etnografie românească, Editura vremea, București, 2009.

Descântec de însurătoare

Tu, stea, stelișoara mea,
Toate stelele să stea
Numa a mea să nu mai stea
Până n-o găsi pe ea.
Să umble în lung și în lat
Și pe la noi în sat;
Până o găsi,
Pe noapte, pe zi,
Pe scrisa mea,
De partea mea,
De la ursitoare dăruită,
De la Dumnezeu dată,
Și spre mine îndreptată,
Să n-aibă loc a umbla,
Nici în loc a sta,
Pân' pe mine m-o vedea
Și pe mine m-o lua.

Ernest Bernea, Sociologie și etnografie românească, Editura vremea, București, 2009.

Urare la naștere pentru fată

Această copilă
Să fie frumoasă
Și mintoasă
Și voioasă,
Drăgăstoasă,
Sănătoasă,
Și-nvățată
Și bogată
Și femeie de treabă
Și luată în seamă.


Tudor Pamfile, Dragostea în datinile tineretului român, editura Saeculum, 1996.

Credințe și superstiții despre sicriu

Dacă sicriul e mai lung decât mortul, locul rămas gol cheamă şi pe alte rude.

Poporul dă, după ce s-a scos mortul din casă în ogradă, peste sicriu, hainele mortului sau din vitele sale de pomană, sau de suflet, şi crede că prin aceasta i se vor ierta celui mort păcatele şi sufletul îşi va afla pacea eternă.

Pe podul care duce la drum, se pune o pânză peste care se trece cu mortul şi peste care merg cei ce au venit la mort, care apoi se dă unuia cu un colac şi lumânare de pomană, şi această pânză, ca şi aceea care pe unele locuri se pune pe sicriu, este puntea pe care va putea trece sufletul mortului la rai.

Aşchiile de la tronul mortului să se lapede pe apă.

Artur Gorovei, Credințe și superstiții ale poporului român, editura Grai și suflet, București, 2003.

Verș la tată

Tot ce răsare și crește
În pământ se putrezește,
Toate se-ntor' în pământ
De unde au fost și sunt.

O jalnică întâmplare,
O iubită adunare,
Toți cu luare aminte
La cele ce plâng fierbinte,

O necredincioasă moarte,
Gramnică, cumplită foarte,
Căci de acum înainte
Nu voi mai grăi cuvinte.

Of, lume amăgitoare,
Cât ai fost de-nșelătoare,
Tu ai zis că ai putere
Și dai toate spre plăcere.

Tuturor să fie-n gându,
Că eu de pildă va sîntu,
Că soarele mi-au apus
Și eu din lume sunt dus. 

Vino, draga mea soție
Cari din sfânta cununie
Mi-ai fost dăruită mie
Pân la casu de vecie,

Veniți și voi, cei rămași,
Dragii taichii copilași,
Să vă sărut pe obraz
Că de mine ați rămas.

Cu toți mâna s-o dăm
Și frumos să ne iertăm,
Că eu, gata, de acum,
Mă duc și vă las plângând,

Eu pe voi vă părăsesc
Și de voi mă despărțesc
Căci soarele mi-a apus
Și eu din lume sunt dus.

Opere, V, Constantin Brăiloiu, editura Muzicală, 1981.

Pe drum la mamă

Mamă dragă și mai dragă,
Ți-ai făcut o casă nouă,
De ce n-ai făcut, macă, două?
Și de-ai fi făcut una și pentru mine,
Că eu bine ma găteam
Și la mama mă băgam.

Opere, V, Constantin Brăiloiu, editura Muzicală, 1981.

Bocet la mamă

Măicuța mea, draga mea,
Măicuță nu ți-e păcat,
De te du' și ne-ai lăsat?
De cinci copii ne-ai lăsat?
Că copilul ăl sărac
Nu e nimănuia drag;
Copilu' fără măicuță
Să cunoaște pe hăinuță,
Că se joacă prin țărână,
Și nu-l ia nimeni de mână.

Opere, V, Constantin Brăiloiu, editura Muzicală, 1981.

Bocet la tată

Moarte, moarte,
Hoț de noapte,
Cât îi satul mi-ai umblat,
Nime sălaș nu ți-o dat,
Da pe noi ne-ai înșelat
Și la noi dac-ai intrat,
Să fi luat ce-o fost de luat,
Pe taica să-l fi lăsat,
C-o fost taica stâlp de fier,
S-o răzmat copiii-n el.
Ș-ai vint moarte prin grădină
Ș-ai luat pomi de la tulpină,
De ne doare la inimă.
Da ieu d-ăștia de știam,
Ușile le zăvoram,
Porțile le încuiam
Și-n casă nu te lăsam.
Hai, tată, să facem schimbare,
Că nu-i nici o supărare
De mine, că-s fată mare.
Lasă-te, tată, de cale,
Ca să ne lăsăm de jale,
C-asta-i cale-ndelungată,
Nu se gată niciodată.
Bradule, smolitule,
Să fi putrezit în munte,
Să nu vii la noi în curte,
Să te tai în fierăstrău
Și să te faci copârșeu,
Să nu bag pe taică-meu.
Lutule,
pământule,
Mulți oameni ai mai mâncat
Și tot nu te-ai săturat,
Că pe taica mi l-ai luat.
Pământule,
urâtule,
Lacăt ai și cheie n-ai,
Că ce-apuci nu ne mai dai.

Opere, V, Constantin Brăiloiu, editura Muzicală, 1981.

Cântec de petrecut

La gură de vale
Este-o ceartă mare.
Cine se certa?
Soarele cu moartea.
Soarele zicea
Că el e mai mare;
Că el când răsare,
El îmi încălzește
Câte câmpuri lungi,
Câte văi adânci.
Moartea ce-mi zicea
Că ea e mai mare;
Că ea mi se duce
Pe la bâlciuri mari
Și ea își alege
Voinici cu clipici,
Fete cu panglici;
Voinici tinerei,
De care-i plac ei;
Fete tinerele,
Să plângă cu jele.

Flori alese din poezia populară, II, EPL, 1967.

Cântec de petrecut

Cântă cucu-n vârf de nuc
Și moartea-ntr-un vârv de ciung.
Moartea zice către cuc:
- Dă-mi, cuce, glasul tău mie,
Că vom fi bune soție!
Dar cucul din grai grăia:
- Du-te, moarte, de-acolea!
Du-te, moarte, la focul,
Că nu ți-ai aflat omul!
Glasul eu nu mi l-oi da,
C-a veni primăvara
Și ier voi prinde-a cânta,
Eu pe unde merg și cânt
Ies plugari cu plugurile,
Păcurari cu oile,
Neveste cu prânzurile.
Eu pe unde merg și cânt
Ies bărbați cu plugu-n câmp,
Nevestele duc de prânz.
Bărbații merg șuierând
Și nevestele cântând,
Și voie bună făcând.
Tu pe unde mergi și cânți
Nu mai vezi ochi înfloriți,
Făr' numai păinginiți,
Mumele rău despletite,
Nevestele bănuite.
Tu pe unde mergi și cânți
Copii mici îi sărăcești,
Oameni tineri despărțești,
Căși de oameni pustiești!
Cucul dacă a cântat,
Iute-n casă a zburat
Și la cap s-a așezat.
Iară moartea stașnica
Iute după el mergea
La picioare s-așeza
Și cu cucul se mustra.


Flori alese din poezia populară, II, EPL, 1967.

Urare la naștere pentru băiat

Acest băiat
Ce l-am rădicat
Să fie norocos
Și mintos
Și voios
Și drăgăstos
Și sănătos
Și-nvățat
Și bogat,
Om de treabă
Și luat în seamă!

Flori alese din poezia populară, II, EPL, 1967.

Petrecerea mortului

Tu moarte, hamnișă ești,
Toată lumea celuiești;
Pă mama-o-ai înșelat,
Și pe noi că ne-a lăsat.
De-aș pune mâna pe tine
N-ai mai celui pe nime,
Că te-aș băga într-o ladă,
Te-aș încuia c-o lăcată,
Și te-aș arde într-o căldare
Ca să nu faci supărare.
Te-aș arde și topi bine,
Milă n-aș avea de tine,
Că și tu mortiță rea,
Mi-ai topit inima mea.

Flori alese din poezia populară, II, EPL, 1967.

Cântec de leagăn [Leagănă-te, leagănu]

Leagănă-te, leagănu,
Să-mi adoarmă voinicu.
Hai, liu, liu, pui de om,
Culcă-mi-te să te-adorm.
Să te-adorm cu legănu,
Să te scol cu cântecu.
Hai, liu, liu și-ai adormi
Că măicuța te-o păzi,
Visuri blânde să-ți urgești,
Calea vieții s-o-mplinești,
Hai, liu, liu.

Flori alese din poezia populară, II, EPL, 1967.

Urare la naștere pentru băiat

Din găoază de rogoz
A ieșit ist făt-frumos
Și cere scufă și salbă
Să se ducă-n lumea albă,
Cere cal de călărie
Și o stea la pălărie
Ca să treacă de pustie;
Și mai cere un cal breaz
Că-i fecior de om viteaz.
Dă-i măicuț-un oboroc
Ca să-și cate de noroc
Și mai dă-i măicuț-o sită
Ca să-și cate de ursită;
Și mai fă maic-o plăcintă
S-o mâncăm până la nuntă.
Ca grâul [N.N.] să crească
Și-ntru mulți ani să trăiască!

Flori alese din poezia populară, II, EPL, 1967.

Sorcova

Sorcova,
vesela
peste vară
primăvară,
sa-nfloriți
să mărgăriți
ca un măr,
ca un păr,
ca un fir
de trandafir,
tare
ca piatra,
iute
ca săgeata,
tare
ca fierul,
iute
ca oțelul!
La anul
și la mulți ani!


Flori alese din poezia populară, II, EPL, 1967.

Caloianul

Caloiene-iene,
Caloiene-iene,
du-te-n cer și cere
să deschiză porțile,
să sloboază ploile,
să curgă ca gârlele,
zilelele
și nopțile,
ca să crească grânele.

Caloiene-iene,
Caloiene-iene,
cum ne curg lacrămile
să curgă și ploile,
zilelele
și nopțile,
să umple șanțurile,
să crească legumele
și toate ierburile.
Caloiene-iene,
Caloiene-iene,
du-te-n cer la Dumnezeu
ca să plouă tot mereu,
zilelele
și nopțile,
să dea drumul roadelor,
ca să fie-mbelșugată
țara toată, lumea toată.


Flori alese din poezia populară, II, EPL, 1967.

Drăgaica

Hai, drăgaică, să sărim
Să sărim, să răsărim
Că știi iarna ce pățim
Cu mălai din râșnicioară,
Cu pește din undicioară...
Mi-au venit drăgaicele
Să reteze spicele
Drăgăicoiul - drugile,
Drăgaicele mititele
Au plecat la floricele
Îmbrăcate în boșcele,
Mor băieții după ele...
Mi-a venit vara bogată
Cu tichii de la copii,
Cu mărgele de la fete,
Cu brățări de la neveste.

Flori alese din poezia populară, II, EPL, 1967.

Cântecul zorilor

- Zorilor, surorilor,

Mândrelor, voi zânelor!

Ian grăbiţi voi de ziliţi

Şi pre Ion îl întâlniţi,

Şi-l întoarceţi înapoi,

Să vină el iar cu voi

L-astă lume luminată,

De Dumnezeu bun lăsată,

La vânt, ploaie şi la soare

Şi la apă curgătoare.

- Noi acum vezi că grăbim,

Iacă de loc că zilim

Dar nu-ntoarcem înapoi,

Pe Ion a veni cu noi,

Ci că vremea ne-a venit

De pornit la răsărit,

Unde-un măr mândru-nflorit

De tot că s-a vestejit.

- Zorilor, surorilor,

Mândrelor, voi zânelor!

Ce grăbiţi voi de ziliţi

Şi pe Ion îl despărţiţi

De jocuri nejucate,

De lucruri nejucate,

De flori mirositoare,

Dalbe şi rumenioare?

- Noi grăbim, vezi de zilim

Nu pe Ion de despărţim

De jocuri nejucate,

De lucruri nejucate,

De flori mirositoare,

Dalbe şi rumenioare,

Ci că vremea ne-a venit

Acum iară de pornit,

Căci câte flori împupesc

Toate pe una jălesc;

Şi câte în lume înflor

Toate lui se-nchin cu dor

Şi câte din lume trec

Toate pe el mi-l petrec.

- Zorilor, surorilor,

Mândrelor, voi zânelor!

Ian grăbiţi voi de ziliţi.

Apoi bine dar să faceţi

Pe el înapoi să-ntoarceţi

L-astă lume luminată,

De Dumnezeu lăsată,

La vânt, ploaie şi la soare

Şi la apă curgătoare;

La fraţi, la surori, la mamă,

Cari pe ea cu dor o cheamă.

- Bine, că noi vom grăbi,

Şi deloc nu vom zili,

Dar cine-n lume că poate

Să-mplinescă doruri toate?

Ce ursita a urzit,

Şi-n lume s-a împlinit,

Rămâne nestrămutat

Chiar şi pentru împărat.

A plânge putem şi noi,

Dimpreună şi cu voi,

Plângeţi şi voi, codrilor,

Mândrelor pădurelor,

Plângeţi şi voi, munţilor,

Şi voi, mândre văilor,

Plângeţi şi voi, apelor,

Dimpreună pietrelor,

Plângeţi, dobitoacelor,

Dimpreună lemnelor,

Plângi tu, lună, şi tu, soare,

Când omul din lume moare,

Plângeţi şi voi, patru vânturi,

Din toate patru pământuri,

Plângi, o, lume, şi alină

Clipa cu suspinuri plină,

Că o stea iar a căzut

Şi din lume a trecut.

Flori alese din poezia populară, EPL, 1967, p. 232-234.

Cântecul zorilor

Zorilor, zorilor,

Voi surorilor,

Voi să nu pripiţi,

Să ne năvăliţi,

Până şi-o găti

Dalbul de pribeag

Un cuptor de pâine,

Altul de mălai,

Nouă buţi de vin,

Nouă de rachiu,

Şi-o văcuţă grasă,

Din ciread-aleasă,

Să-i fie de masă.

Zorilor, zorilor,

Voi surorilor,

Voi să nu pripiţi,

Să ne năvăliţi,

Până şi-o găti

Dalbul de pribeag

Turtiţă de ceară,

Fie-i de vedeală;

Văluşel de pânză,

Altul de peşchire

Zorilor, zorilor,

Voi surorilor,

Voi să nu pripiţi,

Voi să nu grăbiţi

Să mi-ţi răsăriţi

Până mi-or gătire

Cuptoare de pâine,

Nouă buţi de vin,

Nouă de rachiu,

Şi-o văcuţă grasă,

Din ciread-aleasă,

Să-i fie de masă…

Roagă-mi-te, roagă

De şapte zidari

Zidul să-l zidească

Şi ţie să-ţi lase

Şapte zăbrelui:

Pe una să-ţi vină

Colac şi lumină;

Pe una să-ţi vină

Izvorul de apă,

Dorul de la tată;

Pe una să-ţi vină

Miroase de flori,

Dor de la surori;

Pe una să-ţi vină

Spicul grâului;

Pe una să-ţi vină

Buciumel de vie;

Pe una să-ţi vină

Raza soarelui;

Fie-i de gătire.

Zorilor, zorilor,

Voi surorilor,

Voi să nu pripiţi,

Să ne năvăliţi,

Până şi-o găti

Dalbul de pribeag

Un car cărător,

Doi boi trăgători,

Că e călător

Dintr-o lume-ntr-alta

Dintr-o ţară-ntr-alta;

Din ţara cu dor

În cea fără dor,

Din ţara cu milă

În cea fără milă.

Zorilor, zorilor,

Voi surorilor,

Voi să nu pripiţi,

Să ne năvăliţi,

Până şi-o găti

Dalbul de pribeag

Nouă răvăşele

Arse-n cornurele,

Ca să le trimeată

Pe la nemurele,

Să vină şi ele,

Să vadă ce jele.

Oltenia

Flori alese din poezia populară, EPL, 1967, p. 235-237.

Cântecul zorilor

Zorilor, zorilor,
Voi surorilor,
Voi să nu pripiţi,
Să ne năvăliţi,
Până şi-o găti
Dalbul de pribeag
Un cuptor de pâine,
Altul de mălai,
Nouă buţi de vin,
Nouă de rachiu,
Şi-o văcuţă grasă,
Din ciread-aleasă,
Să-i fie de masă.
Zorilor, zorilor,
Voi surorilor,
Voi să nu pripiţi,
Să ne năvăliţi,
Până şi-o găti
Dalbul de pribeag
Turtiţă de ceară,
Fie-i de vedeală;
Văluşel de pânză,
Altul de peşchire.
Zorilor, zorilor,
Voi surorilor,
Voi să nu pripiţi,
Să ne năvăliţi,
Până şi-o găti
Dalbul de pribeag
Un car cărător,
Doi boi trăgători,
Că e călător
Dintr-o lume-ntr-alta
Dintr-o ţară-ntr-alta;
Din ţara cu dor
În cea fără dor,
Din ţara cu milă
În cea fără milă.
Zorilor, zorilor,
Voi surorilor,
Voi să nu pripiţi,
Să ne năvăliţi,
Până şi-o găti
Dalbul de pribeag
Nouă răvăşele
Arse-n cornurele,
Ca să le trimeată
Pe la nemurele,
Să vină şi ele,
Să vadă ce jele.
— Ridică, ridică
Gene la sprâncene,
Buze subţirele,
Să grăieşti cu ele.
Cearcă, dragă, cearcă,
Cearcă de grăeşte,
De le mulţumeşte
La strini, la vecini
Cui a făcut bine
De-a venit la tine.
Că ei şi-au lăsat
Hodina de noapte
Şi lucrul de ziuă.
— Eu nu pot, nu pot,
Nu pot să grăesc
Să le mulţumesc.
Mulţumi-le-ar Domnul,
Că eu nu li-s omul.
Eri de dimineaţă
Mi s-a pus o ceaţă,
Ceaţă la fereastră
Şi-o corboaică neagră,
De sus învolbând,
Din aripi plesnind,
Pe min' m-a plesnit,
Ochi-a-mpănjenit,
Faţa mi-a smolit,
Buze mi-a lipit.
Nu pot să grăesc,
Să le mulţumesc
Mulţumi-le-ar Domnul,
Că el mi-a dat somnul;
Mulţumi-le-ar Sfântul,
Că el mi-a luat gândul.
— Scoală, Ioane, scoală,
Cu ochii priveşte,
Cu mâna primeşte,
Că noi am venit,
Că am auzit
Că eşti călător,
Cu roua-n picioare,
Cu ceaţa-n spinare,
Pe cea cale lungă,
Lungă, fără umbră.
Şi noi te rugăm
Cu rugare mare,
Cu strigare tare:
Seama tu să-ţi iei,
Seama drumului.
Şi să nu apuci
Către mâna stângă,
Că-i calea nătângă,
Cu bivoli arată,
Cu spini semănată,
Şi-s tot mese strânse
Şi cu făclii stinse.
Dar tu să-mi apuci
Către mâna dreaptă,
Că-i calea curată,
Cu boi albi arată,
Cu grâu semănată,
Şi-s tot mese-ntinse,
Cu făclii aprinse.
Seara va-nsera,
Gazdă n-ai avea
Şi-ţi va mai ieşi
Vidra înainte,
Ca să te-nspăimânte.
Să nu te spăimânţi,
De soră s-o prinzi,
Că vidra mai ştie
Seama apelor
Şi a vadurilor.
Şi ea mi te-a trece
Ca să nu te-nece;
Şi mi te-a purta
La izvoare reci,
Să te răcoreşti
Pe mâini până-n coate
De fiori de moarte.
Şi-ţi va mai ieşi
Lupul înainte,
Ca să te-nspăimânte.
Să nu te spăimânţi,
De frate să-l prinzi,
Că lupul mai ştie
Seama codrilor
Şi-a potecilor.
Şi el te va scoate
La drumul de plai,
La-un fecior de crai,
Să te ducă-n rai,
C-acolo-i de trai;
În dealul cu jocul,
C-acolo ţi-e locul;
'N câmpul cu bujorul,
C-acolo ţi-e dorul.
Nainte să mergi,
Să nu te sfieşti,
Dacă mi-ei vedea
Rachită-mpupită,
Nu este răchită,
Ci e Maica Sfântă;
Nainte să mergi,
Să nu te sfieşti,
Dacă mi-ei vedea,
Un pom înflorit,
Nu-i pom înflorit,
Ci e Duhul Sfânt;
Nainte să mergi,
Să nu te sfieşti,
Dacă-ai auzi
Cocoşii cântând,
Nu-s cocoşi cântând,
Ci-s îngerii strigând.
'Nainte-i mergea
Şi mi s-o făcea,
Tot un băciuleţ.
Şi să te opreşti,
Ca să-mi târguieşti
Cu banul din mână
Trei mahrame negre,
Trei sovoane noi
Şi trei chiţi de flori.
Şi ţi-or mai ieşi
Tot trei vonicei.
Mâna-n sân să bagi,
Mahrame să tragi;
Să le dăruieşti,
Vama să plăteşti.
Şi ţi-or mai ieşi
Tot trei nevestele.
Mâna-n sân să bagi,
Sovoane să tragi;
Să le dăruieşti,
Vama să plăteşti.
Şi ţi-or mai ieşi
Tot trei fete mari.
Mâna-n sân să bagi,
Chiţi de flori să tragi;
Să le dăruieşti,
Vama să plăteşti.
Şi-acolo la vale,
Este-o casă mare,
Cu fereşti la soare,
Uşa-n drumul mare,
Straşina rotată,
Strânge lumea toată.
Acolo că este
Mahalaua noastră.
Şi-ţi vor mai ieşi
Tineri şi bătrâni,
Tot cete de fete,
Pâlcuri de neveste.
Să te uiţi prin ei,
C-or fi şi de-ai mei.
Ei când te-or vedea,
Bine le-o părea
Şi te-or întreba:
Datu-le-am ceva?
Bine să le spui
Că noi le-am trimis
Lumini din stupini
Şi flori din grădini.
Şi iar să le spui,
Anume la toţi,
Că noi i-aşteptăm
Tot la zile mari,
Ziua de Joimari;
Cu ulcele noi,
Cu strachini cu lapte
Şi cu turte calde;
Cu pahare pline,
Cum le pare bine;
Cu haine spălate,
La soare uscate,
Cu lacrimi udate.

Folclor literar românesc, vol. II, Mihai Pop, p. 203-218

Cântecul mare

- Scoală, Ioane, scoală,
Cu ochii priveşte,
Cu mâna primeşte,
Că noi am venit,
Că am auzit
Că eşti călător,
Cu roua-n picioare,
Cu ceaţa-n spinare,
Pe cea cale lungă,
Lungă, fără umbră.
Şi noi te rugăm
Cu rugare mare,
Cu strigare tare:
Seama tu să-ţi iei,
Seama drumului.
Şi să nu apuci
Către mâna stângă,
Că-i calea nătângă,
Cu bivoli arată,
Cu spini semănată,
Şi-s tot mese strânse
Şi cu făclii stinse.
Dar tu să-mi apuci
Către mâna dreaptă,
Că-i calea curată,
Cu boi albi arată,
Cu grâu semănată,
Şi-s tot mese-ntinse,
Cu făclii aprinse.
*
'Nainte-i mergea
Şi mi s-o făcea,
Tot un băciuleţ.
Şi să te opreşti,
Ca să-mi târguieşti
Cu banul din mână
Trei mahrame negre,
Trei sovoane noi
Şi trei chiţi de flori.
Şi ţi-or mai ieşi
Tot trei vonicei.
Mâna-n sân să bagi,
Mahrame să tragi;
Să le dăruieşti,
Vama să plăteşti.
Şi ţi-or mai ieşi
Tot trei nevestele.
Mâna-n sân să bagi,
Sovoane să tragi;
Să le dăruieşti,
Vama să plăteşti.
Şi ţi-or mai ieşi
Tot trei fete mari.
Mâna-n sân să bagi,
Chiţi de flori să tragi;
Să le dăruieşti,
Vama să plăteşti.
*
Seara va-nsera,
Gazdă n-ai avea
Şi-ţi va mai ieşi
Vidra înainte,
Ca să te-nspăimânte.
Să nu te spăimânţi,
De soră s-o prinzi,
Că vidra mai ştie
Seama apelor
Şi a vadurilor.
Şi ea mi te-a trece
Ca să nu te-nece;
Şi mi te-a purta
La izvoare reci,
Să te răcoreşti
Pe mâini până-n coate
De fiori de moarte.
Şi-ţi va mai ieşi
Lupul înainte,
Ca să te-nspăimânte.
Să nu te spăimânţi,
De frate să-l prinzi,
Că lupul mai ştie
Seama codrilor
Şi-a potecilor.
Şi el te va scoate
La drumul de plai,
La-un fecior de crai,
Să te ducă-n rai,
C-acolo-i de trai;
În dealul cu jocul,
C-acolo ţi-e locul;
'N câmpul cu bujorul,
C-acolo ţi-e dorul.
*
Şi-acolo la vale,
Este-o casă mare,
Cu fereşti la soare,
Uşa-n drumul mare,
Straşina rotată,
Strânge lumea toată.
Acolo că este
Mahalaua noastră.
Şi-ţi vor mai ieşi
Tineri şi bătrâni,
Tot cete de fete,
Pâlcuri de neveste.
Să te uiţi prin ei,
c-or fi şi de-ai mei.
Ei când te-or vedea,
Bine le-o părea
Şi te-or întreba:
Datu-le-am ceva?
Bine să le spui
Că noi le-am trimis
Lumini din stupini
Şi flori din grădini.
Şi iar să le spui,
Anume la toţi,
Că noi i-aşteptăm
Tot la zile mari,
Ziua de Joimari;
Cu ulcele noi,
Cu strachini cu lapte
Şi cu turte calde;
Cu pahare pline,
Cum le pare bine;
Cu haine spălate,
La soare uscate,
Cu lacrimi udate.
Roagă-mi-te, roagă,
De copii tăi,
Să aibă răbdare,
Să nu plăngă tare,
C-acum nu-i pe dare,
Ci e pe răbdare.
Că de-ar fi pe dare,
Soţul tău ar da
Plug cu patru boi,
Cu plugar cu tot,
Doară mi te-ar scoate
De la neagra moarte.
Dar nu e pe dare.
Ci e pe răbdare.
Că de-ar fi pe dare,
Soţul tău ar da
Ciopărel de miei,
Cu cioban cu tot
Şi oile toate,
Doară mi te-ar scoate
De la neagra moarte.

Flori alese din poezia populară, EPL, 1967, p. 243-247.

Cântecul bradului

- Bradule, bradule,
Cin' ţi-a poruncit
De mi-ai coborât
De la loc pietros
La loc mlăştinos,
De la loc cu piatră
Aicea la apă?
- Mi' mi-a poruncit
Cine-a pribegit,
Că i-am trebuit
Vara de umbrit,
Iarna de scutit.
La mine-a mânat
Doi voinici din sat
Cu părul lăsat,
Cu capul legat,
Cu roua pe faţă,
Cu ceaţa pe braţe,
Cu berde la brâu,
Cu colaci de grâu
Cu securi în mână,
Merinde de-o lună.
Eu dacă ştiam
Nu mai răsăream;
Eu de-aş fi ştiut
N-aş mai fi crescut.
Şi ei au plecat
Di vărsat de zori,
Pe la cântători.
Şi ei au umblat
Văile cu fagii
Şi munţii cu brazii,
Până m-au găsit,
Bradul cel pocit.
Pe min' m-au ales
Pe izvoare reci,
Pe ierburi întregi,
Pe cracă uscată,
De moarte lăsată.
Ei când au venit,
Jos au hodinit,
Au îngenuncheat,
De-amândoi genunchii
Şi s-au închinat;
Iară s-au sculat,
Cu securi au dat,
Jos m-au doborât,
M-au pus la pământ.
Şi ei că m-au luat,
Tot din munţi în munţi,
Prin brădui mărunţi,
Tot din văi în văi,
Prin brazi mărunţei.
Dar ei nu m-au luat
Ca pe alte lemne;
Şi ei m-au luat
Tot din vale-n vale,
Cu cetina-n vale,
Să le fiu de jale;
Cu poale lăsate,
A jale de moarte.
Eu dacă ştiam
Nu mai răsăream;
Eu de-aş fi ştiut
N-aş mai fi crescut.
Când m-au doborât,
Pe min' m-au minţit,
C-au zis că m-or pune
Zână la fântână,
Călători să-mi vină;
C-au zis că m-or pune
Tălpoaie de casă,
Să mă şindrilească
Cu şindrilă trasă.
Dar ei când m-au pus
În mijloc de câmp,
Câinii să-i aud
Cocoşii cântând,
Muieri mimăind
Şi preoţi citind;
Ploaia să mă ploaie
Cetina să-mi moaie;
Vântul să mă bată,
Cetina să-mi cadă;
Ninsoarea să ningă,
Cetina să-mi frângă.
Eu dacă ştiam
Nu mai răsăream;
Eu de-aş fi ştiut
N-aş mai fi crescut.
Şi când m-au tăiat,
Ei m-au îmbunat
Că ei mă sădesc,
Nu mă secuiesc.
Şi ei m-au minţit;
Că m-au secuit,
Jos la rădăcină,
Cu fum de tămâie;
Mai pe la mijloc,
Chiţi de busuioc,
Tot milă şi foc;
Sus la crângurele,
Chiţi de ocheşele,
Tot milă şi jele.
Eu dacă ştiam
Nu mai răsăream;
Eu de-aş fi ştiut
N-aş mai fi crescut.

Flori alese din poezia populară, EPL, 1967, p. 238-242.

Cântec de petrecut

Trandafire, fire,
Rău mai eşti la fire.
Ce te-ai zăbovit
De n-ai înflorit
De ieri demineaţă
Pân-azi demineaţă?
Lasă ciudă c-am privit
Până ce s-a despărţit
Suflet de la oasă
Din lume frumoasă,
Din lume cu soare,
Din vânt cu răcoare
Şi-ape curgătoare.
Trandafire, fire,
Rău mai eşti la fire.
Ce mi te-ai grăbit
De mi-ai înflorit?
- M-am grăbit
De-am înflorit,
Căci vremea mi-a venit
Ca şi ţie la pornit
De pornit către apus,
Unde soarele-i ascuns,
Unde-s toate florile
Ca toate surorile
Şi-unde floarea-soarelui
Şade-n poarta raiului
Să judice florile
Unde li-s miroasele.
De cu seară a plouat
De cu noapte-a-nseninat
În zori brumă a căzut,
Miroasele s-or pierdut.
Suflet despărţit
De multe mâhnit
Pleacă şi se duce
Marea o ajunge
Vine marea mare
Vine-o tulburare
Greu urlând
Şi arducând
Toată lumea spăimântând
Unda se aduce
Tot mălini, călini,
Brazi din rădăcini.
Iar din râpa mărilor,
Unde-i bradul zânelor,
Trecătoarea apelor,
Sufletul stătea
Şi mi se ruga:
- Brade, brade!
Să-mi fii frate
Întinde-ţi, întinde,
Eu să le pot prinde,
Vârfurile tele
Să trec peste ele
Marea în cea parte
Ce lumea-mi desparte.
- Eu nu pot întinde,
Tu să le poţi prinde,
Vârfurile mele
Să treci peste ele,
Că-n mine-a puiat
Din inimă spurcat
Roşu şoimuleţ
Cu ochiul sumeţ;
Când nici vei gândi
Puii te-or simţi
Şi-ei or şuiera
De te-i spăria,
În mare-i cădea
Şi te-i îneca.
- Las' să fie şi-aşa!
Vine marea mare,
Vine-n tulburare,
Greu umblând
Şi adurcând
Toată lumea spăimântând.
Unda se aduce
Lumea s-o îmbuce,
Tot mălini, călini,
Brazi din rădăcini,
Iar în râpa mărilor
Unde-i bradul zânelor,
Trecătoarea apelor,
Sufletul stătea
Şi mi se ruga:
- Brade, brade!
Să-mi fii frate,
Întinde-mi întinde
Ca să le pot cuprinde
Trupinele mele
Să treci peste ele,
Că-n mine-a puiat
Vidră lătrătoare,
Oameni pânditoare
Nici nu oi gândi,
Puii te-or simţi,
Ei mi te-or lătra
În mare-i cădea
Şi te-i îneca.
- Las' să fie şi-aşa!
Vine marea mare,
Vine-n tulburare,
Greu umblând
Şi adurcând
Toată lumea spăimântând.
Unda se aduce
Lumea s-o îmbuce,
Tot mălini, călini,
Brazi din rădăcini,
Iar în râpa mărilor
Unde-i bradul zânelor,
Trecătoarea apelor,
Sufletul stătea
Şi mi se ruga:
- Brade, brade!
Să-mi fii frate,
Întinde-mi întinde
Ca să le pot prinde
Rădăcini a tele
Să trec peste ele
Marea în cea parte
Ce lumea-mi desparte.
- Eu nu pot întinde,
Să le poţi tu prinde,
Rădăcini a mele
Să treci peste ele,
Că-n mine-a-ncuibat
Şi-apoi a puiat
Galbenă şerpoane,
Ce piere de foame,
Nici nu vei gândi,
Puii te-or simţi
Şi or şuiera
Tu te-i spăimânta,
În mare-i cădea
Şi te-i îneca.
- Las' să fie şi-aşa!
Hai, brade, hai,
Mult mă mai rugai,
O rugare mare
Cu multă răbdare.
Brade, brade,
Am şi eu un frate,
Un frumos păcurel
Şi are un toporel
Şi are verişori
Doi voinici feciori,
Ei te vor tăia
Şi te-or răsturna
Maistări vor veni
Şi te vor ciopli
Şi din tine-or face,
Ca să fie pace,
Punte peste mare
S-aibă trecătoare
Suflete-ostenite
Cătră rai pornite!
Bradu-atuncea se gândea
Şi trupinele-ntindea,
Iar mortul îmi trecea
Unde dorul îl ducea
Marea fără nume
L-ailaltă lume,
Pas, suflete, pas,
Du-te făr' necaz
Pân'vei trece tu cu dare
Cele grele şapte vame.
Ţine, dragă suflete,
Drumul înainte,
Până vei ajunge
Unde se înfrânge
Drumul jumătate
Ce locuri desparte,
Acolo să stai
Şi sama să iai,
Că-i vedea o salcă
Mare şi înaltă
Salcă abruiată
Şi cu frunza lată,
Sam-aici iară să iai,
Şi spre stânga să nu-mi dai,
Căci în partea stângă
E calea cea strâmbă,
Strâmbă şi-astupată,
Cu lacrimi udată.
Apoi tot în aia parte
Sunt câmpuri urât arate
Şi cu spini răi semanate,
Acolo-i zâna bătrână
Şi-ţi ia paloşul din mână.
Ci să dai în mâna dreaptă,
Precum firea îţi arată,
C-acolo tu vei afla
Spre îndestularea ta
Câmpuri frumoase
Cu flori alese,
Câmpuri d-ale arate
Cu flori semănate.
Flori tu vei culege
Şi doru-ţi va trece.
Şi apoi iar să stai
Şi sama să iai,
Că-n două răzoare
Va fi câte-o floare,
Floare în pământ
Neajunsă de vânt,
Floare la răcoare
Neajunsă de soare,
Tu să mi le iai
Că sunt flori din rai.
Apoi iar să mi te duci
Până când vei să ajungi
L-al măr mare de Sân-Petru
Cu-ajutorul lui Sân-Medru
Măru-i mare şi rotat
Şi pe poale aplecat
Cu vârful ajunge-n ceri
Cu poalele pân'la mări
Şi pe vârf e înflorit
Iar pe poale împupit,
Jos la rădăcină
E lină fântână,
Acolo-i Sânta Marie,
Cu voi mila ei să fie.
Călători câţi mai trecea
Ea spre toţi se îndura
Ea pe toţi îi adăpa,
Drumurile le-arăta:
Sufletul din apă bea
Şi el lumea o uita.
Iarăşi acelea să-ţi apuci
Până când vei să ajungi
La mândra răchită
Răchită-mpupită.
Nu-i mândră răchită,
Răchită-mpupită,
Ci milă să-I fie
Tot Sânta Mărie.
În haină aleasă
Haină la mătasă
La masă chitită,
Masă înflorită,
Şade şi scrie
Maica Marie
Pe cei vii şi pe cei morţi
Şi-şi înseamnă a lor sorţi.
Roagă-mi-te tu de ea
Coala viilor s-o ia,
Doară că s-a îndura
Şi-ntre vii te-o însemna.
Dar ea nu se va-ndura
Între vii a te scria,
Căci coala i s-a împlut,
Condeiul şi l-a pierdut,
Dar tu roagă-mi-te bine
Să te ia în rai cu sine,
Dacă nu mi te-ai rugat
Când a intrat
Scrisoarea-n sat,
Apoi iară tu du-mi-te, du-te,
Pe cărări bătute
Până vei ajunge
Tocma-n poarta raiului
Unde-i floarea soarelui.
Acolo să te opreşti
Acolo s-adăposteşti
Şi aşteaptă cu răbdare
Ceasul de reînturnare,
Că el va sosi
Şi tu vei veni:
Dacă cerbii vor ara,
Ciutele vor semăna…
Pământe, pământe!
De azi înainte
Ian să-mi fii părinte
Să nu te grăbeşti
Să mă putrezeşti,
C-acuma-ţi dau
Şi nu le mai iau
Spatele mele
În braţele tale
Şi faţa d-a mea
Sub pajiştea ta.

Flori alese din poezia populară, EPL, 1967, p. 247-255.

Cântec de despărţire

Strigă moartea-ntâia oară:
- Să iasă mortul afară!
- Moarte, nu mă astajî,
Că nu mă pot despărţi
De cătră vecinii mei,
Că trăiesc bine cu ei.
Strigă moartea-a doua oară:
- Să iasă mortul afară!
- Moarte, nu mă astajî,
Că nu mă pot despărţi
De cătră copii mei,
Că trăiesc bine cu ei.
Strigă moartea-a treia oară:
- Să iasă mortul afară!
- Moarte, nu mă astajî,
Că nu mă pot despărţi
De nemurile mele
Că trăiam bine cu ele.

Flori alese din poezia populară, EPL, 1967, p. 259

Cântec pentru fată

De tri zile-i nuntă-n casă,
Nu-i nici mire nici mireasă:
Mireasa a adormit,
Mirele nu o sosit;
Mirele-i la tatăl său,
Mireasa-i în copârşău.
- O, mândrucă, miresucă,
Numai tu te-ai măritat,
Dup-un fecior de-mpărat,
Şi te duci în curtea lui,
În fundul pământului,
Unde leac de soare nu-i.
Te duce unde el vrea,
Sub pajiştea verdicea,
Unde soare nu-i vedea.
Dac-acolo vei sosi,
Numai îţi ia cheile
Şi deschide uşile,
Şi-i grăi cu surorile.
- Eu cu ele aş grăi,
Da mă duc a putrezi,
Că ochii eu am închis
Şi gura mi-o amorţit,
Nu-i nădejde de trăit.

Flori alese din poezia populară, EPL, 1967.

Cântec pentru fată

Ce mireasă poţi tu fi,
Mirele nu-i nicăiri.
Nuntă fără ceteraş,
Mireasa-i moartă-n sălaş;
Nici nu-s boi cu clopoţele,
Nici nu-s fete cu mărgele,
Numai toţi cu lăcrămele.
În acest frumos sălaş
Frumos doarme-un porumbaş…
La capul sălaşului,
Mama porumbaşului;
Şi la sălaş în picioare,
Tata şi cu mama mare.
Că se duce porumbu
Şi nu l-or vedea altu.
Bucură-te, cimitir,
Că-ţi aducem trandafir,
Da nu te bucura tare
Că nu-i trandafiru-n floare,
Că-ţi aducem lemn uscat
De o grea boală mâncat;
Şi-ţi aducem lemn pălit,
De o grea boală lovit.

Flori alese din poezia populară, EPL, 1967.