Se afișează postările cu eticheta colinda fetei de măritat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta colinda fetei de măritat. Afișați toate postările

marți, 6 decembrie 2022

Colinda fetei de măritat

 La luncile soarelui 

Flori dalbe de măr ! 

La fîntîna corbului, 

Grele ploi că au plouat 

Luncile mi le-au spălat ; 

Apoi soare-au răsărit 

Flori frumoase-au înflorit. 

Fetele cum auziră, 

După flori se pogorîră.

Le rupea şi le-alegea, 

Luncile le sărăcea : 

Cele mari cu braţurile, 

Cele mici mai puţinele. 

Cînd feciorii le văzură, 

Pin' la ele de fugiră. 

Noroc bun că le zicea 

Şi de mină le prindea. 

Şi în dor le dezmierda. 

Da pe fata cea mai albă, 

Un fecior aşa o-ntreabă : 

- De eşti fată dă mărit' 

Mă primeşti tu le peţit ? 

Fafa-n faţă rumenea 

Şi feciorului grăia : - De cînd T"".::ima m-o făcut, 

A iubi eu n-am ştiut. 

Apoi zic sii fie fecior, 

Cui i-oi spune al meu dor, 

Că nu-i om pe-acest pămînt 

Să mă scoată din cuvînt, 

Pe picioare să mă calce, 

Mîna în sin să rai-o bage, 

Faţa-mi albă să mi-o sărute 

Ochii-mi negri să se uite. 

Cel fecior se minuna 

Şi pe fată-o întreba : 

- Mă-ta unde te-o făcut 

De-a iubi n-ai învăţat ? 

Şi eşti dulce feciorilor 

Ca nucile cpconilor, 

Ca vinul bătrînilor. 

Apoi fata-i răspundea : 

- M-a făcut măicuţa mea 

In strungile oilor, 

Tot la cîmpul florilor. 

Să fii fată bucuroasă 

De colinda ast'frumoasă ;

Pe la gazde, pe la toate, 

Colinduţa-i atîta 

Pe gazdă Domnu-I trăiască ! 

(I. Bîrlea)

Transilvania, Banat

Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.