Se afișează postările cu eticheta sărbătorile la români. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sărbătorile la români. Afișați toate postările

luni, 21 noiembrie 2022

Vrajă de ursită la Sf. Andrei

În seara de către Sf. Andrei, fetele şi văduvele îşi fac «pe ursită», vrăjind de peţire, de dragoste, căutându-şi de noroc, sau făcând farmece de răutate, care trebuie să se lipească de duşmani şi de casele lor.

Se rostesc de nouă ori în şir următoarele:


Descântecul de la mine, 

Leacul de la Dumnezeu. 

A plecat Începutul 

De la casa lui, 

De la masa lui, 

Sănătos, 

Voios, 

Şi-a luat-o pe cale, 

Pe cărare. 

Când a fost la miez de miez de cale, 

L-a întâlnit, 

L-a întâmpinat, 

Nouă urcoi, nouă urcoaie, 

Nouă moroi, nouă moroaie, 

Nouă strigoi, nouă strigoaie, 

Noua diavoli, nouă diavoloaie, 

Nouă lei, nouă leoaie, 

Nouă pocitori, nouă pocitoare, 

Nouă ursitori, nouă ursitoare, 

Nouă făcători, noua făcătoare, 

Nouă mârători, nouă mârătoare (mirătoare). 

Nouă mâncători, nouă mâncătoare, 

Nouă zâni, 

De la nouă stâni, 

Nouă vânturi de vânt 

De pe pământ, 

Toate s-au strâns şi s-au adunat, 

Grozav l-au încurcat 

Şi în pat de moarte l-au lăsat. 

S-a stârnit Începutul cu glas mare până-n 

cer, 

Cu lacrimi lungi până-n pământ; 

Nimeni în lume nu-l aude, 

Fără Maica Domnului 

Din poarta cerului. 

Ea din grai așa a grăit: 

- Începutule, ce plângi cu glas mare 

până-n cer, 

Cu lacrimi lungi până-n pământ? 

- O Maica Domnului 

Din poarta cerului, 

Cum n-aş plânge cu glas mare până-n cer, 

Cu lacrimi lungi până-n pământ! 

Am plecat 

De la casa mea, 

De la masa mea, 

Sănătos, 

Voios, 

M-am luat pe cale, pe cărare. 

Când am fost la miez de miez de cale, 

M-au întâlnit, 

M-au întâmpinat,

Nouă urcoi, nouă urcoaie, 

Nouă moroi, nouă moroaie, 

Nouă strigoi, nouă strigoaie, 

Nouă draci, nouă drăcoaie, 

Nouă diavoli, nouă diavoloaie, 

Nouă lei, nouă leoaie, 

Nouă zmei, nouă zmeoaie, 

Nouă pocitori, nouă pocitoare, 

Nouă ursitori, nouă ursitoare, 

Nouă făcători, nouă făcătoare, 

Nouă mirători, nouă mirătoare, 

Nouă mâncători, nouă mâncătoare, 

Nouă zâni 

De la nouă stâni, 

Nouă vânturi de vânt 

De pe pământ. 

Toate s-au strâns 

Şi s-au adunat, 

Grozav s-au încurcat 

Şi în pat de moarte m-au lăsat. 

- Nu gândi nimica, Începutule! 

Pe scară de aur m-oi scoborî, 

Poale albe oi întinde, 

Pe tine te-oi cuprinde, 

Cuţit de zână, 

Din teacă de zână, 

Cu mâna dreaptă oi apuca, 

Şi bine ţi-oi alege, 

Bine ţi-oi culege, 

De-s urcoi, de-s urcoaie, 

De-s moroi, de-s moroaie, 

De-s strigoi, de-s strigoaie, 

De-s draci, de-s drăcoaice, 

De-s diavoli, de-s diavoloaice, 

De-s lei, de-s leoaie, 

De-s zmei, de-s zmeoaie, 

De-s pocitori, de-s pocitoare, 

De-s ursitori, de-s ursitoare, 

De-s făcători, de-s făcătoare, 

De-s mirători, de-s mirătoare, 

De-s mâncători, de-s mâncătoare, 

De-s nouă zâni 

De la nouă stâni, 

De-s nouă vânturi de vânt 

De pe pământ, 

Crăpe-le inima-n patru, 

Cum crapă păsatul. 

Pice-le cosiţele, 

Curgă-le ţâţele, 

Să piară, 

Să răspiară, 

Ca scuipatu-n cale, 

Ca roua de soare, 

Începutul să rămâie curat, 

Luminat, 

Cum Dumnezeu l-a dat 

Şi Maica sfăntă l-a lăsat. 

Sănătos, 

Voios 

Şi veselos.

Râpa de Jos, Transilvania

Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, 1910.

Descântec de plămădirea inimii

A plecat strigoaica 

Din casă în casă, 

Din coş în coş 

Şi-a găsit 

Toate casele-ncuiate, 

Toate uşile astupate, 

Numai la N. 

Casa descuiată,

Uşa destupată,

Coșul desfundat. 

În 'casă cum intră, 

La N. alergă,

Inima-i fură,

Oasele-i zdrobi,

Sângele-i sorbi.

Maica Precesta

După strigoaică se luă.

-Maicelor,

Împărăteselor,

Să-i dați lui N. inima la loc,

Oasele la loc,

Iar N. să rămâie curat,

Luminat, 

Ca steaua din cer

Ca roua din câmp,

Ca șorțul Maicei Precesta.


Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, 1910.



marți, 18 octombrie 2022

Vrajă cu cârnațul

Chioar și Ungaria


Fetele din Chioar, precum şi din alte părţi ale Ungariei, cum au sfîrşit de făcut produhul, încalecă pe un cirnaţ, ce-1 duc anume cu ele de-acasâ, şi alergînd împrejurul produhului, zic:

Sin-Vasei tărcat,

Dă-mi. Doamne, bărbat

Căci de nu-mi voi da.

Eu m-oi Înfrupta!


sau


Sîn-Vasei tărcat,

Dă-mi, Doamne, bărbat,

Căci de nu-mi vei da,

Eu m-oi săgeta!


După aceasta, întorcîndu-se acasă, ascund cârnaţul într-un loc anumit, iar când le sosesc peţitori, atunci îl iau de unde l-au ascuns, îl frig şi puindu-1 pe un tăieri (taler), îl dau peţitorilor ca să guste dintr-însul, în credinţă că, făcînd-o aceasta, peţitorii de bună seamă le vor lua.

Tot din acest cârnaţ dau ele de gustat şi drăguţilor, dacă vreuna dintre dânsele are drăguţ.

Vrajă de frumusețe în noaptea Anului Nou

Bună seara. Sân-Vasile!

Eu nu mă spăl

De zoioasă,

De lepoasă:

Da mă spăl

De ură.

De făcătură,

Să rămân peste an:

Curată,

Luminată,

Ca sfântul soare

Când răsare.

Ca apa din fundul pământului,

Curată, curgătoare,

Ivindu-se pe faţa pămîntului

La soare.

Eu mă rog, sfinte Vasile,

Să-mi trimiţi ursitul meu

De trei ursite ursat,

De Dumnezeu dat.

De buni oameni îndemnat, 

Să-1 visez la noapte

Luându-mi inelul meu

                de sub punte!

Vrajă de ursită în noaptea Anului Nou

Ieşi oaste
Scaraoaste
Din fundul mării,
Din ţarina văii.
Da aşa ieşi
Ca eu să nu te văd,
Să nu te aud.
Dar tu bine să mă vezi,
Bine să mă auzi,
Bine să m-asculţi,
Să te duci une te-oi mâna eu.
Că până ce ti duce
Eu îţi făgăduiesc
Cocoş negru necântat.
Copil de ţigan negru nebotezat,
Pe scama d-tale bine gătat.
Eu îţi făgăduiesc.
Dar nu sunt vernic
Şi puternic.
Unde ai afla
Şi de unde ai lua,
Să te duci la N. N.
Şi să mi-l aduci,
Şi de-a fi în lume.
Adă-l pe fune;
Şi de-a fi în pat.
Ţipă-l sub pat:
De-a fi pe vatră.
Ţipă-l sub vatră.
Trudeşte-l,
Chinuieşte-l,
La mine porneşte-l
Nu-i da stare a sta,
Mâncare a mânca,
Popas a poposi,
Vorbă a vorovi,
Nici cu mamă, nici cu tată,
Pân'cu mine-ntâiaşi dată.
Nemic să nu poată povesti
Piâ la mine a veni:
În ochi mi s-a uita.
În gură m-a săruta
Şi pe mine m-a lua.





Descântec de şoimane

 Nouă sfinte Şoimane,

Cu nouă lopăţele,
Cu nouă măturele,
Cu rochii negre-mpodobite,
Cu salbe de galbeni gătite,
Cu rochile rotate,
Cu iile rourate,
Cu sălbele pe chept lăsate,
De la apus s-a ridicat,
La răsărit a plecat,
Cu N. s-a întâlnit,
Pe el l-a-ntâmpinat,
L-a săgetat,
Vărsături,
Trecături,
Ameţeală,
Fierbinţeală
În trup i-a lăsat,
Şi la cetate a plecat,
La masa s-a pus,
Lautari,
Cobzari,
Cimpoieri,
Muscalagii
Le cânta.
N. cu genunchili plecate
Înainte sfintelor se ruga:
- Doamnelor,
Împărăteselor,
Vrednicelor,
Şi harnicelor,
Puternicelor
Şi sfintelor,
Iertaţi pe N.
Că n-are putere
Să meargă cu voi,
Să calce lucruri curate,
Verdeţuri neumblate,
Munţi înalţi
Şi văi adânci,
Că voi
Ape mari aţi trecut
Şi bolile
În ape le-aţi lăsat,
Şi multă lume
Şi dobitoace
Şi pe N.
L-aţi pocit,
Hori mari
Prin livezi voi aţi făcut
Şi multă lume
Şi pe N.
Voi l-aţi pocit.
De-o fi N. pocit din apă,
Din băutură,
Din mâncare,
Din spălătură,
Din scăldătură,
Noi ne rugăm Sfintei Luni,
Sfintei Miercuri
Şi Sfintei Vineri:
Lăsaţi-va heripele
Şi codili
Şi luaţi junghiurili,
Cuţitele,
Umflăturele,
Spuzelile
Şi toata boala
De la N.


Dansul ielelor dezbrăcate

Şoimanele sau ielele sunt făpturi feminine supranaturale întâlnite în mitologia romanească, foarte răspândite în superstiții, cărora nu li se poate stabili însa un profil precis, din cauza marii diversități a variantelor folclorice. Totuși, cel mai frecvent, ielele sunt descrise ca niște fecioare zănatice, cu o mare putere de seducție și cu puteri magice, având aceleași atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar și ca Sirenele.

Ielele locuiesc în văzduh, în păduri sau în peșteri, în munți, pe stânci sau pe maluri de ape, în bălării sau la răspântii, scăldându-se adesea în izvoare. Se crede despre ele ca apar în special noaptea la lumina lunii, rotindu-se în hora, în locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de râuri, răscruci, vetre părăsite sau chiar în văzduh, dansând goale, numai cu sânii goi, cu parul despletit, mai rar cu veștmânt de zale sau înfășurate în văluri transparente și cu clopoței la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc, iarba nemaiputând creste pe locul bătătorit, iar crengile copacilor din jur fiind pârlite; mai târziu, când iarba răsare din nou, culoarea acesteia este verde-întunecată, nu e păscuță de vite, iar terenul devine prielnic înmulțirii ciupercilor din specia "lingura zânei".

Ielele apar uneori cu trup, alteori sunt doar năluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere și frumoase, voluptuoase și seducătoare, nemuritoare, zburdalnice până la delir, vindicative și rele, fără a fi totuși structural malefice.
 Tudor Pamfile - Sărbătorile la români

Descântec de sfinte

 Bună ziua, rachiu mare,

Domn mare,

C-a plecat N.

Pe câmpul ăl mare

Spre soare-răsare,

S-a-ntâlnit cu sfintele-n cale,

În braţe l-a luat,

Peste căruţă l-a aruncat,

Sângele i-a sorbit,

Puterea i-a sfârşit.

Plângea şi se văita N.,

Maica Precesta

Din cer îl auzia,

Pe scări de argint se pogora

Şi pe N. îl întreba:

- Ce plângi,

Ce te olecăieşti N.?

Du-te la vrăjitoare,

Să-ţi facă d-o apă

Năstrapă,

C-o steblă de busuioc

Să te spele pe trupul tot.

- Sfintelor,

Bunelor,

Să veniţi line ca apa,

Bune ca pâinea,

Dulci ca mierea

Şi moi ca mătasea,

Şi leacul lui N. să i-l daţi,

Cu zburătoroiu, cu zburăturoaica,

Cu zmeul, cu zmeoaica,

Cu moroiul, cu moroaica;

Să ieşiţi, să vă mutaţi,

Pe pământ aţi venit

Pe sub pământ să vă duceţi,

Unde cocoş nu cântă,

Unde secure nu taie,

Unde popă nu toacă,

Unde fete mari

Coade nu-mpleteşte,

Unde câine nu latră,

În păduri,

Pe sub buturi.

Cum nu poate sluji popa

Sfânta leturghie

Fără cruce şi tămâie,

Aşa să nu poată veni

Zburătorul cu zburăturoaica

Şi moroiul cu moroaica

Şi N. să rămâie curat,

Luminat,

Ca Maica Domnului ce l-a lăsat.

Descântecul meu,

Leacul de la Dumnezeu.


Se descântă în rachiu de drojdie, cu fir de mătură şi cu cuţit şi se zic vorbele:


Tu cuţit mare,

Domn mare,

Cum ai tăiat tot ce ţi-a ieşit în cale,

Aşa să tai toată legătura după N.


(N. = numele persoanei)

 Tudor Pamfile - Sărbătorile la români

Descântec de judecată

 - Bună ziua, apă mare,

Doamnă mare!

- Mai şezi!

- N-am venit să şez,

Ci am venit să te dăruiesc cu mei,

Tu să dăruieşti pe N. cu o sută de zmei,

Martorii lui să se sfrijească,

La judecători în divan să se risipească,

Să nu mai aibă gură căscată,

Limbă ridicată,

Să nu mai vorbească,

Să nu mai grăiască

Vorbă de rău

Asupra capului meu.

Tu, pământ,

Cum eşti mut şi surd

Şi hrăneşti lumea,

Aşa să amuţeşti pe N.

Să nu mai aibă gura căscată,

Limba ridicată,

Vorbă de rău

Asupra capului meu,

Să mă vorbească,

Să mă grăiască!

- Buna ziua, alun mare,

Domn mare!

- Ce rudă eşti cu N.?

- Nimic.

- Nimic să n-aleagă N. la judecătorie în divan.

- Bună ziua, soc mare,

Domn mare!

- Ce rudă e mă-ta cu tată-tău?

- Nimic nu e.

- Nimic să nu s-aleagă de N. la judecată în divan.

Cum ţine gardu cu proptu,

Aşa să ţină N. cu N.;

Nu legai aceste proptele ale gardului,

Ci legai gura lui N.,

Să nu mai aibă gură căscată,

Limbă ridicată,

Vorbă de rău

Asupra capului meu,

Să vorbească.

Să grăiască!



(N. = numele persoanei)

 Tudor Pamfile - Sărbătorile la români

Descântec de zâne

Potolesc aruncătura,

Potolesc şi făcătura,

Aruncătura cea mare,

Făcătura din cărare,

Făcătura de bărbat,

Făcătura de femeie,

Făcătura de vădană

Şi făcătura de fată.

Toate aruncăturile,

Toate făcăturile

Şi toate durerile,

Toate junghiurile

Cele necurate

Şi toate duhurile

Mânate şi ţâpate.

Eu le potolesc

Şi-napoi le-nvârtesc,

Pe capul cui le-o mânat,

Pe capul cui le-o ţâpat,

C-acest om o fost curat,

Curat şi luminat,

Dar el pe cărare s-o luat,

Când a fost la miez de cale,

De cale şi cărare,

S-a tâlnit ca omu,

Ca Şchiopu,

Cu barba cât cotu,

Acolo s-a tâlnit dracu

Cu drăcoaicele,

Moroii cu moroaicele,

Diochii cu dioaicele,

Strigoii cu strigoaicele,

Fărmăcătorii cu fărmăcătoare,

Pocitori cu pocitoare,

Bărbaţi şi muieri,

Fete şi văduve,

Şi cum s-a tâlnit,

Şi cum l-a zărit,

L-a şi secerat

Şi l-a săgetat,

Sângele i-a băut,

Bun de nemică l-a făcut,

Carnea i-a mâncat,

Puterea i-a luat,

Ceasuri de moarte i-a dat.

Nime nu l-a văzut,

Nime nu l-a auzit,

Fără Maica Domnului

Din poarta cerului.

Şi ea cum l-a văzut

Şi cum l-a auzit,

Pe scară de argint

S-a scoborât,

În scaun de aur a şezut,

Mândru a cuvântat,

Mândru a-ntrebat:

- N., ce te cânţi,

Ce te vaiţi,

Ce te tânguieşti,

Ce te hăuleşti

Cu glas mare până-n cer,

Cu lacrâmi până-n pământ?

- Da' eu cum nu m-oi cânta,

Şi cum nu m-oi văieta,

Cu nu m-oi tângui

Şi cum nu m-oi hăulu

Cu glas mare până-n cer,

Cu lacrămi până-n pământ,

Că eu m-am luat

Şi m-am depărtat,

De la casă,

De la masă,

Cu oasele sănătoase,

Cu carnea vârtoasă,

Dar când am fost

La miez de cale,

De cale şi cărare,

M-am tâlnit cu omu,

Ca Şchiopu,

Cu barba cât cotu.

Acolo s-a tâlnit dracul

Cu drăcoaicele,

Moroii cu moroaicele,

Strigoii cu strigoaicele,

Diochii cu dioaicele,

Fărmăcători cu fărmăcătoare,

Pocitori cu pocitoare,

Bărbaţi şi cu muieri,

Fete şi cu văduve.

Şi cum s-o tâlnit

Şi cum m-a zărit,

M-a şi secerat,

Şi m-a săgetat:

Sângele mi-a băut,

Bun de nimica m-a făcut,

Carnea mi-a mâncat,

Puterea mi-a luat,

Ciasuri de moarte mi-a dat.

- N., nu te cânta,

Nu te văita,

Nu te tângui,

Nu te hăuli,

Că eu te-oi învrednici,

În mâna dreaptă

Cu bucium într-aurit,

Cu buiumu-i buciuma,

În patru cornuri de lume s-a resuna,

Toate Zânele s-or aduna

Şi tu pe Zâne le-ai întreba:

Of, Zâne, Zâne de câne!

Ce-aţi făcut cu mine,

Ce-aţi făcut cu N.?

La ce l-aţi secerat

Şi l-aţi săgetat,

Sângele la ce i-aţi băut,

Bun de nimica la ce l-aţi făcut?

Carnea la ce i-aţi mâncat,

Puterea la ce i-aţi luat,

Ceasuri de moarte la ce i-aţi dat?

- Că noi nu l-am secerat,

Nu l-am săgetat,

Sângele nu i-am băut,

Bun de nimica nu l-am făcut,

Carnea nu -iam mâncat,

Puterea nu i-am luat,

Ceasuri de moarte nu i-am dat!

Dară finii

Şi vecinii,

Finele

Şi vecinele,

Prietenii

Şi prietenele,

Bărbaţi şi muieri,

Fete şi văduve

L-a secerat,

L-a săgetat,

Sângele i-a băut,

Bun de nimica l-a făcut,

Carnea i-a mâncat,

Puterea i-a luat,

Ceasuri de moarte i-a dat!

- Of, voi zâne,

Zâne de câne,

Vă luaţi pe uliţa satului,

Pân' la casa vinovatului,

Pe acela-l seceraţi,

Pe acela-l săgetaţi,

Sângele i-l beţi,

Bun de nmica-l făceţi,

Carnea i-o mâncaţi,

Puterea i-o luaţi

Şi ceasuri de moarte-i daţi!

Că voi de nu i-ţi lua

Cu foarfecele v-oi dumica,

În drum v-oi arunca,

În pulbere v-oi mâna,

În mare v-oi ţâpa,

Să vă topiţi,

Să vă prăpădiţi,

Ca spuma de mare,

Ca roua de soare,

N. să rămâie curat,

Curat şi luminat,

Cum e de Dumnezeu lăsat.

De la mine descântecul,

Leacul de la Dumnezeu sfântul.

 Tudor Pamfile - Sărbătorile la români, cit. S. Fl. Marian - Descântece poporale româneşti

Descântec de mâncătură și deochi

Apuca N.

Pe cale,

Pe cărare,

Țipând

Și văicărind

Și nimeni nu-l auzea

Și nimeni nu-l plângea,

Doar Maica Domnului ce făcea?

Picioare de ceară

La scară de aur punea

Și jos se scobora,

La nouă pomi mergea,

Noua muguri lua,

Și miere de la stupină găsea,

Și ciocan în mână lua,

Cu ciocanul ciocănea,

Inima lui N. o plămădea,

Ca se-ntâlnise N.

Pe cale,

Pe cărare,

Cu noua strigoi în cale,

Noua strigoi,

Noua strigoaice,

În cap îl plesnise,

De inimă-l ciupise;

Inima i se vătămase,

Sângele i se tulburase:

În scursături îl scursese,

În uscături îl uscase,

Iar eu cu ciocan

În inimă-i dam,

Cu ciocan îl ciocăneam,

Inima i-o plămadeam.

Toate deocheturile

Şi toate năbuşelile

Le curăţeam,

Şi aşa că-l descântam:

De-o fi deochiat

De om făcut cu căiţă,

De fată mare făcută cu căiţă,

De flăcău făcut cu căiţă,

De popă făcut cu căiţă,

De preoteasă făcută cu căiţă,

De-o fi deochiat

De un om făcut îndărăt,

De fată mare făcută îndărăt,

De flăcău făcut îndărăt,

De popă făcut îndărăt,

De preoteasă făcută îndărăt,

Fugi deochetură

Că te-ajunge vânt din gura

Şi descântătură.

Pasere albă zbură,

Cu nor alb s-amestecă.

De-o fi deocheat de vânt

Să cază la pământ;

De-o fi deocheat de codru,

Să cază frunzele;

De-o fi deocheat de fată mare,

Să-i cază coada din spinare,

Să rămâie cheală;

De-o fi deocheat de flăcău

Să-i cază chica,

Să rămâie chel,

Să râză lumea de el;

De-o fi deocheat de muiere

Să-i crape ţâţele,

Să-i cază cosiţele,

Ca să-i moara pruncii de foame,

C-a fost plecat N.

Pe cale,

Pe cărare,

S-a întâlnit

Cu nouă fete mari în cale,

Nouă fete mari curate,

Cu nouă mături

De pelin de la Mărina în mână,

Cu măturile a măturat,

Toate deocheturile,

Toate mâncăturile,

Toate năbuşelile

Le-a zvântat,

Le-a curăţat,

Să rămâie N.

Curat, luminat,

În grija Maichii Precistii dat

Şi lăsat.

 Tudor Pamfile - Sărbătorile la români

Chemarea ursitei

Bată, betişoara mea!

Fă-te mare bălaur

Cu solzii de azur,

Şi du-te la ursitul meu,

Cel ales de Dumnezeu:

De le-i găsi pe pat,

Dă-1 sub pat;

De le-i găsi pe scaun,

Dă-1 sub scaun;

De le-i găsi pe cuptoriu

Dă-1 sub cuptoriu;

Unde le-i găsi,

Cu botul îl muşcă,

Cu nasul il suflă,

Cu coada-l plesneşte,

De le-i găsi

Cu urechile îl netezeşte

Şi la mine-1 porneşte.

Să crepe, să plesnească,

La mine să se pornească!


apoi


Sfintă stea!

Te mulţămeşte

Cu sfintele mătănii

Să-mi trimiţi pe ursitul

Ursitoriul meu,

în vis să-1 văz,

Aievea să-1 visez!


apoi


Cum nu poate toată lumea

Fără cleşte-a trage foc,

Aşa şi ursitul meu,

Cel ales de Dumnezeu,

Să nu poatâ-n loc a sta

Pîn-ce nu s-a arăta

în ast-noapte să-1 visez!

luni, 17 octombrie 2022

Vasilca

 Sus sînt nalte minâstiri, Mînăstiri. nalte zidiri. Iar în ele cine-mi şade? Şade Maica şi cu Fiul 5 Şi-mi judeca pe Siva, De ce-mi este aşa grasă, Aşa grasă şi frumoasă, Întrebînd-o, Ispitind-o 10 Ce-a băut şi ce-a mîncat D-are trup aşa-ncălot. Iară Siva răspundea Şi din gură cuvînta: - Sus la munte m-am suit, 15 Jir şi ghindă mi-am păscut; Jos, mai jos m-am pogorît, Apă rece mi-am băut, Apă rece, sloi de ghiaţâ, Priitoare la-ngrăşiaţă. 20 în grădină c-am sărit,

Ceapă verde mi-am păscut, Două-trei verzi am stricat; Cind românii m-au simţit, Sar ei cu topoarele, 25 Ciobotari cu-ntinsorile, Lăutari cu-arcuşele. Ţigani cu baroasele. Mă bătură, Mâ-njunghiarâ, 30 Mă pîrliră, Mă-mpârţirâ! Luară români slănina, Noi ţiganii căpăţina, Şi frumos mi-o-mpodobirâm 35 Cu cercei şi cu mărgele,

Şi am adus-o la-mneavoastră11, Cu bani mari s-o dăruiţi; Doi-trei galbeni înfloriţi, C-un colac de griu curat, •10 Să-1 avem pentru mîncat, Sub colac vadra de rin, C-aşa-i legea din bătrini, Din bătrini, din oameni buni. La mulţi ani cu sănătate, 45 Că-i mai bună decit toate, La boieri ca dumniavoastră, Că sînteţi propteaua noastră

Descântec de cuţite din iele

 


 

Cuţite din Sfintele

Milostivele,

M-au izbit,

M-au pocit,

Cuţite în furca pieptului

Mi-a înfipt.

Veniţi Şoimanelor,

Şoimanilor,

Veniţi de-mi luaţi din piept

Cuţitele

Ascuţite,

Undrele,

Sâmcele,

Ace înţăpoşate,

Săbii însăbiete;

Veniţi de-mi luaţi

Boala ce mi-aţi dat

Şi-mi aduceţi

Sănătatea ce mi-aţi luat,

Şi lăsaţi-mă

Curat,

Luminat,

Ca lumina cerului,

Ca soare

Când răsare,

Ca câmpul când înfloare.

 

Şoimanele sau ielele sunt făpturi feminine supranaturale întâlnite în mitologia romanească, foarte răspândite în superstiții, cărora nu li se poate stabili însa un profil precis, din cauza marii diversități a variantelor folclorice. Totuși, cel mai frecvent, ielele sunt descrise ca niște fecioare zănatice, cu o mare putere de seducție și cu puteri magice, având aceleași atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar și ca Sirenele.

 

Ielele locuiesc în văzduh, în păduri sau în peșteri, în munți, pe stânci sau pe maluri de ape, în bălării sau la răspântii, scăldându-se adesea în izvoare. Se crede despre ele ca apar în special noaptea la lumina lunii, rotindu-se în hora, în locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de râuri, răscruci, vetre părăsite sau chiar în văzduh, dansând goale, numai cu sânii goi, cu parul despletit, mai rar cu veștmânt de zale sau înfășurate în văluri transparente și cu clopoței la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc, iarba nemaiputând creste pe locul bătătorit, iar crengile copacilor din jur fiind pârlite; mai târziu, când iarba răsare din nou, culoarea acesteia este verde-întunecată, nu e păscuță de vite, iar terenul devine prielnic înmulțirii ciupercilor din specia "lingura zânei".

 

Ielele apar uneori cu trup, alteori sunt doar năluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere și frumoase, voluptuoase și seducătoare, nemuritoare, zburdalnice până la delir, vindicative și rele, fără a fi totuși structural malefice.

 Tudor Pamfile - Sărbătorile la români

Descântec de joimăriţe

 

Descântec de joimăriţe:

 

O purces N.

Care-i apără Rusaliile,

Pe cale,

Pe cărare

Şi la mijloc de cale

Cu Rusaliile întâlnitu-s-o,

În faţa lui izbitu-s-o,

Mâinile dămblăgitu-i-a,

Vinele la picioare zgârcitu-i-o,

Pieptul în sus ridicatu-i-o,

Spinarea strâmbatu-i-o,

Creierii turburatu-i-o,

Mintea în cap schimbatu-i-o,

Vlaga din ciolane luatu-i-o,

Trupul schimonositu-i-o,

Râs de dânsul făcutu-şi-o,

Ca un fuior de cânepă

L-a zbuciumat,

Într-o bute de roată l-a băgat,

Şi de lăturea drumului

L-a aruncat,

Şi în pulbere l-a astupat.

L-a lăsat rezemat de gard

Ca pe un om stricat

Şi nenorocit,

De pe lume mântuit.

Omul acela până la cer s-a văicărat,

Nimene nu l-a văzut,

Nimene nu l-a auzit,

Numai eu N. l-am văzut,

L-am văzut,

L-am auzit,

La dânsul am alergat,

De mâna dreaptă l-am apucat,

Cu limba l-am întrebat:

- De ce ţichi,

De ce te văicărezi?

Omul mi-a spus

Că de acu de pe lume este dus.

- Nu ţipa,

Nu te văicăra,

Curând la mine vei alerga,

Cu nouă fraţi, bărbaţi.

Doftori şi învăţaţi.

Cu scai voiniceşte le-oi bate,

Din toate încheieturile le-oi scoate,

Eu de mână te-oi lua,

Pe calea lui Adam voi pleca,

Că am auzit,

Că la fântâna lui Iordan

Este o vatră de hărdal

Şi-o tufă de leuştean

Şi într-însa este o lumină crescută,

Naltă şi subţire,

Crescută la răcoare,

Ca faţa lui sfântu Soare,

Şi-i bun de durere de picioare

Şi de boala omului

Ce-i în trupul lui cea molipsitoare.

Şi eu, până la fântâna lui Iordan,

Era o limbă de pădure,

Bolnav când am ajuns la pădure,

Copacii cu crengile la pământ se lăsase,

Înaintea bolnavului se întuneca,

El pe unde călca

Pământ crăpa,

Iarba se usca,

Frunza din copaci chica

Şi în urma lui se dărâma.

La fântână am ajuns,

Pe ghizdele de l-am pus,

În fântână m-am plecat,

Apă ne-ncepută cu mâna am luat,

Din cap i-am turnat,

Cu scai voiniceşte l-am măturat,

Chichioarele i-am deşchedecat,

Limba din gură i-am dezlegat,

Trupul i s-a uşurat,

Dumnezeu mintea în loc i-a aşezat,

Înaintea ochilor i s-a luminat

Şi el de boală s-a îndreptat.

Pe cale,

Pe cărare

A plecat,

Pe scări de aur s-a ridicat,

Sus la cer s-a săltat,

Iar acolo, o curte,

O curte se vedea,

Nici vântul nu o bătea,

Nici soarele nu o ardea,

Nici ger nu o ajungea,

Nici pulberea de dânsa nu se lipia.

Apucatul de Rusalii acolo s-o dus,

Acolo o ajuns,

Mâna pe rătez a pus,

Ş-a intrat în case,

Iaca acolo şase fete frumoase,

Şedea la masă

Rusaliile cele hioroase,

Mânca, bea şi se ospăta,

Iar trei dormia.

Doar una dintr-însele

O întrebat: - Ce cauţi N.

Pe aice?

- Cum n-oi umbla

Şi cum n-oi căta,

Peste mine ce boală a dat?

- Nu ţipa, nu te văicăra,

Că aceste sunt hiorele

De-a surorilor mele,

Eu cu trestia cea lungă

Le-oi bate,

Le-oi rade

Şi cu cea ascuţită le-oi mătura,

Jos de pe trup le-oi da,

Trupul ţi s-o uşura

Şi eu în poale le-oi lua,

La marea neagră voi alerga,

Acolo sunt munţi

Crunţi

Cu stânci de petri zidiţi.

Stânca de piatră s-o crăpa,

Şi acolo le-oi băga,

Lacăt de aur la uşă le-oi aşeza,

Cu cheie de argint le-oi încuia

Şi pe marea neagră le-oi arunca.

Piatra în fundul mării s-o îneca

Şi Rusaliile s-or cufunda.

Acolo se aşeze,

Unde nimene nu nimereşte.

Eu la dânsul m-oi înturna,

Şi în leagăn de mătasă te-oi aşeza,

Vârtutea în ciolanele tale s-o înturna,

Pe faţa pământului te-oi lăsa.

Tu când vei călca,

Iarba pe urma ta s-o usca,

Şi acu eşti bun îndreptat.

- Voi bărbaţilor,

Dezmăţaţilor

Şi ne-nvăţaţilor,

Voi femeilor,

Dezmăţatelor,

Puturoaselor şi beţivelor,

Nu vă miraţi de mine

Că-s gros

Şi frumos

Şi sănătos

Şi vă miraţi de cer că-i nourat,

De pământ că-i lat,

Cum nu se mai lipesc

Rusaliile de om.

 Tudor Pamfile - Sărbătorile la români

Descântec de rânză

 Plecă N. pe cale,

Pe cărare,

Se întâlni cu Sfintele în cale,

Şi-l întrebară: - Unde te duci,

Ce lucrezi

Şi unde te călătoreşti?

Înaintea cocoşilor

Îl frânseră,

Îl uciseră,

Până rânza îi şi pierdură.

Rămase cu ameţeală

Şi cu sfrâşală.

Aşa Sfintele se necăjiră

Şi drumu şi-apucară,

La masă bună se puseră.

Ce făcu şi ce lucră,

Ochii şi-i aruncă,

După ele s-apucă

Şi la masă le găsi

Şi cu glas mare se rugă:

- Mă lăsarăţi cu ameţeală,

Cu sfârşală.

Şi Sfintele nici în seamă nu-l băgară.

Rânza, ce făcu, se negăji

Şi se întoarse la locul ei,

Ca fagurul de miere,

Ca pâinea în căpestere.

Rămase omul curat, luminat

Ca argintul strecurat.

Amin, amin, soare în senin,

Rămase omul ca argintul strecurat,

Cum maica Precesta l-a lăsat.


(N. = numele persoanei)


Rânza este termenul popular dat bolilor de stomac. Acest descântec era folosit pentru a grăbi vindecarea celor suferinzi de astfel de afecțiuni.

 Tudor Pamfile - Sărbătorile la români


Descântec de rusalii

 

A plecat N.

Pe cale,

Pe cărare,

Pe drumul cel mare.

Şi când la dealul Cănănăului,

Sub umbra nourului,

În zăpdia rugului,

În heliştea vântului,

Iacă acolo,

Anania Santasia

Şi cu soru-sa Irodia,

Doamna Zânelor,

La un copac frunzuros,

Cu tatăl lor,

Cu fraţii lor,

Cu surorile lor

Şi cu toate neamurile lor.

Şedea jos şi mânca

Şi bea

Şi petrecea

S|i din revolvere da

Şi pe cine întâlnia

Îl ologia.

N. pe acolo a trecut,

În loc a stătut,

La dânsele s-o uitat,

Rusaliile o zis:

- Vin' N. de mănâncă!

El o zis: - Nu mânânc la masa voastră!

- Vin' de bea un pahar de vin!

- Nu voiu să beau din paharul vostru!

- Vin' de cântă!

- Nu vin!

- Vin' de joacă!

- Nu vin să joc la jocul vostru!

Dar Erodia, doamna Zânelor,

Cu toate neamurile ei,

S-a mâniat,

Cuvânt în samă N. nu le-au luat,

Că ruşine mare le-au făcut.

Ele s-au îmburzuluit,

De jos s-au sculat,

La N. au alergat,

Brânci din picioare alţii i-o dat.

 

(N. = numele persoanei)

 Tudor Pamfile - Sărbătorile la români

Descântec de zâne

 Potolesc aruncătura,

Potolesc şi făcătura,

Aruncătura cea mare,

Făcătura din cărare,

Făcătura de bărbat,

Făcătura de femeie,

Făcătura de vădană

Şi făcătura de fată.

Toate aruncăturile,

Toate făcăturile

Şi toate durerile,

Toate junghiurile

Cele necurate

Şi toate duhurile

Mânate şi ţâpate.

Eu le potolesc

Şi-napoi le-nvârtesc,

Pe capul cui le-o mânat,

Pe capul cui le-o ţâpat,

C-acest om o fost curat,

Curat şi luminat,

Dar el pe cărare s-o luat,

Când a fost la miez de cale,

De cale şi cărare,

S-a tâlnit ca omu,

Ca Şchiopu,

Cu barba cât cotu,

Acolo s-a tâlnit dracu

Cu drăcoaicele,

Moroii cu moroaicele,

Diochii cu dioaicele,

Strigoii cu strigoaicele,

Fărmăcătorii cu fărmăcătoare,

Pocitori cu pocitoare,

Bărbaţi şi muieri,

Fete şi văduve,

Şi cum s-a tâlnit,

Şi cum l-a zărit,

L-a şi secerat

Şi l-a săgetat,

Sângele i-a băut,

Bun de nemică l-a făcut,

Carnea i-a mâncat,

Puterea i-a luat,

Ceasuri de moarte i-a dat.

Nime nu l-a văzut,

Nime nu l-a auzit,

Fără Maica Domnului

Din poarta cerului.

Şi ea cum l-a văzut

Şi cum l-a auzit,

Pe scară de argint

S-a scoborât,

În scaun de aur a şezut,

Mândru a cuvântat,

Mândru a-ntrebat:

- N., ce te cânţi,

Ce te vaiţi,

Ce te tânguieşti,

Ce te hăuleşti

Cu glas mare până-n cer,

Cu lacrâmi până-n pământ?

- Da' eu cum nu m-oi cânta,

Şi cum nu m-oi văieta,

Cu nu m-oi tângui

Şi cum nu m-oi hăulu

Cu glas mare până-n cer,

Cu lacrămi până-n pământ,

Că eu m-am luat

Şi m-am depărtat,

De la casă,

De la masă,

Cu oasele sănătoase,

Cu carnea vârtoasă,

Dar când am fost

La miez de cale,

De cale şi cărare,

M-am tâlnit cu omu,

Ca Şchiopu,

Cu barba cât cotu.

Acolo s-a tâlnit dracul

Cu drăcoaicele,

Moroii cu moroaicele,

Strigoii cu strigoaicele,

Diochii cu dioaicele,

Fărmăcători cu fărmăcătoare,

Pocitori cu pocitoare,

Bărbaţi şi cu muieri,

Fete şi cu văduve.

Şi cum s-o tâlnit

Şi cum m-a zărit,

M-a şi secerat,

Şi m-a săgetat:

Sângele mi-a băut,

Bun de nimica m-a făcut,

Carnea mi-a mâncat,

Puterea mi-a luat,

Ciasuri de moarte mi-a dat.

- N., nu te cânta,

Nu te văita,

Nu te tângui,

Nu te hăuli,

Că eu te-oi învrednici,

În mâna dreaptă

Cu bucium într-aurit,

Cu buiumu-i buciuma,

În patru cornuri de lume s-a resuna,

Toate Zânele s-or aduna

Şi tu pe Zâne le-ai întreba:

Of, Zâne, Zâne de câne!

Ce-aţi făcut cu mine,

Ce-aţi făcut cu N.?

La ce l-aţi secerat

Şi l-aţi săgetat,

Sângele la ce i-aţi băut,

Bun de nimica la ce l-aţi făcut?

Carnea la ce i-aţi mâncat,

Puterea la ce i-aţi luat,

Ceasuri de moarte la ce i-aţi dat?

- Că noi nu l-am secerat,

Nu l-am săgetat,

Sângele nu i-am băut,

Bun de nimica nu l-am făcut,

Carnea nu -iam mâncat,

Puterea nu i-am luat,

Ceasuri de moarte nu i-am dat!

Dară finii

Şi vecinii,

Finele

Şi vecinele,

Prietenii

Şi prietenele,

Bărbaţi şi muieri,

Fete şi văduve

L-a secerat,

L-a săgetat,

Sângele i-a băut,

Bun de nimica l-a făcut,

Carnea i-a mâncat,

Puterea i-a luat,

Ceasuri de moarte i-a dat!

- Of, voi zâne,

Zâne de câne,

Vă luaţi pe uliţa satului,

Pân' la casa vinovatului,

Pe acela-l seceraţi,

Pe acela-l săgetaţi,

Sângele i-l beţi,

Bun de nmica-l făceţi,

Carnea i-o mâncaţi,

Puterea i-o luaţi

Şi ceasuri de moarte-i daţi!

Că voi de nu i-ţi lua

Cu foarfecele v-oi dumica,

În drum v-oi arunca,

În pulbere v-oi mâna,

În mare v-oi ţâpa,

Să vă topiţi,

Să vă prăpădiţi,

Ca spuma de mare,

Ca roua de soare,

N. să rămâie curat,

Curat şi luminat,

Cum e de Dumnezeu lăsat.

De la mine descântecul,

Leacul de la Dumnezeu sfântul.

 Tudor Pamfile - Sărbătorile la români, cit. S. Fl. Marian - Descântece poporale româneşti

https://rightwords.ro/folclor/descantec-de-zane--2437


Descântec de iele

https://rightwords.ro/folclor/descantec-de-iele--2432

Apuca N.

Pe cale,

Pe cărare,

Se-ntâlnia cu nouă fete mari în cale,

Nouă flăcăi,

Nouă şoimani,

Nouă fete mari,

Nouă şoimane.

Şoimanii

Cu steagurili ridicate

Şi steagurili în capul lui N.

Le-a azvârlit,

În orbituri

L-a orbit,

În muţituri

L-a muţit,

În surzituri

L-a surzit,

În zgârcituri

L-a zgârcit,

În ameţituri

L-a ameţit,

În băşici

L-a băsicat,

În uscături

L-a uscat,

În umflături

L-a umflat,

Şi trupul i-a cletinat,

În zeprituri

L-a zeprit

Şi trupul i-a schilodit.

Şi şoimanile

Cu suliţile

L-a înţepat,

Cu cuţitile

L-a tăiat:

- Voi şoimanelor!

De-ţi fi din miez de miez de noapte,

De-ţi fi din răsăritul zorilor,

De-ţi fi din apus,

De-ţi fi din răsărit,

De-ţi fi din vârtej,

De-ţi fi din loc rău,

Eu nu v-am desântat

Să vă duceţi voi în alt loc spurcat;

Şi eu v-am descântat,

Că voi apă aţi băut

Şi tot pe apă aţi zburat,

Şi eu tot pe apă v-am mânat

Ca să mergeţi din vad in vad,

Să mergeţi la Ţarigrad,

Unde e locu curat.

C-acolo v-aşteaptă pe voi

Cu mese ntinse,

Cu pâinele puse,

Făclii aprinse,

Buţi de vin,

Buţi de rachiu,

Să beţi,

Să mâncaţi,

De la N. să plecaţi,

Să vă depărtaţi,

Fântâni reci să destupaţi,

Burfili să le spălaţi,

Leacul lui N. să-l daţi,

Pân câmp cu miroase

Să vă plimbaţi,

De la N. să plecaţi,

Voi ca mierea să vă îndulciţi

După toate încheieturile să ieşiţi,

Că eu m-am apucat

Şi v-am descântat,

Carnea am grămădit,

Sângili l-am limpezit,

Vinile picioarelor le-am slobozit,

Să râmâie N.

Curat,

Luminat.

Ca steaua din cer lăsat,

Ca argintul strecurat,

Că eu

Cu crucea lui Dumnezeu v-am depărtat,

Cu gura v-am descântat,

Leacul lui N. că l-am dat,

Să rămâie N. curat,

Luminat,

Ca Maica Precista

În ceas ce l-a creştinat

Şi l-a botezat,

Cu nici o rană pe trup nu l-a lăsat!



Dansul ielelor dezbrăcate


Ielele (șoimanele) sunt făpturi feminine supranaturale întâlnite în mitologia romanească, foarte răspândite în superstiții, cărora nu li se poate stabili însa un profil precis, din cauza marii diversități a variantelor folclorice. Totuși, cel mai frecvent, ielele sunt descrise ca niște fecioare zănatice, cu o mare putere de seducție și cu puteri magice, având aceleași atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar și ca Sirenele.


Ielele locuiesc în văzduh, în păduri sau în peșteri, în munți, pe stânci sau pe maluri de ape, în bălării sau la răspântii, scăldându-se adesea în izvoare. Se crede despre ele ca apar în special noaptea la lumina lunii, rotindu-se în hora, în locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de râuri, răscruci, vetre părăsite sau chiar în văzduh, dansând goale, numai cu sânii goi, cu parul despletit, mai rar cu veștmânt de zale sau înfășurate în văluri transparente și cu clopoței la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc, iarba nemaiputând creste pe locul bătătorit, iar crengile copacilor din jur fiind pârlite; mai târziu, când iarba răsare din nou, culoarea acesteia este verde-întunecată, nu e păscuță de vite, iar terenul devine prielnic înmulțirii ciupercilor din specia "lingura zânei".


Ielele apar uneori cu trup, alteori sunt doar năluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere și frumoase, voluptuoase și seducătoare, nemuritoare, zburdalnice până la delir, vindicative și rele, fără a fi totuși structural malefice.

 Tudor Pamfile - Sărbătorile la români

Descântec de strigoi

Luatu-s-au strigele

Şi scorpiile,

Sâmbătă dimineaţă,

Pe cărare rourată,

Pe cărare necălcată,

Iniutate

Şi-nfocate,

Cu cuţite

Ascuţite,

Să ia de la vaci hrana

Şi mana.

Nime-n lume nu le vede,

Nime-n lume nu le-aude,

Numai Maica Domnului

Ce stă-n turnul cerului,

Numai ea că le-a văzut,

Numai ea le-a auzit.

Cergă albă a întins,

Calea lor că le-a aprins,

Şi din gură că le-a zis:

- Unde mergeţi,

Şi-ncotro vă duceţi?

Voi strigelor,

Voi scorpiilor,

Iniutate

Şi-nfocate,

Cu cuţite

Ascuţite?

- Noi mergem

Să luăm,

De-a vaci hrana

Şi mana,

Şi să le lăsăm numai zerul

Să nu le piară viţelul.

- Voi strigelor

Şi scorpiilor,

Înapoi vă întoarceţi

Şi-n mare să vă duceţi.

Duceţi-vă voi în mare

C-acolo-i un peşte mare,

De acela să vă apucaţi

Şi aceluia să-i luaţi

Hrana

Şi mana.

Sâmbătă des-dimineaţă,

S-au luat vacile,

Pe cărare rourată,

Pe cărare necălcată,

Supărate şi scârbite

C-au fost de strigi pângărite.

Nime-n lume nu le vede,

Nime-n lume nu le aude,

Numai Maica Domnului

Şade-n turnul cerului,

Şi ea cum mi le-a văzut,

Din gură că le-a vorbit:

- Unde mergeţi vacilor,

Supărate şi scârbite?

- Mergem după hrană

Şi după mană,

Că strigile

Şi scorpiile

Ne-au luat hrana

Şi mana

Cea-ndulcită

Şi zăhărită,

Ce ne-a fost de la Dumnezeu dăruită,

Şi ne-au lăsat numai zerul,

Să nu ne piară viţelul.

Maica Precista a răspuns,

Şi din gură aşa le-a zis:

- Înturnaţi-vă voi

Înapoi,

Că eu hrana

Şi mana

Din toate părţile voi lua

Şi vouă voi da.

De-a fi-n codru rătăcită,

De-a fi-n cornul gardului oprită,

De-a fi-n cuptoarele strigelor băgată,

De-a fi-n oalele strigelor turnată,

De-a fi-n legăturile lor legată,

Eu din toate părţile voi lua,

Şi vouă voi da,

Şi voi pune-o-n coarne,

Din coarne-n piele,

Din piele-n vine,

Din vine-n ţâţe

Şi din tâţe-n doniţă.


În mitologia romanească, strigoii sunt sufletele rele ale morților, ieșite din morminte în timpul nopții.

 S. Fl. Marian - Sărbătorile

Descântec „de plămădirea inimii”

 A plecat strigoaica

Din casă în casă,

Din coş în coş,

Şi-a găsit

Toate casele-ncuiate,

Toate uşile astupate,

Numai la N.

Casa descuiată,

Uşa destupată,

Coşul desfundat.

În casă cum intră,

La N. alergă,

Inima-i fură,

Oasele-i zdrobi,

Sângele-i sorbi.

Maica Precesta

După strigoaică se luă.

- Maicelor,

Împărăteselor,

Să daţi lui N. inima la loc,

Oasele la loc,

Iar N. să ramâie curat,

Luminat,

Ca steaua din cer,

Ca roua din câmp,

Ca şorţul Maicei Precesta.


(N. = numele persoanei)

 Tudor Pamfile - Sărbătorile la români

https://rightwords.ro/folclor/descantec-de-plamadirea-inimii--2426