Cântecul bradului

- Bradule, bradule,
Cin' ţi-a poruncit
De mi-ai coborât
De la loc pietros
La loc mlăştinos,
De la loc cu piatră
Aicea la apă?
- Mi' mi-a poruncit
Cine-a pribegit,
Că i-am trebuit
Vara de umbrit,
Iarna de scutit.
La mine-a mânat
Doi voinici din sat
Cu părul lăsat,
Cu capul legat,
Cu roua pe faţă,
Cu ceaţa pe braţe,
Cu berde la brâu,
Cu colaci de grâu
Cu securi în mână,
Merinde de-o lună.
Eu dacă ştiam
Nu mai răsăream;
Eu de-aş fi ştiut
N-aş mai fi crescut.
Şi ei au plecat
Di vărsat de zori,
Pe la cântători.
Şi ei au umblat
Văile cu fagii
Şi munţii cu brazii,
Până m-au găsit,
Bradul cel pocit.
Pe min' m-au ales
Pe izvoare reci,
Pe ierburi întregi,
Pe cracă uscată,
De moarte lăsată.
Ei când au venit,
Jos au hodinit,
Au îngenuncheat,
De-amândoi genunchii
Şi s-au închinat;
Iară s-au sculat,
Cu securi au dat,
Jos m-au doborât,
M-au pus la pământ.
Şi ei că m-au luat,
Tot din munţi în munţi,
Prin brădui mărunţi,
Tot din văi în văi,
Prin brazi mărunţei.
Dar ei nu m-au luat
Ca pe alte lemne;
Şi ei m-au luat
Tot din vale-n vale,
Cu cetina-n vale,
Să le fiu de jale;
Cu poale lăsate,
A jale de moarte.
Eu dacă ştiam
Nu mai răsăream;
Eu de-aş fi ştiut
N-aş mai fi crescut.
Când m-au doborât,
Pe min' m-au minţit,
C-au zis că m-or pune
Zână la fântână,
Călători să-mi vină;
C-au zis că m-or pune
Tălpoaie de casă,
Să mă şindrilească
Cu şindrilă trasă.
Dar ei când m-au pus
În mijloc de câmp,
Câinii să-i aud
Cocoşii cântând,
Muieri mimăind
Şi preoţi citind;
Ploaia să mă ploaie
Cetina să-mi moaie;
Vântul să mă bată,
Cetina să-mi cadă;
Ninsoarea să ningă,
Cetina să-mi frângă.
Eu dacă ştiam
Nu mai răsăream;
Eu de-aş fi ştiut
N-aş mai fi crescut.
Şi când m-au tăiat,
Ei m-au îmbunat
Că ei mă sădesc,
Nu mă secuiesc.
Şi ei m-au minţit;
Că m-au secuit,
Jos la rădăcină,
Cu fum de tămâie;
Mai pe la mijloc,
Chiţi de busuioc,
Tot milă şi foc;
Sus la crângurele,
Chiţi de ocheşele,
Tot milă şi jele.
Eu dacă ştiam
Nu mai răsăream;
Eu de-aş fi ştiut
N-aş mai fi crescut.

Flori alese din poezia populară, EPL, 1967, p. 238-242.