joi, 11 aprilie 2013

Cântec de petrecut

La gură de vale
Este-o ceartă mare.
Cine se certa?
Soarele cu moartea.
Soarele zicea
Că el e mai mare;
Că el când răsare,
El îmi încălzește
Câte câmpuri lungi,
Câte văi adânci.
Moartea ce-mi zicea
Că ea e mai mare;
Că ea mi se duce
Pe la bâlciuri mari
Și ea își alege
Voinici cu clipici,
Fete cu panglici;
Voinici tinerei,
De care-i plac ei;
Fete tinerele,
Să plângă cu jele.

Flori alese din poezia populară, II, EPL, 1967.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.