Colo 'n susu mai din susu (bis)
Domnului Doamne
La curţi d-albe alui Crăciunu,
Mândru-i zvanul d-adunatu,
Da de cine-i d-adunatu,
Tot de sfinţi şi de d-îngeri.
Tot vorbesc şi-mi
gomonescu,
Şi de Domnul pomenescu,
C' or d-auzit c' a născutu,
Şi nu ştiu unde a născutu,
Pân' la Irod d-împăratu.
Irod mare d-împăratu,
El dacă mi-i d-auzea-re,
El tare se supăra-re,
Şi trei soli de îmi gătea-re,
Ş' acolo îi trimetea-re,
La curţi d-albe alui
Crăciunu
Ca să-mi vază şi să-mi crează.
Solii nu pot apropia-re,
De curți d-albe alui Crăciunu,
De trei miluri de
pământu,
De para făcliiloru,
De fumul tămâiloru,
De mirosul miruluiu,
De izorul bineluiu,
De dulceaţa pomiloru
Şi de cânteci păsăreşti,
Şi de glasuri d-îngereşti.
Solii 'napoi se 'nturnau
Pân' la Irod d-împăratu,
Cum vedeau d-aşa spuneau.
Irod mare d-împăratu,
El dacă mi-i d-auzea-re,
El tare se 'nspăimânta-re,
Şi toţi trei soli mi-i tăia-re,
Şi d-alți trei el îmi gătea-re,
Ş' acolo mi-i trimetea-re,
La curţi d-albe alui Crăciunu.
Şi la un sol mi-l dădea-re,
Tot trei miluri de făclii. (mii)
Şi la un sol mi-i dădea-re,
Tot trei miluri de tămâie.
Şi la un soi mi-i dădea-re,
Tot trei miluri de mir scumpu.
Făclii d-albe d-aprindea-re,
Sol mai bine apropia-re,
De curţi d-albe alui Crăciunu.
Cu tămâie-I tămâia-re,
Sol mai bine apropia·-re,
De curţi d-albe alui Crăciunu.
Cu mir scump îl miruia-re,
Sol mal bine apropia-re,
De curţi d-albe alui Crăciunu.
Domnul d-încă s' arăta-re,
Şi l'un sol mi s' arăta-re,
Cum e omu 'n miez de omu,
De mi-l dă pe bătrânețe,
Şi mi-ş strică 'ncărunţeşte.
Şi l'un sol mi s'arăta-re
Cum e june 'n vârstă bună,
De-i infiră mustăcioare.
Cu cunună de vârşoare.
Şi l' un sol mi s' arăta-re,
Mititel înfăşiţelu,
Faşă d-albă de mătasă,
Scutecel de bumbăcelu,
Legănel de d-aurelu.
Ploia-l plouă de mi-l scaldă,
Neaua-I ninge de mi-l tunde,
Trei zâneoare mi-l d-apleacă
Şi seara şi dimineaţa.
Vântu-i trage cam de a linu,
De-I leagănă chicilinu.
Soli 'napoi se 'nturnau.
Pân' la Irod d-împăratu,
Cum vedeau d-aşa spuneau.
Irod mare d-împăratu,
El dacă mi-i d-auzea-re,
El tare se mânia-re,
Şi grea oaste ridica-re.
Tot trei miluri de copii,
El prin sabie mi-i trecea-re.
Tot copilul de un an.
Şi de unu şi de doi,
Şi ele doi şi de trei,
Şi de trei şi de patru,
Şi de patru şi de cinci,
Şi de cinci şi de şease
Şi ele şease şi de şeapte;
Când îşi udă a şeaprelea-re,
Stete 'n loc şi-mi socotea-re,
Câte suflete-mi perdea-re,
Şi pe Domnul nu-l găsia-re,
Domnul sus de se suia-re.
Şede Domnul de-a dreapta-re,
Şi'npărţea la sufletele,
Care suflete-s direpte,
Le da Domnul de-a dreapta-re,
Care suflete-s greşite,
Nu le da Domnul perdute.
Şi te Domn bun veseleşte.
Lejnic, Hunedoara
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.