— Bună dimineaţa,
cinstiţi socri mari!
— Mulţam dumneavoastră,
băieţi militari!
Dar ce umblaţi, ce căutaţi?
— Ce umblăm,
ce căutăm ?
La nimeni n-avem
seama să ne dăm.
Multe mări am trecut
multe ţări am bătut,
şi oraşe şi sate
de departe
am colindat,
şi nimeni seama
nu ne-a luat.
Cine sunteţi
dumneavoastră
să ne luaţi
seama noastră?
Dar... fiindcă ne întrebaţi,
să ne lăsaţi
cu încetul
cu-ncetişorul,
să ne dăm cuvântul
cu adevărul,
că de multe ce sunt, şi dese,
nu le putem spune alese.
Tânărul nostru-mpărat
de dimineaţă s-a sculat.
faţa albă şi-a spălat,
chica neagră-a pieptănat,
cu straie noi s-a-mbrăcat,
murgul şi l-a înşelat,
cu trâmbiţa a sunat,
mare oaste-a rădicat:
două sute grăniceri,
o sută feciori de boieri
din cei mai mari,
nepoţi de ghinărari;
şi, pe la răsărit de soare,
a plecat la vânătoare
ş-a vânat ţara de sus,
despre apus,
până juganii ne-au stătut
şi potcoavele au pierdut.
Atunci ne lăsarăm mai jos,
p-un deal frumos,
şi alergarăm
de vânarăm
munţii
cu brazii
şi cu fagii,
cerul
cu stelele,
câmpul
cu florile,
dealul
cu potgorile,
vâlcelele
cu viorelele
și satele
cu fetele.
Când dete soarele-n deseară,
ieşirăm la drumul cel mare
şi deterăm d-o urmă de fiară:
stătu toată oastea-n mirare...
Unii ziseră că e urmă de zână,
să fie-mpăratului cunună.
Aşa, se mai chibzuiră
şi se găsiră
alţi vânători,
şi ziseră că-i urmă de căprioară,
să fie-mpăratului soţioară.
Dar nunul cel mare,
Cu grija-n spinare,
Călare p-un cal
ca un Ducipal,
se ridică în scări
şi se umflă în nări,
şi făcu ochii roată
peste oştirea toată,
şi când încoace privi,
aicea zări
o floricică frumoasă
şi drăgăstoasă.
Şi văzând că nu-nfloreşte,
nici nu rodeşte
şi nici locul nu-i prieşte,
ci mai mult se ofileşte,
ne trimise pe noi, şase lipcani
călare pe şase jugani
cu coarne cănite,
cu frâne zugrăvite
cu unghile costorite,
cu coadele împletite,
ca cu toţii să pornim
şi la curţile dumneavoastră
să venim,
ca floricica s-o luăm
şi la împăratul s-o ducem.
Pornirăm
şi venirăm pe faţa pământului,
pe aburii vântului,
bând
şi chiuind
şi din pistoale trăznind,
caii încurând
pe nări flăcări lăsând,
rânchezând şi din unghii scăpărând,
până am sosit
şi v-am găsit.
Acum, ori floricica să ne daţi,
ori, de unde nu, nu scăpaţi;
căci am venit cu târnăcoape
de argint
să scoatem floricica
din pământ;
s-o scoatem din rădăcină,
s-o sădim la-mpăratu-n grădină,
ca acolo să-nflorească,
să rodească
locul să-i priiască,
şi să nu se ofilească.
Dacă dumneavoastră, socri mari, ne credeţi nescari tâlhari,
avem şi firman cu peceţi
de la-mpărăţie.
Cine ştie carte latinească
să vie să ni-l citească;
iar cine nu ştie
să nu vie,
ci ca de foc să se păzească.
Să ne aduceţi, socri mari,
oameni cărturari:
vrun popă cu barba deasă,
să ne citească carte-aleasă;
să nu fie cu barba cănită
să rămână cartea necitită,
ori vrunul cu barba rară
să ne ţie pân' deseară,
ci unul cu barba ca fusul,
să ne dea curând răspunsul.
Răspunsul nostru este:
şase pahare de vin,
şase mahrame de in,
de care se găsesc p-aici,
cusute cu fluturi şi arnici;
fie şi cu-strămătură,
numai să fie cu voie bună;
să fie şi de mătasă,
numai să fie d-aici din casă,
de la cinstita mireasă;
să mi fie de pe la vecine,
să păţim vro ruşine,
că atunci va fi cinstea noastră
şi ocara dumneavoastră.
Socri mari, ascultaţi
şi în urechi băgaţi:
când o da soarele-n deseară,
mare oaste vă-mpresoară.
De n-aţi avea bucate de ajuns,
să vă căutaţi loc de ascuns;
să aveţi buţi cu vin,
care cu fân,
boi graşi,
claponaşi,
vaci lăptoase,
fete frumoase;
să mai aveţi, socri mari,
şi lăutari;
să vie şi tot satul,
să se veselească-mpăratul.
Când o fi soarele-n deseară
mare oaste vă-mpresoară;
să lărgiţi casa,
să-ntindeţi masa,
că vine-mpăratul îndată
cu oştirea toată:
o sută cincizeci şi cinci
de cei mai voinici,
cu feţele alese,
cu mânicile sumese,
scobiţi în măsele,
gătiţi, socre mare,
pentru oasele tale!
Noi am vrea să descălicăm,
dar n-avem jos pe ce să ne dăm:
nu suntem ciobani de la oi
să descălicăm în noroi
nici nescaiva morari beţi,
să descălicăm în scaieţi,
ci suntem boieri mari, ghinărari,
de lângă Mare,
de unde soarele răsare.
Nouă să ne aduceţi scaune de argint
să descălicăm aici pe pământ,
sau să întindeţi covoare,
să descălicăm în pridvoare;
la cai să daţi fân, ghizdei verde,
cosit din noaptea Sfântului Gheorghe,
cu rouă neluată,
cu floarea nescuturată,
strâns în sărbători
de două fete surori;
caii noştri să mănânce
şi din capete să nu mişte,
caii noştri să bea
şi din capete să nu dea,
că şi dumneavoastră
din partea noastră
urechile vi s-or tăia.
Noi am descălica
şi am mai sta
d-am mai ura,
dar ne-i frică c-om însera
şi avem de trecut stânci,
văi adânci,
munţi
cu brazi mărunţi
şi-ntunecoşi.
Bine v-am găsit sănătoşi!
Soacre mare, ce s-a făcut
s-a făcut;
nu mai e de desfăcut.
Să dai numai opt boi
şi şapte vaci,
ş-apoi să rabzi şi să taci.
Ţine, socre mare!
Ia astă rădăcină uscată,
jos crăcănată,
mare şi spătoasă
ca o broască ţestoasă,
p-icea lată, p-icea lată.
La inimă, socre, o dată!
Să nu o săruţi tare,
că şi căciula din capu-ţi sare;
să o săruţi mai binişor,
să-ţi pară mai dulcişor.
Poftim de beţi!
şi vedeţi,
că e rachiu de la Piteşti,
când bei te înveseleşti,
iar nu ţuică de a dumneavoastră,
zeamă de prune,
când bei multă
te umflă-n burtă,
faci burta tobă,
intri după sobă
şi stai cu greierii de vorbă.
Tot urând, socri mari,
vedem că toţi au rămas —
cei de la spate
cu gurile căscate
cei dinainte
cu gurile proţăpite.
Aduceţi dar un vas
cu prune uscate
să aruncăm în ale guri căscate,
un putinei cu lapte bătut
să le turnăm pe gât,
o strachină cu poame
să dăm la ale cucoane
că vedem că s-au slăbit de foame,
şi vro câţiva usturoi,
să dăm pe la ăi ciocoi
fiindc-au poftit pe la noi.
Munţi înalţi, luminoşi,
bine v-am găsit sănătoşi!
Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.