Vine marea cât de mare,
Mălin, mălin verde!
Da de mare ţărmuri n-are.
Dar în undă ce mi-aduce?
Duce lini
şi mălini;
Înoată, -noată boul suru
Boul sur cu coarne suri.
Dar în coarne ce mi-şi poartă?
Poartă-un pătuţ d-încheiatu
De scânduri dalbe de bradu.
Dar în pat ce-i aşternutu?
Iarbă verde de la râtu.
Dar în pat cine-i culcatu?
Hoi de lele văduviță!
Lucru mândru ce-l lucrează?
Tot scrie la chischineie,
Chischineie husăreşti,
Şi steaguri împărăteşti.
Şi mi-ş cântă-un cântecelu
Cum să-i steie frumuşelu.
Nime-n lume n-o auzea,
Fără-o dalbă împărăteasă,
Curse-n casă
spuse ma-sa:
- Hoi nălţate împărate,
Lucru mândru ce-auziiu,
Sus roşu la răsăritu
Cum mi-ş cânt-o văduviță!
Împărăteasa grăiare :
- Hoi le lele, văduviță,
Da cui cânţi tu-aşa cu jele
Doară tu cânţi la-mpăratu?
- Ba eu nu cânt la-mpăratu,
Că-mpăratu-i la vânatu.
Ci eu cânt maliniloru,
De doru părinţiloru;
Şi eu cânt a braziloru
De doruţu fraţiloru,
Şi eu cânt a floriloru
De dorul suroriloru,
Şi eu cânt a spiniloru
De dorul veciniloru.
D-aşa cântă de frumosu
De se lasă codru-n josu
Şi-aşa cântă de cu jale,
De pămîntul se clatină.
Şi te lele veseleşte
Ş-o-nchinăm cu sănătate!
Flori alese din poezia
populară, II, E.P.L., București, 1967.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.