Colindul cu dulful de mare [Crescutu-mi-au/Florile dalbe/Născutu-mi-au/Fir de măr aurel]

Crescutu-mi-au,

Florile dalbe!

Născutu-mi-au,

Fir de măr aurel,

Mândru şi frumuşel;

Face merele

'N toate verele,

Frumoase,

Arătoase.

Ce folos că le face,

Daca nu se coace?

Duf de mare neagră

Când vine-n desară,

Din vânt,

Pe pământ

Sare-n merişor,

Mâncă binişor.

- Nu mânca,

Nu le strica,

Frunza nu o dărăpăna!

Prinsă măru-a se văita

Cu glas mare a striga :

- Cine-n lume s-a afla

Duf de mare-a săgeta?

Niţă-n vad se prileja,

Pe măr de mi-l auzea,

Cum striga,

Se văita.

Iute-acasă alerga,

Şi în grabă ajungea;

Lua arcul încordat,

Cel ce-i bun de săgetat,

Şi-o sicreată

De săgeată.

Toate-n braţă le lua,

Cărăruia apuca,

Cărăruia cam sub soare,

Ca să meargă-n vad la mare ;

Acolo când el sosi,

Toată zioa că păzi,

Zi de vară,

Pănă-n sară.

Vine zioa-nturnătoare,

Sare-afară Duf de mare

Din vânt,

Pe pământ,

Sare-n vârf de merişor.

Prins-a mânca binişor,

- Nu mânca,

Nu le strica,

Frunza nu o dărăpăna!

Prinsă măru-a se văita

Niţă mărul auzea,

Tare-acolo alerga,

De genunchi îngenunchea

Şi arcul îşi întindea

Şi săgeata mi-o punea.

Duf de veste că prindea

Şi din gură-aşa-i grăia:

- Niţă nu mă săgeta,

Că degeaba te sileşti,

Pe noi să ne prăpădeşti;

Căci suntem vro nouă fraţi,

Ce au fost toţi săgetaţi,

Dar nici unul n-am murit,

Căci în mare ne-am dosit.

Rămâi dară sănătos

Cam în vestea lui Hristos!

Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.