miercuri, 16 noiembrie 2022

Colind cu duful de mare [Crescutu-mi-au,/Florile dalbe!]

Crescutu-mi-au,

Florile dalbe!

Născutu-mi-au,

Fir de măr aurel,

Mândru şi frumuşel;

Face merele

'N toate verele,

Frumoase,

Arătoase.

Ce folos că le face,

Daca nu se coace?

Duf de mare neagră

Când vine-n desară,

Din vânt,

Pe pământ

Sare-n merişor,

Mâncă binişor.

- Nu mânca,

Nu le strica,

Frunza nu o dărăpăna!

Prinsă măru-a se văita

Cu glas mare a striga :

- Cine-n lume s-a afla

Duf de mare-a săgeta?

Niţă-n vad se prileja,

Pe măr de mi-l auzea,

Cum striga,

Se văita.

Iute-acasă alerga,

Şi în grabă ajungea;

Lua arcul încordat,

Cel ce-i bun de săgetat,

Şi-o sicreată

De săgeată.

Toate-n braţă le lua,

Cărăruia apuca,

Cărăruia cam sub soare,

Ca să meargă-n vad la mare ;

Acolo când el sosi,

Toată zioa că păzi,

Zi de vară,

Pănă-n sară.

Vine zioa-nturnătoare,

Sare-afară Duf de mare

Din vânt,

Pe pământ,

Sare-n vârf de merişor.

Prins-a mânca binişor,

- Nu mânca,

Nu le strica,

Frunza nu o dărăpăna!

Prinsă măru-a se văita

Niţă mărul auzea,

Tare-acolo alerga,

De genunchi îngenunchea

Şi arcul îşi întindea

Şi săgeata mi-o punea.

Duf de veste că prindea

Şi din gură-aşa-i grăia:

- Niţă nu mă săgeta,

Că degeaba te sileşti,

Pe noi să ne prăpădeşti;

Căci suntem vro nouă fraţi,

Ce au fost toţi săgetaţi,

Dar nici unul n-am murit,

Căci în mare ne-am dosit.

Rămâi dară sănătos

Cam în vestea lui Hristos!


Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.

marți, 15 noiembrie 2022

Colind [De când leul plaiu-și ține]

De când leul plaiu-și ține

Hoi ler hoi da leroi Doamne

Rău plaiul s-a părăsit

De baci și de păcurari

Și de dalbii cârciumari.

Cine mări să d-aflare

Leul de mi-l săgetară

Gheorghe vânător vestit

Și la el ce-și mai luară

O torbiță pestricioară

Plină de săgeți ușoare,

cu săgete mărmurate,

Parc-ar fi din cer picate

Și pe plai că-mi apucară

Și-mi ieșea, nu-mi hodineară

prin făgete iederete,

Prin brădete negurete

Pân'la lacul iezărat.

Și-acolo dac-a ieșit

Găsiră leul adormit.

Să-l săgete de-adormit

Nu știe din ce-a pierit.

scoase atunci de-un șuierat

Leul că s-a deșteptat.

Leul atunci îi grăioară:

-Stai Gheorghe nu săgetară

Că ți-oi da pe soru-meară,

Turtureaua câmpului,

Iubeața voi nicului.

El acestea n-ascultară,

Leul că mi-l săgetară

Și lui ca să-i fie fală

Frumos cap îi retezară

Și-n suliță îl puneară

Și-napoi că se-ntorceară

Prin brădete negurete,

Prin făgete iederetre,

Pe la baci, la păcurari,

Pe la dalbii cârciumari.

Frumos dar că îi găteară

De-un cal galben ca și-un graur,

Frâu-i galben fluturat,

Cum nu s-a mai de aflat;

Șeaua-i albă poleită

Cum nu s-a mai pomenită;

Chinga-i albă de mătase

Cum nu se mai de aflase;

Scăricele-nturnurele

Cum nu mai sunt ca și ele.

Unde-i Gheorghe cel frumos

El să fie sănătos.


Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.



Colind [Pe fețele munților]

Pe fețele munților

Pasc oile domnilor,

Printre flori și păducei,

Pasc oițe și cu miei.

Pasc oițe mititele,

Da păstor cine-i la ele?

Tăt Ionul Sântionul

Ce șade pe-un răzoraș

Îi cântă din fluieraș.

Fluier zice,

turma-și strânge;

Fluier tace,

turma-ntoarce.

Sântion hodină n-are,

Câtu-i ziulica mare.

Zis-a Ionu-Sântionul:

- Lăsa-v-oi

la biata oi,

De când umblu după voi,

Am albit mai jib ca voi!

Zis-a oaia,

pistrioaia;

- Măi Ioane,

Sântioane!

Mai vărează-ne o vară

Și mai iernează-ne o iarnă,

Că și noi te-om dărui

La Sângeorz

C-un miel frumos,

La Ispas

C-un bulz de caș;

La Rusale

O lână mare.


Flori alese din poezia populară, II, E.P.L., București, 1967.