miercuri, 12 octombrie 2022

Colinda închinată fericirii casnice

 „Doamne, ice-n ceste curţi, I Ceste curţi, ceste domnii, I Ceste dalbe vistierii, I Mi-au născut şi mi-au crescut I Doi meri da-mpletiţi, I De toamnă sădiţi, I De vară 'nfloriţi, I La tulpini de meri, I Mese de boieri I Şi de negustori I Beau şi-mi chiuiesc, I Danţul dănţuiesc. I Danţul cine-l trage? I lcea cest domn bun, I Bun jupîn Ion I Cu o cană-n dreapta, I Cu toiagu-n stînga, I Toiag răsuceşte, I În sus mi-l azvîrleşte, I În palme-I sprijineşte, I Stă şi priveşte: I Ferice de mine I Şi de-ai mei părinti, I În zile ce m-a născut I Parte mi-am avut I De taică, de maică, I De doamnă tînără, I De cînd m-a luat, I Bine m-a purtat, I Cu cămăşi de in I Guler baibafir. I Şi încă mai mă poartă, I Cu zăbune albe, I Albe de bumbac, I Cu nasturi cutaţi I Pe piept revărsaţi . I Sus în vîrf de meri, I Prin dalbele flori, I Legat mi-e un leagăn, I Într-însul cine şade, I Doamna dumnealui I Coasă-mi, chindiseşte, I Brîu verde 'mpleteşte, I Trage-mi cîte-un fir, I Rupe-mi cîte-un măr, I Mărul răsuceşte, I În sus îl d'azvîrleşte, I În palme-I sprijineşte, I Stă şi fericeşte: I Fericean de mine, I Şi de-ai mei părinţi. I În zile ce-am născut, I Parte mi-am avut, I De taică, de maică, I De domn tinerel. I De cînd m-a luat, I Bine m-a purtat. I Cu rochii răjluite, I În spate răscroite. I Şi-ncă mă mai poartă I Cu bete de zale, I Lăsate pe şale, I Cutiţe cu bolduri, I Lăsate pe şolduri. I Ice-acest domn bun, I Bun jupîn Ion, I Fie sănătos, I El şi doamna lui".


Mihai POp, Obiceiuri trdaiționale românești.

luni, 9 mai 2022

Descântec de amorțeală sau răgușeală

 Și tu Cuță, și tu Cuță (diminutivul din Mărcuță, nume de botez),

Încalecă pe drăguță,
Și te du în valea-neagră,
Și bea apă să-ți întreacă
Și ieși afară la soare,
Și crapă ca o cicoare.
Acesta (bărbat sau muiere) să rămână:
Curat și luminat,
Ca argintul cel strecurat.
Ca Dumnezeu ce l-a dat.
 Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești

https://rightwords.ro/folclor/descantec-de-amorteala-sau-raguseala-si-tu-cuta--63857

Descântec de șopârlariță

 https://rightwords.ro/folclor/descantec-de-soparlarita-noua-fete-noua-babe-si-un-soparlarit--63858

Dacă are omul nădușeli, și-l strânge la grumaz, de abia putând răsufla, atunci zicem că-i bolnav de șopârlariță. Luăm puțină unsoare de porc și începem a zice:

Nouă fete, nouă babe
Și un șopârlariț.
Opt fete, opt babe
Și un șopârlariț.
Șapte fete, șapte babe
Și un șopârlariț.
Șase fete, șase babe
Și un șopârlariț.
Cinci fete, cinci babe
Și un șopârlariț.
Patru fete, patru babe
Și un șopârlariț.
Trei fete, trei babe
Și un șopârlariț.
Două fete, două babe
Și un șopârlariț.
Una fată, una babă
Și un șopârlariț.
Nicio fată, nicio babă,
Niciun șopârlariț.

Cu unsoarea îl ungem la grumaz și prinzându-l de bărbie îi ridicăm capu în sus de trei ori.
 Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești